Hedda Gabler – în seria premierelor de la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/hedda-gabler-in-seria-premierelor-de-la-tvr-2/

În seria premierelor teatrale de televiziune, TVR 2 a programat spectacolul în două părţi Hedda Gabler, de Henrik Ibsen, în 4 şi 11 noiembrie, de la ora 20.10.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

În seria premierelor teatrale de televiziune, TVR 2 a programat spectacolul în două părţi Hedda Gabler, de Henrik Ibsen, în 4 şi 11 noiembrie, de la ora 20.10. Acesta poate fi urmărit şi la TVR HD, precum şi online, pe portalul video tvrplus.ro.

Regia artistică a spectacolului este semnată de Dominic Dembinski, iar din distribuţie fac parte: Ilinca Goia, Adrian Titieni, Rodica Popescu Bitănescu, Ana Ioana Macaria, Demeter Andras, Claudiu Bleonț, Ruxandra  Sireteanu, Nikita Dembinski, Grigoriţa Rogobete, Laura Vieru, Valentin Popescu.

În 5 august 2013, cu ocazia înregistrărilor acestui spectacol, actriţa Rodica Popescu-Bitănescu a aniversat împlinirea a 75 de ani în studiourile Televiziunii Române. Aşa cum a declarat, actriţa a sărbătorit ziua muncind de dimineaţă până noaptea la filmările pentru „Hedda Gabler”.

Actori mari, în spectacolul Hedda Gabler

Piesa „Hedda Gabler”, de Henrik Ibsen, unul dintre părinţii teatrului modern european, este considerată de majoritatea criticilor ca fiind reprezentativă pentru dramaturgia secolului al XlX-lea. Personajul Heddei este unul dintre marile roluri dramatice din teatru, un „Hamlet feminin” cu multiple faţete.

Citiţi şi: INTERVIU Ilinca Goia: „Totul se plăteşte în meseria asta“ 

Hedda, fiinţă chinuită şi victimă a societăţii în care trăieşte, poate fi descrisă ca o eroină idealistă dar şi ca un personaj negativ manipulator, o femeie monstruoasă, lipsită de scrupule şi bântuită de fantasme criminale.

Hedda Gabler

Ilinca Goia în spectacolul „Hedda Gabler“

Hedda Gabler este fiica unui general aristocrat, soţia unui universitar mediocru, fosta iubită a rivalului soţului ei. Este o femeie rea, manipulatoare şi vicleană pentru că reflectă toate viciile lumii din jur – invidie, cinism, laşitate.

Măritată cu un om pe care nu îl iubește, Hedda simte că  nimic nu o mulțumește, şi are pretenții exagerate de la toţi cei din jurul ei.

Foto credit: TVR 2, spectacolul Hedda Gabler

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.