Helmut Stürmer, Victor Ioan Frunză și Mimi Brănescu susțin ateliere de teatru la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/helmut-sturmer-victor-ioan-frunza-si-mimi-branescu-sustin-ateliere-de-teatru-la-tnb/

Finalul de stagiune aduce la Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, sub egida şi în organizarea Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, întâlniri artistice importante, în forma unor ateliere şi workshopuri. Astfel, artişti tineri şi nu numai, din diverse zone ale teatrului, angajaţi în teatrele din România sau independenţi, vor putea explora şi experimenta idei, teme, tehnici teatrale sub îndrumarea unor profesionişti desăvârşiţi.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2022

Helmut Stürmer și Corina Grămoșteanu vor coordona un workshop de scenografie a cărui temă este crearea unui spațiu scenografic unic în care să fie posibilă interpretarea tragediilor shakesperiene „Hamlet”, „Macbeth”, „Richard al III-lea”, spații de bază apte pentru metamorfoze teatrale necesare unor diverse concepții regizorale. Nouă scenografi tineri au fost selecționați pentru a participa la workshop, în perioada 13-18 iunie.

Între 20 și 25 iunie, directorul de scenă Victor Ioan Frunză va susține un Atelier Teatral care se adresează actorilor până în 40 de ani. Marele regizor propune o temă esențială pentru arta teatrului și pentru formarea actorului, atelierul având titlul Despre puterea secretă a cuvintelor.

Încă din 30 mai, tot în cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, s-a lansat un Atelier de Scriere Dramatică, coordonat de dramaturgul și scenaristul Mimi Brănescu. Desfășurat pe durata a 3 luni, cu întâlniri de lucru săptămânale, 20 de participanți vor putea dezvolta o propunere dramaturgică pentru care au fost selecționați.

Aceste ateliere și întâlniri artistice vin în completarea misiunii Centrului „Ion Sava”, singurul Centrul de Cercetare și Creație Teatrală care funcționează în cadrul unui teatru din România, de a fi un spațiu deschis ideilor și încercărilor, procesului creativ în primul rând, fie că e vorba de dezvoltare profesională sau despre explorarea unor noi tendințe ale artei scenice, lucruri atât de necesare artiștilor și profesioniștilor din teatru.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.