„Hai, să vorbim despre viață” are premiera la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/hai-sa-vorbim-despre-viata-are-premiera-la-tnb/

„Hai, să vorbim despre viaţă!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată Cea mai bună piesă a anului 2019, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20.00, la Sala Atelier.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2021

Aceeași tânără regizoare Zsuzsánna Kovács, care a montat de curând piesa „Incognito” a lui Nick Payne la Național, în cadrul Programului Uși deschise pentru toți, a fost invitată să realizeze, de această dată sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava” din cadrul TNB, un spectacol cu piesa premiată de UNITER. Florin Fieroiu semnează coregrafia, compoziția muzicală îi aparține lui Călin Țopa, iar scenografia este realizată de Gabi Albu.

Florentina Țilea o interpretează pe Greta, tânăra care își coregrafiază viitorul prin opțiuni, baletând cu grație între exemplul concret al prietenei ei, angajată la o multinațională și îndemnul vocilor interioare, care o trimit spre o zonă mai puțin materialistă.

„Prinsă între ceea ce își dorește și ceea ce societatea consideră a fi indispensabil, Greta își construiește, minuțios, un plan de evadare psihologic, care se schimbă în fiecare moment. Un roller coaster al minții umane, o introspecție a sufletului în căutările adevărului, o piesă despre cine suntem… atunci când nu ne raportăm la ceea ce se așteaptă ceilalți să fim”, spune autoarea, Ana Sorina Corneanu.

„Va porni ea în direcția în care se îndreaptă majoritatea oamenilor sau va reuși să formuleze, până spre finalul spectacolului, ceea ce la început doar simte – faptul că ea a pornit într-o altă direcție? – este una dintre întrebările piesei, la care a meditat regizoarea spectacolului, Zsuzsánna Kovács. Cea mai mare curiozitate a omului, declară ea în continuare, este cum va arăta viața lui, care-i va fi povestea… Greta ne invită să participăm la spectacolul ei, al cărei dramaturg, regizor și actor al fiecărui rol este ea însăși. Acest spectacol ar trebui să o ajute să decidă în ce direcție să-și mâne povestea”.

În contextul în care, în plină explozie a comunicării și a interacțiunii sociale a survenit o pandemie, care ne-a aruncat pe toți în izolare și ne-a închis în țarcuri mai largi sau mai strâmte, generând o uriașă masă de oameni frustrați, cărora le-au fost luate sau, cel puțin amânate, planurile de viitor, aspirațiile, visele – personajul Gretei ne apare ca fiind unul emblematic.

Zsuzsánna Kovács este din Sfântu Gheorghe. A studiat regia la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică  „Ion Luca Caragiale”din București, unde a absolvit și un program de masterat în Arta regizorului de teatru. În 2012 a regizat „Central Park West” de Woody Allen, la Godot, „Nefericiții” de Füst Milán, UNATC “I. L. Caragiale”, găzduit de Teatrul Odeon, în stagiunea 2011. În 2015 regizează „Ibusár” de Parti Nagy Lajos, la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe. Colaborează cu Unteatru, unde montează spectacole precum „Liliom” de Molnár Ferenc, în 2016, „Nora” de Henrik Ibsen, în 2017, apoi „Alcesta – sau cine moare în locul tău” după Euripide, în 2019. În 2020, Zsuzsánna Kovács își face debutul și în Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București cu spectacolul „Incognito” de Nick Payne.

Ana Sorina Corneanu este absolventă a Facultăţii de Teatru, secţia actorie (Universitatea de Arte Târgu Mureş şi Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Arte, Bucureşti) şi a Şcolii de Televiziune Tudor Vornicu – secţia editorial. Cărți publicate: Jurnalul lui Pufos Lipicios, Poveste de iarnă, Fii independentă: spune-i „PA” în loc de „DA”! Ghid de dezvoltare emoţională. Culegere de jocuri pentru educarea copilului prin exerciţii de artă teatrală, Ghid practic de înţelegere a emoţiilor prin Art terapie, Jurnal (2019) și „Hai, să vorbim despre viață”, editura UNITEXT.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.