„Glissando”. Un film supraevaluat?
https://www.ziarulmetropolis.ro/glissando-un-film-supraevaluat/

Relansat pe platforma gratuită Cinepub, „Glissando”, filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1985 la Festivalul de la Veneţia, se numără printre cele câteva opere cinematografice din timpul comunismului care au căpătat o faimă ce poate împiedica judecarea lor lucidă în prezent.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 noiembrie 2016

Filmul fusese realizat la începutul anilor `80, însă a ajuns în cinematografe abia în toamna anului 1984, într-o variantă scurtată și ajustată la presiunea cenzurii. Chiar și așa, „Glissando” a avut parte de o bună primire din partea publicului și a majorității criticilor, în special datorită caracterului său (mult prea) pronunțat de parabolă despre totalitarism.

Deși plasat în interbelic și ornamentat scenografic cu zvastici (într-o secvență de final, prin supraimpresiune, simbolul nazist acaparează întregul ecran, pentru ca mesajul propagandisctic să nu treacă neobservat), filmul a fost văzut, justificat, și ca o denunțare a regimului comunist. Un sistem resimțit și prezentat ca un imens ospiciu grotesc în care granița dintre vis și realitate este irelevantă și care împinge omul spre alienare și, mai apoi, sinucidere.

Talentul excepțional de cineast al lui Mircea Daneliuc s-a exprimat cel mai bine în filmele sale realiste sau, în termenii vremii, de actualitate: „Cursa”, „Proba de microfon”, „Croaziera” (care este tot o parabolă, doar că mai subtil camuflată și mult mai acidă). Deși nu era primul său film de epocă („Ediție specială” era plasat de asemenea în interbelic), „Glissando” se dovedea prima tentativă de desprindere de stilul realist și de apropiere de un cinema alegoric, oniric, dominat de simboluri (practicat și de Dan Pița).

Și aici cred că își are originea slăbiciunea acestui lungmetraj: este o operă în primul rând intelectualistă, cu mesaj puternic, dar atinsă de prețiozitate și lipsită de energia și de pulsația care fac ca celelalte filme ale lui Mircea Daneliuc din aceeași perioadă să fie încă vii. Faima lui „Glissando” a fost în bună măsură conjuncturală, datorată intersectării spiritului contestatar cu dorința publicului de a identifica „șopârle” și, parțial, îndrăznelii – nu formală (filmul e destul de convențional), cât narativă.

glissando-foto-play-nou

„Glissando” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul „Glissando”!

Într-o cinematografie pudibondă și victimă a cenzurii, Daneliuc aducea nuditatea pe marele ecran (anticipând „estetica” dominantă din anii `90). Însă nu o nuditate cu încărcătură erotică, ci una ca metaforă a decrepitudinii. Paralela între trupurile goale ale bărbaților și femeilor, în majoritate în vârstă, care defilează prin ospiciul-cazinou și reprezentarea victimelor holocaustului nazist este evidentă, fiind accentuată, de pildă, într-o secvență în care pacienții primesc numere în timp ce li se face o radiografie sau în finalul în care aceiași pacienți sunt puși să execute exerciții fizice în plină stradă.

Universul imaginat de Daneliuc (și inspirat din nuvela „Omul din vis” a lui Cezar Petrescu) este redat prin prisma unui protagonist (jucat de Ștefan Iordache) portretizat ca victimă a unui sistem concentraționar (și nu este dificil de imaginat ce l-a atras pe regizor, un spirit nonconformist și persecutat, la o astfel de narațiune).

Însă tocmai la acest nivel – de prezentare a unui erou aflat într-o apăsată criză existențială – filmul este mai puțin relevant. Spectatorul este prizonierul coșmarului și halucinațiilor pe care le trăiește Teodorescu, însă angoasa acestuia nu este suficient de puternic redată. Și asta pentru că atenția privitorului este deturnată permanent de imagistica senzaționalistă, excesivă și ușor repetitivă, dublată de o banală poveste de dragoste transformată într-o relație eșuată. „Glissando” rămâne totuși un film unicat al cinematografiei române, salvat de onirismului său nu lipsit, pe alocuri, de strălucire.

Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

05
/06
/20

În acest context ieșit din comun, cea de-a 24-a ediție a FFE se mută din sălile de cinema în spațiul online și oferă acces gratuit de pe 8 până pe 21 iunie pe două platforme: în perioada 8-16 iunie pe platforma FFE.ro, iar între 17-21 iunie pe platforma TIFF Unlimited.

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

28
/05
/20

CRONICĂ DE FILM La unele documentare ne uităm pentru că ne interesează mai ales un autor sau un stil. Iar pe altele le privim în primul rând pentru subiect. Din a doua categorie face parte „Becoming” (2020), de Nadia Hallgren – un film despre Michelle Obama produs şi difuzat de Netflix.

22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.

Page 1 of 26212345...102030...Last »