Happy Cinema și Digital Cube donează încasările pentru proiecția filmului „Donbass”
https://www.ziarulmetropolis.ro/happy-cinema-si-digital-cube-doneaza-incasarile-pentru-proiectia-filmului-donbass/

În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaţilor de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecţii speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 şi 17 martie, de la ora 19.00. Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din Bucureşti, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistriţa, Focşani, Vaslui şi Botoşani.

Un articol de Petre Ivan|10 martie 2022

Intrarea la film se va face pe baza biletului, care va avea prețul unic de 20 de lei. Toate încasările strânse din vânzarea biletelor vor fi donate către Crucea Roșie Română, în contul destinat refugiaților de război.

Regizat de cunoscutul documentarist ucrainean Sergei Loznitsa, Donbass (2018) a fost distins la Cannes cu Premiul pentru cea mai bună regie în cadrul secțiunii „Un Certain Regard”, fiind, conform publicației Variety „…un portret usturător al unei societăți în care interacțiunea umană a coborât la un nivel de barbarie mai potrivit cu Antichitatea târzie decât cu așa-zisa lume civilizată contemporană”.

Donbass este un portret în 13 capitole al celei mai tulburate zone din Europa zilelor noastre.

Din distribuție face parte și actorul Valeriu Andriuță, iar imaginea este semnată de Oleg Mutu.

Biletele pentru cele trei proiecții speciale au fost puse în vânzare la casele de bilete din cinematografe și online pe happycinema.ro

Filmul Donbass este disponibil și pe platforma VOD www.play.happycinema.ro din data de 10 martie 2022, iar toate sumele provenite din vizionarea acestui titlu vor fi direcționate către aceeași cauză.

Din dorința de a ajuta, Happy Cinema susține refugiații ajunși pe teritoriul României care sunt în căutarea unui loc de muncă și le oferă posibilitatea de a se angaja într-unul din cinematografele din București sau Bistrița. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să trimiteți un mesaj la: [email protected]

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.