George Ivașcu: 10 idei despre teatru și viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-10-idei-despre-teatru-si-viata/

George Ivaşcu, fondator şi director al Teatrului Metropolis, profesor la UNATC şi actualmente şi decan al instituţiei, a fost invitatul actorului Vlad Logigan la podcastul cu numărul 5 al UNATC-ului.

Un articol de Cristina Enescu Aky|5 octombrie 2021

Puteți urmări acest podcast pe canalul de YouTube al UNATC.

Vlad Logigan, gazda podcastului UNATC

Iată zece idei din experiența de teatru și de viață a lui George Ivașcu, despre primii pași în actorie, perioada studenției și amintirile din căminul UNATC, despre petreceri cot la cot cu studenții și importanța emoției în artă și în viață.

  • Pe principiul că în viață trebuie să lași ceva în urmă, pentru mine cel mai important și cea mai mare bucurie este când îmi văd colegii că se bucură de aplauze la Teatrul Metropolis. Până la urmă orice actor asta își dorește, o recunoaștere publică a creativității și talentului său, a cine este el, și a bucuriei sale de a juca.
  • De la 12-13 ani, mama mă ducea deja la spectacole pentru adulți. Primul teatru unde m-a dus a fost Teatrul de Comedie, iar destinul a făcut ca, ulterior, primul teatru în care am fost invitat să joc a fost chiar acesta.
  • Am fost un copil fără jucării, și îmi construiam tot felul de jocuri. Apoi am avut frumoasa provocare de a construi un teatru. Aici au jucat, regizat și montat peste o mie de oameni. Înainte de pandemie erau 35 de titluri în repertoriul Teatrului Metropolis, în care jucau aproximativ 430 de actori, tineri și consacrați.
  • În primul an de facultate am avut șansa să fiu la clasa domnului Dem Rădulescu, după care i-am fost asistent ani de zile, până când ne-a părăsit, din păcate. După Revoluție am ajuns la clasa lui Gelu Colceag, unde am și absolvit. Eu fiind un tip foarte ludic, Gelu Colceag a reușit să mă structureze și să îmi dea o metodă, care apoi m-a ajutat și în cariera pedagogică.

george ivascu

George Ivașcu

  • Îi întreb mereu pe studenții mei ce e energia. Conform lui Einstein, E = mc l pătrat. În teatru, „m” este fizicul nostru, felul nostru de a fi, de care nu trebuie să ne fie rușine, e frumos să nu fim uniformi, e nevoie de tot felul de oameni în meseria asta. Cele două „c” uri de care vorbim sunt „a înțelege” (poezia, contextul în care a fost scrisă ea), respectiv afectul, sentimentul. Armonia de aici vine, din „a înțelege” și „a simți”.
  • Una din problemele noastre cotidiene e că nu suntem întotdeauna mulțumiți de realitatea înconjurătoare, și atunci a evada într-un spațiu artistic pentru câteva ore e ceva foarte frumos.
  • Deși sunt din București, am stat la cămin la facultate, și aveam cămăruța completată cu tot felul de obiecte de recuzită, era o cameră de cămin cehoviană. Eram la etajul 4 și sala de curs era la etajul 3, așa că mai coboram și întrebam colegii „A venit profu’? Nu? Atunci hai la mine la o cafea”.
  • Noi, actorii, suntem în primul rând niște comunicatori, așa că orice se întâmplă în viață, inclusiv lucrurile serioase, sunt importante. Și petrecerile sunt importante. Rostul petrecerilor creative e unul de comunicare, aici e frumusețea. Un artist nu e artist doar de la 7 la 9, când joacă, ci e un mod de a fi. Iată de ce, și petrecerile noastre sunt foarte creative.
  • Apropo de emoție, îmi amintesc de examenul meu de absolvire la Casandra. Aveam monologul Pompierului din Cântăreața cheală. Încep cu aplomb, și brusc – blanc. Uitasem textul. M-am așezat, era îngrozitor. Colegii încercau să mă ajute. Eu ziceam tot „nu.. nu…. Brusc mi-am amintit, și am repornit tot cu aplomb. După spectacol vine domnul profesor Zamfirescu și zice„ Băi genială aia. Cum ai început tu cu aplomb, apoi parcă te-ai uitat la ăia gennu merită să le mai spun”, după care ai zis „bine, mă, hai că le mai zic….” Iată cum momentele de creație vin din latura umană. De atunci, chiar și astăzi, în ziua spectacolului, vin invariabil cu vreo 2 ore înainte și mă plimb pe scenă cu textul în mână.
  • Când ne uităm la un mare actor, în filme, ne pare că am putea și noi să facem la fel. Ăsta e scopul, de fapt, să pară ușor. Când publicul vine la spectacol, vine pentru a primi ceva. Efortul nu e de a fi complicat, ci de a fi onest pe scenă, de a fi tu.

 

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.