GOOGLE sărbătoreşte165 de ani de la naşterea scriitorului BRAM STOKER, autorul celebrului roman „Dracula”
https://www.ziarulmetropolis.ro/google-sarbatoreste165-de-ani-de-la-nasterea-scriitorului-bram-stoker-autorul-celebrului-roman-dracula/

GOOGLE sărbătoreşte, joi, 165 de ani de la naşterea scriitorului irlandez Bram Stoker, autorul romanului „Dracula”, printr-un logo care-l prezintă pe celebrul vampir alături de alte personaje specifice. Noul logo al Google, realizat în alb – negru, este inspirat din coperta primei ediţii a volumului „Dracula”, publicată în 1897, potrivit relatărilor din presa internaţională. În noul […]

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2012

GOOGLE sărbătoreşte, joi, 165 de ani de la naşterea scriitorului irlandez Bram Stoker, autorul romanului „Dracula”, printr-un logo care-l prezintă pe celebrul vampir alături de alte personaje specifice.

Noul logo al Google, realizat în alb – negru, este inspirat din coperta primei ediţii a volumului „Dracula”, publicată în 1897, potrivit relatărilor din presa internaţională.

În noul logo, doar literele Google sunt de culoare roşie, tocmai pentru a sugera mai bine sângele, specific poveştilor cu vampiri. În noul logo, contele Dracula are colţii ameninţători şi poartă o mantie neagră specifică. În ilustraţie apare şi castelul lui Dracula – castelul Bran -, în spatele căruia se zăreşte o semilună, în timp ce un liliac (un alt personaj specific poveştilor cu vampiri) zboară pe cerul înnegurat.

Scriitorul irlandez Bram Stoker (1847 – 1912) l-a folosit pe Vlad Ţepeş ca sursă de inspiraţie pentru romanul său „Dracula”, publicat în 1897. Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze această legendă europeană cu un animal sud-american – liliacul hematofag numit şi „Vampir” (Desmodus rotundus).

Născut la Dublin, în 1847, Stoker a studiat la Trinity College, în timp ce muncea ca funcţionar la castelul din Dublin şi era critic de teatru la un ziar, potrivit guardian.co.uk.

S-a mutat la Londra în 1878, împreună cu soţia lui, Florence Balcombe, şi a devenit administrator al Irving Company la Lyceum Theatre din capitala Marii Britanii.

Prima carte a lui Stoker, scrisă pe vremea când locuia la Dublin, a fost o piesă intitulată „The Duties of Clerks of Petty Sessions in Ireland”, fiind urmată de romane, piese de teatru, povestiri, articole şi două volume de memorii.

Primul său roman – „Dracula” – a fost publicat în 1897, după ce Stoker şi-a petrecut şapte ani cercetând folclorul european şi poveştile mitologice cu vampiri.

Bram Stoker a decedat la Londra, în 1912, în urma unor accidente vasculare cerebrale. La o sută de ani de la moartea sa, mitul lui Dracula continuă să fascineze oamenii şi să stea la baza unor filme, piese de teatru şi cărţi.

Pe de altă parte, mitul lui Dracula au făcut celebră Transilvania în lume. Astfel, de foarte multe ori cu prilejul sărbătorii de Halloween, Castelul de la Bran şi Cetatea medievală a Sighişoarei sunt incluse în topurile celor mai populare destinaţii turistice pentru iubitorii de vampiri.

Totodată, mitul lui Dracula a stat la baza a numeroase filme şi seriale de televiziune. În 1992, Francis Ford Coppola a regizat filmul „Dracula”, în care au jucat Winona Ryder, Anthony Hopkins şi Gary Oldman.

Şi celebrul actor american Brad Pitt a interpretat în 1994 rolul unui vampir, în filmul „Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirilor”, în care a jucat alături de Tom Cruise.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

 

 

Sursa: Medifax

21
/05
/14

Teatrul Odeon prezintă sâmbătă, 31 mai, ora 19.00, la Sala Majestic, spectacolul de teatru Cele cinci răufăcătoare. Piesa, scrisă de Kawatake Mokuami (1816-1893), face parte din repertoriul consacrat Kabuki şi a avut premiera în 1865.

21
/05
/14

Teatrul Masca va aniversa în acest weekend 24 de ani de la înființare și va prezenta publicului spectacole de interior și în amfiteatru.

20
/05
/14

Cine nu s-a întrebat măcar o dată care este semnificația expresiei „casă de piatră”? Cunoscuta zicere este folosită la fiecare nuntă. Dar care îi sunt originile?

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

20
/05
/14

Charlie Chaplin demonstrează, încă o dată, că geniul său este nemuritor. Filmul „Luminile oraşului“, în care el joacă rolul „Micului vagabond”, a înregistrat valori triple ale audienţei comparativ cu săptămânile în care TVR 2 a difuzat alte programe pe acelaşi interval orar.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.