Hamlet – o montare aproape cinematografică
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamlet-o-montare-aproape-cinematografica/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă joi, 20 februarie, ora 19:00, spectacolul „Hamlet” după William Shakespeare, în regia lui Radu-Alexandru Nica. Un Hamlet – rebel fără cauză, construit în jurul replicii cheie a prietenului său, Horaţio: „Vremurile şi-au ieşit din minţi”.

Un articol de Petre Ivan|14 februarie 2014

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă joi, 20 februarie, de la ora 19.00, spectacolul „Hamlet”, după William Shakespeare, în regia lui Radu-Alexandru Nica. Un Hamlet – rebel fără cauză, construit în jurul replicii cheie a prietenului său, Horațio: „Vremurile și-au ieșit din minți”.

Hamlet – capodopera prin excelenţă a geniului shakespearian – revine pe scena Teatrului Național din Sibiu într-o montare aproape cinematografică, cu accent pe construcţia actoricească, inovație și excentricitate.

„Am optat pentru o reîntoarcere parțială la textul clasic, chiar cu aerul, cu parfumul acela ușor vetust, iar interpretarea actoricească să funcționeze ca un contrapunct, tipul de joc să fie contemporan.”, declara regizorul Radu-Alexandru Nica la premiera spectacolului din 2008.

Producția Teatrului Național din Sibiu se compune din scene ce se succed rapid, pe mai multe planuri, transformându-se într-un puzzle teatral, în care spectatorul descoperă omul de astăzi, devorat de responsabilități care îl depășesc.

Hamlet

Noul Hamlet este un rebel fără cauză, construit în jurul replicii cheie a prietenului său, Horațio: „Vremurile și-au ieșit din minți”

Realitatea brutală îi dezvăluie adevăruri oribile: uciderea tatălui pentru a i se lua tronul, infidelitatea mamei sale şi căsătoria imediată cu asasinul soțului ei, precum și falsitatea viciatei curți regale, care acceptă toate aceste fapte monstruoase.

Creaţia tehnică, proiecțiile de film, animația computerizată și muzica electronică originală, însoțesc personajele și situațiile, accentuând concepţia regizorală actuală și curajoasă.

Hamlet

INFO: Hamlet, după W. Shakespeare

REGIA – Radu Alexandru Nica;

TRADUCEREA: Ion Vinea şi Rareş Moldovan;

SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar;

COREGRAFIA: Florin Fieroiu; VIDEO: Daniel Gontz;

MUZICA ORIGINALĂ: Vlaicu Golcea;

DRAMATIZAREA: Oana Stoica şi Radu Alexandru Nica;

MAESTRU DE SCRIMĂ: Peter Habala;

LIGHT DESIGN: Dragoş Buhagiar şi Radu Alexandru Nica;

DISTRIBUŢIA: Ofelia Popii, Mariana Mihu, Codruţa Vasiu, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Vlad Robaş, Ciprian Scurtea, Pali Vecsei.

Spectacolul are o durată aproximativă de 1h 45minute, iar preţul unui bilet este de 15 lei

William Shakespeare (1564 – 1616) a dăruit scenei 37 de piese: 10 drame cu subiecte inspirate din istoria Angliei, 7 cu subiecte din istoria greco-romană, 5 așa-numite mari tragedii și 15 comedii.

Hamlet

Într-o perioadă de 21 de ani cât a scris, acesta reușește să aprofundeze sensurile şi expresiile unei game infinite de pasiuni omenești și să creeze un portofoliu imens şi memorabil de personaje.

Prin „Hamlet”, Shakespeare traduce într-o formă grandioasă și profundă contradicțiile omului, prin zguduitoarea criză morală a nobilului său erou.

Foto cu Hamlet şi Wiliam Shakespeare – tnrs.ro şi wikipedia

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.