Gianina Cărbunariu, Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/gianina-carbunariu-cavaler-al-ordinului-artelor-si-literelor/

Gianina Cărbunariu, manager al Teatrului Tineretului, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri, 20 noiembrie, la sediul Ambasadei Franţei în România.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2019

Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, a decorat șapte personalități ale lumii culturale care au avut o contribuție remarcabilă la succesul sezonului Franța-România.

„În urmă cu aproape un an, preşedinţii Macron şi Iohannis deschideau solemn Sezonul Franţa-România, la Paris, primul de acest fel între două state membre ale Uniunii Europene. De-a lungul acestui an, francezii şi românii au putut să se descopere şi să recreeze această legătură intimă care a consolidat istoria noastră comună. Am plăcerea să ofer în această seară însemnele Ordinului Artelor şi Literelor unui număr de şapte personalităţi pe care ministrul francez al Culturii, Franck Riester, a ales să le onoreze pentru contribuţia lor la succesul acestui Sezon”, a declarat Ramis.

Prezidat de ministrul Culturii, Ordinul Artelor şi Literelor „are scopul de a recompensa persoanele care s-au distins prin creaţiile lor în domeniul artistic sau literar sau prin contribuţia pe care au adus-o la strălucirea Artelor şi Literelor în Franţa şi în lume”. Acest ordin a fost acordat unor personalităţi precum Marcel Pagnol, Georges Braque, Marc Chagall şi Eugen Ionescu.

„Pentru mine, prezența în cadrul Sezonului Franța-România a fost o ocazie foarte frumoasă de a mă întâlni atât cu publicul francez – lucru care mă emoționează profund, ori de câte ori se joacă spectacolele noastre în Franța, cât și cu profesioniști francezi”, a declarat Gianina Cărbunariu.

Gianina Cărbunariu a fost prezentă, în 2014, în selecția oficială a Festivalului Avignon cu „Solitaritate”, o co-producție a TNRS Sibiu, a Festivalului Avignon și a Teatrului Național din Bruxelles. Doi ani mai târziu, în 2016, a revenit în selecția oficială a Festivalului Avignon ca autoare a textului Tigrul, produs de Royal Dramatic din Stockholm si compania suedeză Jupither&Josephsson. Piese ale Gianinei Cărbunariu au fost traduse și publicate în Franța la Editurile L’espace d’un instant și Actes Sud, iar spectacole ale sale au fost prezente, de-a lungul anilor, în turnee la Centre Wallonie-Bruxelles Paris și Théâtre de la Ville Paris.

28
/09
/14

Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu şi Octavian Cotescu sunt câţiva dintre actorii care, în urmă cu patru decenii, le-au dat viaţă personajelor uneia dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgului rus A. P. Cehov – „Pescăruşul”. Spectacolul programat de Casa de Producţie TVR este o montare memorabilă a regretatului regizor Petre Sava Băleanu (adaptarea şi regia artistică) şi va fi difuzat luni, 29 septembrie, de la ora 20.10, la TVR 2.

27
/09
/14

Vineri, 10 octombrie, ora 19:00, pe scena Sălii Radio, se va desfășura Gala Aniversară VIORICA CORTEZ ŞI PRIETENII, o ocazie unică pentru melomanii bucureşteni de a se întâlni, în aceeaşi seară, cu şase dintre cei mai importanţi muzicieni români contemporani.

27
/09
/14

Coregraful Răzvan Mazilu repetă zilele astea la West Side Story (libretul Arthur Laurents, muzica Leonard Bernstein), un musical care se va juca în cadrul Festivalului Național de Teatru, pe 25 și pe 26 octombrie, la Teatrul Odeon.

27
/09
/14

Festivalul Național de Teatru se va desfășura în perioada 24 octombrie - 2 noimebrie și va cuprinde 31 de producții, reprezentative pentru stagiunea teatrală încheiată, care se vor desfășura în 18 locații din București și din Craiova.  

26
/09
/14

Cinci filme intense regizate de cineaste sau axate pe personaje feminine puternice vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie), la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu. Două dintre ele au obținut premii importante la Cannes: Le Meraviglie a câștigat Marele Premiu, iar Party Girl – Camera d’Or.

26
/09
/14

Pentru al treilea an consecutiv, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, va părăsi Muzeul Naţional George Enescu (în patrimoniul căruia se află) şi va pleca la drum întâi prin parcurile bucureştene, apoi prin satele României, pentru a reveni la Braşov şi apoi la Bucureşti într-un recital de gală ce va avea loc la Sala Radio.

26
/09
/14

Ştiaţi că într-o zi de 26 septembrie (2008) s-a stins din viaţă îndrăgitul actor Paul Newman, câştigător, printre altele, al unui premiu Oscar, a trei premii Globul de Aur, al unui premiu Bafta şi al unui Emmy?

25
/09
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

25
/09
/14

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.