Herta Müller: „Când scriu, lucrurile trăite se mai uită o dată la mine cu o altă privire”
https://www.ziarulmetropolis.ro/herta-muller-cand-scriu-lucrurile-traite-se-mai-uita-o-data-la-mine-cu-o-alta-privire/

„Da, româna se amestecă mereu în ceea ce scriu”, afirmă Herta Müller în volumul autobiografic „Patria mea era un sâmbure de măr” (Humanitas Fiction), din care vă oferim 17 scurte fragmente. Scriitoarea de limbă germană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, s-a născut la Niţchidorf, în Timiş, pe 17 august 1953.

Un articol de Alina Vîlcan|17 august 2022

Religia nu a fost niciodată o alinare, mereu te amenința și împărțea pedepse.”

Veronika era de vârsta mamei mele și bărbatul ei fusese dat dispărut. Trecuseră douăzeci de ani de la război și ea tot mai spunea: Când vântul zgâlțâie noaptea poarta din uliță, poate că totuși e bărbatu-meu.”

Și singura dată când mama a ieșit din sat a fost când cu deportarea ei la muncă forțată. Femeile care, ca mama mea, supraviețuiseră deportării se deosebeau net de femeile nedeportate prin pieptănătura și hainele lor: cele rămase acasă, fiind prea tinere pentru a fi deportate, sau cele deja prea bătrâne, așadar cele nedeportate, purtau cozi și fuste plisate, lungi până la gleznă. Iar cele deportate purtau părul scurt și rochii scurte.”

În socialism, hainele erau cu-adevărat o rușine! În românește există cuvântul țoale, el nu se referă decât la haine, înseamnă zdrențe (sau cârpe), dar sună mai drastic. Și cuvântul acesta li se potrivește hainelor în socialism.”

Da, româna se amestecă mereu în ceea ce scriu. A fost, desigur, decisiv c-am învățat-o așa de târziu. În satul meu nu erau români, iar școala era în germană.”

Dintotdeauna mi se păruse că nebunii orașului luaseră asupra lor conștiința încărcată a celor normali, ca și cum ei ar căra pentru noi tot ce-i amenințător pe lume.”

Felul cum se raporta regimul la sinucidere era pervers. Pe de-o parte, ea nu trebuia să existe în viața publică, dar totodată se înscenau sinucideri pentru a disimula omorurile politice.”

O știi de la tine și-o vezi și la celălalt: cât timp există pauze de frică, nu te prăbușești. Fiecare vrea să împiedice atât prăbușirea lui, cât și pe-a celuilalt.”

Prin atitudinea lor, și mental, toți reprezentații regimului pe care i-am cunoscut erau la fel. În sus – de o servilitate necondiționată, în jos – brutali. Și erau mărginiți, greoi, lipsiți de scrupule, cinici, capricioși, înspăimântător de necultivați.”

După cum spuneam, securiștii mai tineri din vechea Securitate au fost preluați fără impedimente de SRI. În noul-vechiul lor serviciu, noii-vechii securiști au avut zece ani timp pentru a epura dosarele întocmite chiar de ei, pe care deci le cunoșteau în cele mai mici detalii.”

Consiliul mi-a comunicat mai întâi că n-ar mai exista dosarele fiindcă la revoluție populația luase cu asalt clădirea Securității distrugând dosarele.”

Click pe imagine pentru mai multe detalii despre cartea „Patria mea era un sâmbure de măr. O discuție cu Angelika Klammer” (Editura Humanitas Fiction, 2016)

Cu mulți ani mai târziu mi-am primit, în sfârșit, dosarul în două tranșe mari, decalate în timp. Dar nimic complet. Lipsesc ani întregi. Fabrica nu apare deloc.”

Nu voiam să călătoresc cu prețul tăcerii. Era foarte important pentru mine ca lumea să afle ce se întâmplă în România. Dacă aș fi vrut să tac, aș fi putut rămâne și acasă.”

Scrisul este o necesitate lăuntrică împotriva unui refuz lăuntric. Mereu scriu pentru mine însămi și împotriva mea însămi.”

Când scriu, lucrurile trăite se mai uită o dată la mine cu o altă privire. Cu o privire sticloasă, nefirească.”

N-aș putea îndura scrisul dacă esența textelor n-ar fi adevărul inventat al limbii în care frumosul doare.”

În pașaport, ne-au mai ștampilat o șicană de adio. Am plecat (n.r.: din România) în data de 28 februarie, iar pe ștmapilă scria: 29 februarie. Dar această zi nu exista în 1987. nu era an bisect. Iar această ștampilă mi-a provocat nervi inutili la toate instituțiile germane.”

Sursă foto: The New York Times

Nu voiam să călătoresc cu prețul tăcerii. Era foarte important pentru mine ca lumea să afle ce se întâmplă în România. Dacă aș fi vrut să tac, aș fi putut rămâne și acasă.” (Herta Müller)

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.