George Mihăiţă: „Mihai Bendeac e o strategie de marketing“
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-mihaita-mihai-bendeac-e-o-strategie-de-marketing/

Spectacolul „Bani din cer“ a avut premiera la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie din Bucureşti. Actorul Mihai Bendeac l-a înlocuit pe George Mihăiţă, care a interpretat ani de-a rândul rolul lui Henry Perkins.

Un articol de Judy Florescu|1 aprilie 2014

Spectacolul regizat de Horaţiu Mălăele se va mai juca miercuri 2 aprilie, de la ora 19.00 şi duminică, 6 aprilie, de la ora 19.00.

Ziarul Metropolis vă prezintă câteva declaraţii luate la cald, imediat după premieră.

George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie: „I-am cedat rolul principal, cu dragoste, lui Mihai Bendeac și generației tinere, ca să spun așa. Am vorbit și cu Virginia Mirea, şi ea a fost de acord. Noi am jucat acest spectacol opt ani de zile. Mihai Bendeac și-a dorit rolul pe care l-am avut eu și am zis „Da!“,  cu inima deschisă. Generația tânără duce mai departe succesul acestei piese.

Faptul că i-am cedat rolul lui Mihai Bendeac a fost și o strategie de marketing. Mihai este o marfă foarte bună. Cred în el, e un excelent actor de teatru. Mă bucur că a revenit și că și-a făcut timp pentru spectacol. Și mă bucur pentru Teatrul de Comedie, care are în general un public tânăr, de ani de zile. Piesa ajută Teatrul de Comedie să completeze paleta aceasta a spectatorilor. Spectacolul merită să fie văzut și în țară“.

Mihaela Teleoacă, actriță, rol Jean Perkins: „A fost o seară grea. Întotdeauna, actorii au mai multe emoţii atunci când e invitată critica să vizioneze un spectacol. Am fost puțin mai atenți. Eu m-am scăldat în ochii lui Mihai, ca atunci când cineva îţi întinde mâna la trapez. Parcă îi ziceam să nu cumva să mă scape, pentru că eu nu știu să joc fără partener. Sper că a fost o seară bună. Spectacolul câștigă, pentru că este o farsă care creşte de la o scenă la alta, iar lucrurile merg ca un bulgăre de zăpadă.

Eu sunt cea care a jucat zece ani personajul Betty Johnson, personajul interpretat astăzi de Delia Nartea, și sunt din interiorul acestui spectacol. Sarcina care mi-a revenit din momentul în care am primit această predare de ștafetă din partea marii actrițe Virginia Mirea nu a fost ușoară și trebuie să recunosc că aici l-am avut ca partener important pe domnul Horațiu Mălăele, care mi-a deschis în fiinţa mea câteva ușițe pe care el le cunoștea.

Dragoș Huluba, actor, rol Vick: „A fost premiera oficială la care vin de obicei criticii și foarte mulți prieteni, și atunci e un fel de public hibrid. Sunt convins că vor apărea cronici foarte bune pentru că este o comedie foarte bine scrisă de Ray Cooney și regizată impecabil de Horațiu Mălăele. E o comedie care nu vrea mai mult decât ceea ce este și publicului îi place chestia asta.

Noi, actorii, chiar vorbeam în culise că e genul de spectacol pe care ți-l dorești să-l joci de fiecare dată, pentru că te simți bine și în culise, și pe scenă, și după spectacol. În perioada asta în care televiziunile te bombardează cu tot felul de emisiuni cu mai mult sau mai puțin umor, din punctul meu de vedere acest spectacol dovedește publicului că poți să râzi mult mai bine și mai inteligent la teatru decât să stai la televizor“.

Bani din cer Mihai Bendeac, Mihaela Teleoaca

Mihai Bendeac şi Mihaela Teleoacă, într-o scenă din spectacolul „Bani din cer

Delia Nartea, actriță, rol Betty: „Spectacolul a crescut frumos. Publicul contează foarte mult, fiind vorba despre un text de comedie. Ce e foarte important pentru mine și ce m-a impresionat a fost gestul colegilor mei mai în vârstă, George Mihăiță și Virginia Mirea, care s-au retras din distribuție predând ștafeta celor mai tineri, tocmai pentru a duce spectacolul acesta mai departe. E un gest de care eu nu am mai auzit în spațiul teatral românesc“.

Gabriela Dumitru, regizoare: Văd spectacolul pentru a cincea oară și mi se pare că actorii sunt din ce în ce mai buni, că stăpânesc cât mai bine personajele și mă bucură la fiecare spectacol cu ceea ce reușesc să facă cu acest text minunat. Fiecare spectacol e diferit. Spectacolul trăiește cu ajutorul publicului și se modifică în permanență.

Sigur, sunt mici diferențe, dar ei stăpânesc din ce în ce mai mult traseul și îmbogățesc spectacolul cu umorul lor. Celălalt spectacol a avut 125 de reprezentații, sunt convinsă că și acesta va avea tot 125, dacă nu mai multe“.

Foto din Bani din cer – Teatrul de Comedie

04
/10
/12

Pianista română Alexandra Dăriescu va deschide, joi, de la ora locală 19.00, stagiunea 2012 – 2013 a Seriei Concertelor Enescu, organizate la Londra, de Institutul Cultural Român.   După un ultim sezon spectaculos, încheiat cu apariţia marelui cvartet britanic Chilingirian, pianista Alexandra Dăriescu deschide stagiunea 2012-2013 a Seriei Concertelor Enescu, la numai câteva săptămâni după […]

04
/10
/12

1873 – S-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925) (m. 5 februarie 1939)   1923 – S-a născut actorul american de film Charlton Heston. […]

03
/10
/12

Competiţia de aplicaţii şi platforme ReStart România îşi strânge rândurile la sfârşitul săptămânii, înscrierea de proiecte online care pot schimba România mai putând fi făcută pe www.restartromania.ro până pe 7 octombrie, potrivit unui comunicat.   Până pe 7 octombrie, cei interesaţi mai pot propune pe www.restartromania.ro platforme sau aplicaţii online care pot face mai bună […]

03
/10
/12

Cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ”Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” va avea loc vineri şi sâmbătă, în municipiul Ploieşti, în finala festivalului urmând să participe 18 concurenţi (12 grupuri şi şase solişti) din 15 oraşe ale ţării. Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploieşti remis, miercuri, presei, […]

03
/10
/12

SPRE DAMASC de August Strindberg Workshop condus de Cătălina Buzoianu şi susţinut împreună cu Mircea Florian (muzica) şi Darie Alexandru (video).   UNITER – Uniunea Teatrală din România invită studenţi, actori, masteranzi să participe la workshop-ul susţinut de Cătălina Buzoianu pe textul piesei „Spre Damasc” de August Strindberg. Înscrierea la workshop se face la adresa […]

03
/10
/12

              Marti 2 octombrie, orele 19.00 TREI FEMEI INALTE după Edward Albee (Producție ArCuB și UnTeatru) cu: Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter Muzica: Nicu Alifantis și Sofia Vicoveanca scenografia: Vladimir Turturica regia: Andrei și Andreea Grosu Duminica 7 octombrie, orele 19.00 ZORBA dupa N.Kazantzakis cu: Silvian Valcu, […]

03
/10
/12

TARA UNDE INGERII VIN DEGEABA Vineri, 5 octombrie, ora 19.00 – PREMIERA Sambata, 6 octombrie, ora 19.00 Povestea plaseaza actiunea in America Latina, intr-un satuc populat de personaje care amintesc de nuvelele lui Gabriel Garcia Marquez si de picturile Friedei Kahlo. Un Inger poposeste in acest spatiu guvernat de decretele Dictatorului, figura ignoranta si autoritara […]

03
/10
/12

Opera Naţionala Bucureşti (ONB) va găzdui, între 12 şi 14 octombrie, o serie de evenimente, organizate cu prilejul închiderii proiectului european studiOpera, informează Biroul de presă al ONB, într-un comunicat transmis, miercuri. Astfel, în datele de 12 şi 13 octombrie angajaţi din instituţii de spectacol din ţară şi străinătate au fost invitaţi să ia parte […]

03
/10
/12

Cotidianul de limbă engleză International Herald Tribune (IHT), livrat cu şareta la începuturile sale chioşcurilor de ziare şi hotelurilor din Paris, celebrează, joi, 125 de ani de la înfiinţare, rămânând încrezător în viitorul său, în pofida revoluţiei digitale care a bulversat industria presei.   „Ca toată lumea, şi noi căutăm soluţia magică”, afirmă Alison Smale, […]

03
/10
/12

Carmina Burana – una dintre cele mai cunoscute partituri din toate timpurile – revine, vineri seară, pe scena Sălii Radio în concertul extraordinar de deschidere a stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta noului dirijor principal al orchestrei, Tiberiu Soare.   Din distribuţia celebrei cantate scenice Carmina Burana de Carl Orff fac parte soprana Irina Iordăchescu, […]

03
/10
/12

1938 – A încetat din viaţă Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913), la Războiul de reîntregire naţională (a condus bătălia de la Mărăşti din 1916); a fost prim-ministru (ianuarie – martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 […]

02
/10
/12

Duminicã, 30 septembrie, în sectorul 3 a avut loc lansarea Casei Artelor. Acest proiect a luat naştere sub patronajul primarului Robert Negoiṭã şi se doreşte a fi un loc de promovare şi dezvoltare al abilitãṭilor artistice. Lansarea a mai gãzduit atât un vernisaj de artã modernã, cât şi o expoziṭie de fotografie. Printre invitaṭi s-au […]

02
/10
/12

Profesorul universitar Zoe Petre, fost consilier prezidenţial în mandatul de preşedinte al lui Emil Constantinescu, a fost propusă de grupul senatorial al PNL pentru funcţia de membru al Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român (ICR). Biroul permanent al Senatului a primit o serie de propuneri pentru posturile de membri ai Consiliului ICR şi a […]

02
/10
/12

Biblioteca Academiei Române organizează sâmbătă Noaptea Porţilor Deschise, între orele 18,00-01,00, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţare. Potrivit unui comunicat, deschiderea festivă a evenimentului va avea loc în prezenţa conducerii Academiei Române cu vernisarea unei valoroase expoziţii patrimoniale de carte veche românească, urmată de un concert aniversar de muzică bizantină, oferit de […]

02
/10
/12

Cea de-a opta ediţie a „Zilelor culturii române la Munchen” va fi organizată de Institutul Cultural Român de la Berlin în perioada 5 octombrie – 2 decembrie. Potrivit unui comunicat al instituţiei, „Zilele culturii române la Munchen” reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale şi de diplomaţie publică realizată de asociaţii ale românilor din […]

02
/10
/12

Regizorul palestinian Elia Suleiman, premiat la Cannes şi aclamat îndelung pentru ceea ce critica internaţională numeşte „trilogia palestiniană”, vine în premieră în România, ca invitat special al evenimentului „Les Films de Cannes a Bucarest”.   Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Elia Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv „7 Days in Havana”, în […]