Guvernul va deschide un proces in Franta pentru repatrierea osemintelor lui Brancusi
https://www.ziarulmetropolis.ro/guvernul-va-deschide-un-proces-in-franta-pentru-repatrierea-osemintelor-lui-brancusi/

Guvernul se va angaja în mod direct în deschiderea unui proces în Franţa pentru repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, a declarat joi premierul Victor Ponta, precizând că procedurile cu statul francez sunt extrem de complicate, iar fără o decizie a instanţei acest lucru nu va fi posibil.   Victor Ponta a avut o întâlnire, la Târgu Jiu, […]

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2012

Guvernul se va angaja în mod direct în deschiderea unui proces în Franţa pentru repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, a declarat joi premierul Victor Ponta, precizând că procedurile cu statul francez sunt extrem de complicate, iar fără o decizie a instanţei acest lucru nu va fi posibil.

 

Victor Ponta a avut o întâlnire, la Târgu Jiu, cu primarul municipiului şi cu scriitorul Laurian Stănchescu, cel care a început de mai mult timp o acţiune de repatriere în România a osemintelor lui Brâncuşi.

Premierul a declarat că Guvernul va prelua cheltuielile pe care le presupune procesul respectiv, el menţionând că fără o decizie a instanţei franceze repatrierea osemintelor lui Brâncuşi nu va fi posibilă.

„Procedurile cu statul francez sunt extrem de complicate şi sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată s-o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru că în toate procedurile este nevoie de o hotărâre a judecătorului din Paris pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi deshumate şi aduse la Târgu Jiu”, a precizat Ponta.

Premierul a menţionat că Secretariatul General al Guvernului va primi o dispoziţie specială în acest sens din partea sa, proiectul de repatriere a osemintelor lui Brâncuşi presupunând şi reamenajări pe care autorităţile le vor face la Hobiţa, acolo unde se află casa părintească a sculptorului, precum şi cimitirul în care acesta ar urma să fie înhumat.

Scriitorul Laurian Stănchescu a precizat, după întâlnirea cu Ponta, că are toată încrederea că osemintele sculptorului vor putea fi repatriate, mai ales că Guvernul a decis să se implice în proiectul său.

La finalul întrevederii, Stănchescu i-a oferit lui Ponta un tricou imprimat cu imaginea lui Constantin Brâncuşi, premierul promiţându-i acestuia că îl va purta în ziua în care amândoi vor merge la Paris după osemintele sculptorului.

 

Sursa: Mediafax

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.