Geniul regiei mondiale contemporane, Robert Lepage, prezintă „Ace și Opiu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/geniul-regiei-mondiale-contemporane-robert-lepage-prezinta-ace-si-opiu/

Sâmbătă, 5 mai şi duminică, 6 mai, la Festivalul Internaţional Shakespeare, Craiova, publicul va avea ocazia de a vedea un spectacol unic în lume, ”Ace şi Opiu”, în regia lui Robert Lepage, ”geniul regiei mondiale contemporane” (după cum spunea Peter Brook). Spectacolul, prezentat de compania Ex Machina din Canada, este prezentat pentru prima data în România.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2018

Ex Machina – În 1994, când Robert Lepage își roagă colaboratorii să îl ajute să găsească un nume potrivit pentru compania nou înființată, impune o singură condiție: cuvântul teatru să nu facă parte din acest nume. Ex Machina apare așadar ca o companie interdisciplinară ce reunește actori, scriitori, scenografi, tehnicieni, cântăreți de operă, păpușari, graficieni, artiști din domeniul audiovizual, contorsioniști și muzicieni.

Echipa de creație Ex Machina este de părere că artele spectacolului – dansul, opera și muzica – trebuie îmbinate cu reprezentații artistice înregistrate – film, audiovizual și multimedia. Apare astfel necesitatea organizării de întâlniri între cercetători și dramaturgi, între pictori și arhitecți, între artiștii din Québec și restul lumii, generând, fără doar și poate, noi forme de artă. Ex Machina dorește să lanseze această provocare și să devină un laborator, un incubator pentru o nouă formă de teatru, care să ajungă și să fie trăită de publicul mileniului nou.

SinopsisRobert Lepage

Într-un decor de imagini impresionant, la fel de captivant ca și reprezentația în sine, Robert Lepage revine, la 20 de ani de la prima punere în scenă, cu piesa Ace și Opiu. Într-o noapte, în 1949, în avionul care îl aducea înapoi în Franța, Jean Cocteau scrie Lettre aux Américains (Scrisoare către americani), în care fascinația și dezamăgirea se împletesc: tocmai ce descoperise New York-ul, unde își prezentase cel mai recent film de lung metraj L’Aigle à deux têtes (Vulturul cu două capete).

În același timp, Miles Davis vizitează pentru prima dată Parisul și aduce cu el pe bătrânul continent be-bop-ul. Fanii francezi ai jazz-ului sunt extatici. În timp ce notele din Je suis comme je suis (Sunt ceea ce sunt) plutesc în aer, Juliette Gréco îl primește în brațele sale.
Patruzeci de ani mai târziu, în hotelul La Louisiane din Paris, un singuratic din Québéc încearcă în zadar să uite de fostul iubit. Suferința protagonistului reflectă dependența de opiu a lui Cocteau și cea de heroină a lui Davis. Într-un decor impresionant, la fel de captivant ca și piesa în sine, Robert Lepage revine, la 20 de ani de la prima punere în scenă, cu piesa Ace și Opiu.

O scenografie nouă, imagini originale și un acrobat care întregește scena, completând cuvintele lui Cocteau și reprezentația delicată și ingenioasă a lui Olivier Normand. Rezultatul este o producție cu efecte fascinante, o călătorie în noaptea care încântă şi călăuzeşte spre lumină.

Versatil în toate formele de teatru, Robert Lepage este nu numai un maestru al regiei, ci și un talentat dramaturg, actor și regizor de film. Abordarea sa teatrală, extrem de creativă și originală, i-a adus recunoașterea internațională, care a zdruncinat din temelii dogma orientării clasice, în special prin utilizarea tehnologiilor moderne.

Dintre piesele marcante puse în scenă amintim: Trilogia Dragonilor, Ace și Opiu – piesa de suflet, Partea îndepărtată a Lunii, Proiectul Andersen și 887; spectacole de operă pecum: Damnarea lui Faust, Privighetoarea și alte fabule scurte, Inelul Nibelungilor și Dragoste de departe.

Creații multimedia: Moara de imagini, Biblioteca noaptea, Turneul secret al lui Peter Gabriel în jurul lumii și al maturizării, precum și KÀ și TOTEM pentru compania Cirque du Soleil. La invitația lui Ariane Mnouchkine, Robert Lepage lucrează în prezent la spectacolul Kanata, o nouă creație teatrală împreună cu compania de teatru Le Théâtre du Soleil. Printre cele mai importante premii ale lui Robert Lepage se numără Légion d’honneur; Premiul Stanislavski, Prix Europe; the Governor General’s Performing Arts Award, Premiul Eugene McDermott pentru Arte oferit la MIT ; Premiul Glenn Gould, fiind decorat Compagnon des Arts et des Lettres du Québec (Companion al Artelor și Literelor din Quebec).

Foto: Robert Lepage – facebook

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.