George Ivașcu: „Oamenii așteaptă uneori de la un ministru miracole”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-oamenii-asteapta-uneori-de-la-un-ministru-miracole/

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), actorul George Ivaşcu, în prezent ministru al Culturii, a acordat un interviu publicaţiei „România liberă” despre teatru, dar şi despre ceea ce îşi propune în mandatul său. Am extras câteva fragmente.

Un articol de Liliana Matei|28 martie 2018

„Am trăit, ca om şi ca actor, în epoci diferite şi am aflat încă de tânăr – din privirile și reacțiile spectatorilor – că teatrul este vocea celor muţi. Mulţi şi muţi. Îmi amintesc anii ‘80, când aveam în România actori şi regizori de nivel mondial, dar aveam şi o cenzură care a avut un efect neaşteptat. Ea a contribuit, fără să ştie, la formarea celui mai fabulos public pe care îl poate visa un om de teatru: atent, însetat și profund complice. Încerc de atunci încoace să nu mă las furat de agitaţia libertăţii şi să risc să uit această datorie, apreciind totodată meritele epocii de astăzi”, a spus George Ivașcu, întrebat ce este teatrul.

Ca ministru al Culturii, iată ce își propune: „Așa cum vă puteți închipui, oamenii așteaptă uneori de la un ministru miracole. Fără să intru aici în multe detalii, pot să vă spun că manifestările dedicate Centenarului Unirii vor da teatrelor noastre prilejul de a efectua noi turnee în ţară şi străinătate, de a întâlni spectatori din toate zonele geografice şi sufleteşti. Dincolo de Centenar însă, se află teatrul românesc din anii viitori. Acesta are nevoie de investiţii într-o infrastructură modernă, dotată cu tehnologia pe care o așteaptă publicul mileniului III, pentru a putea oferi spectacole de înaltă ținută. Când le vom avea, vom descoperi că investiția în cultură poate fi profitabilă și că românul de rând cumpără cu drag bilete. Nu veţi auzi de la mine anunţuri extraordinare, nu sunt genul acela de om. Puteţi însă să vă aşteptaţi ca experienţa pe care am dobândit-o la Metropolis – cea acumulată şi verificată în ani de zile – să fie fructificată în zona teatrului de proiect la o scară mai mare. Nu pentru că este marca mea personală, ci pentru a folosi ceea ce s-a dovedit deja util”.

Citiți aici interviul integral.

Am trăit, ca om şi ca actor, în epoci diferite şi am aflat încă de tânăr – din privirile și reacțiile spectatorilor – că teatrul este vocea celor muţi. Mulţi şi muţi. (George Ivașcu)

Foto: România liberă

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.