CRONICĂ DE TEATRU Marcel Țop pune în scenă o adaptare modernă a celebrei opere „Hamlet”, la Teatrul Nottara din Bucureşti.
Un articol de Teodora Gheorghe|6 februarie 2014
CRONICĂ DE TEATRU Marcel Țop pune ȋn scenă o adaptare modernă a celebrei opere „Hamlet”, la Teatrul Nottara din București.
Deși, ȋn aparență, conține toate ingredientele necesare unui spectacol desăvȃrșit, experimentul teatral cunoaște mai multe lacune artistice, nereușind să ȋmbrățișeze esența tragediei shakespeariene.
Scene și dialoguri cruciale sunt abordate superficial sau rescrise ȋntr-o manieră burlescă ce sfidează solemnitatea unor momente-cheie. Ȋntȃlnirea lui Hamlet cu năluca tatălui ucis cochetează cu ridicolul, vrȃnd să livreze, probabil, ideea unei moralități decăzute. Cert e că pe scenă ȋși face apariția un bărbat zdrențăros care tulbură tăcerea așteptării prin hohote dezlănțuite de rȃs. Pare mai degrabă un nebun privind cu batjocură lumea de la marginea umanității, și nu un mesager al dreptății de dincolo de moarte. Taina crimei odioase se evaporă, astfel, ȋn abisul unei bizare depersonalizări ȋn care nu mai ȋncap cuvintele și sensurile. Dorința de răzbunare a lui Hamlet rămȃne orfană – ȋi moare motivația reală.
Ofelia ȋși găsește „sfȃrșitul” ȋnainte de vreme ȋn jocul Cristinei Mihăilescu. Aerul de adolescentă rebelă contrastează cu naivitatea ingenuă a Ofeliei lui Shakespeare. Cristina Mihăilescu nu este consecventă ȋn păstrarea acestei atitudini – dacă ar fi să-i acord circumstanțele atenuante ale interpretării unei Ofelii moderne – oscilȃnd stȃngaci ȋntre efuziuni temperamentale și fragilitate neconvingătoare. Relația ei cu Hamlet cade sub incidența unei interacțiuni slab conturate, ȋn care se ghicesc cu greu fiorii iubirii sau complexitatea dramatică a personajului.
Rosencrantz și Guildenstern sunt ȋnlocuiți cu ispitele roz Rose (Laura Cosoi) și Guill (Alexandra Murăruș), cele două femmes fatales pe care Claudius (Marius Bodochi) le roagă să smulgă secretul melancoliei lui Hamlet. Acest artificiu regizoral se dovedește neinspirat, bagatelizȃnd tragedia. Pare izvorȃt dintr-o rațiune pur comercială. Scena dezvăluirii asasinatului pus la cale de rege și mediat de cele două prietene vechi ale prințului sucombează și ea ȋn favoarea momentelor de seducție.
Din fericire, Tudor Aaron Istodor depășește neajunsurile unei povești șchiopătate, izbutind să pătrundă fără să se rătăcească ȋn labirintul psihologic al unuia dintre cele mai controversate personaje din istoria literaturii engleze. Tenul palid și tristețea filozofică definesc portretul unui Hamlet obosit de timpul care și-a ieșit din matcă. Tudor Aaron Istodor știe ce clape să ȋntrebuințeze, pe măsură ce cȃntă cu eleganță la pianul nebuniei. El se prăbușește, ȋnvins de propriii demoni, ca mai apoi să arunce cu săgeți de sarcasm și fină ironie. Alături de Maia Morgenstern ȋn rolul lui Gertrude, zugrăvește un impresionant conflict spiritual. Deși știrbit oarecum de calitățile oedipiene, el reflectă frămȃntări profunde ale fiului obsedat de trădarea mamei.
Marius Bodochi ȋntruchipează excelent un Claudius lipsit de coloană vertebrală și dedat frivolității. Pe un ecran imens, tronează chipul său, simbolizȃnd dorința exacerbată de putere. Seamănă cu un Big Brother megaloman.
Viorel Păunescu este foarte simpatic ȋn rolul lui Polonius, tată grijuliu și spion viclean. „Groparul” Dorin Andone asigură umorul inteligent al piesei, ecou al destrămării unei epoci cȃndva glorioase. Amețit de băutură, el se adresează morților (o ceată veselă de „cranii”) exprimȃndu-și dezgustul vizavi de nedreptățile sociale.
M-aș fi așteptat ca scena dezgolită de elemente de decor să se umple ȋn schimb cu farmecul unei povești bine structurate. Din păcate, ȋn ciuda faptului că reunește nume de seamă ale teatrului și filmului, ,,Hamlet”-ul lui Marcel Țop sȃngerează, rănit de neputința de a-și duce mesajul pȃnă la capăt – el se oprește undeva la granița dintre avȃnt contemporan și stridență. Poate dacă și-ar fi propus să ȋmbrace veșmintele strălucitoare ale unei parodii, rezultatul ar fi fost altul. Spectacolul are, totuși, clipele sale de glorie, cȃnd jocul actorilor amintește de genialitatea Marelui Bard.
Foto Hamlet: Cristina Tinta
