Horatiu Malaele: maraton de comedie pe 27 ianuarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-maraton-de-comedie-pe-27-ianuarie/

Regal al umorului pe 27 ianuarie, o zi pe care actorul Horatiu Malaele o va începe cu spectacolului “Sunt un orb”, la Teatrul Elisabeta din Bucureşti, pentru a-l continua pe scena Naţionalului bucureştean, dăndu-i replica prietenului său de-o viaţă, Ion Caramitru, într-o nouă ediţie a spectacolului “Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele”.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2014

Regal al umorului pe 27 ianuarie. Actorul Horatiu Malaele va juca mai întâi în spectacolul “Sunt un orb”, la Teatrul Elisabeta din Bucureşti, pentru a continua apoi pe scena Naționalului bucureștean, într-o nouă ediție a spectacolului „Caramitru-Mălăele, câte’n lună și în stele”.

Două dintre cele mai aplaudate producții care-l au pe marele actor pe afiș au fost programate în aceeași zi – un semn ca anul are semne bune de belșug în umor inteligent, eleganță și spirit.

Maratonul lui Horatiu Malaele începe la Teatrul Elisabeta, la ora 18.00, pentru a continua pe scena Sălii Studio a Teatrului Național din București, de la ora 20.00.

Cele peste trei ore de veselie în versuri reprezintă o excelentă provocare pentru Horaţiu Mălăele, un geniu comic care a demonstrat din plin că are la îndemână toate subtilitățile minții și ale sufletului, pe care le atinge folosind toate mijloacele artei.

Probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani – așa cum îl descrie Ion Caramitru, neobositul Horaţiu Mălăele este într-o perpetuă căutare și de aceea niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu este similară cu precedenta.

Horatiu Malaele

Horatiu Malaele, „probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani“

Vă invităm, aşadar să-l reîntâlniți la început de an în sălile de teatru, pentru ca mai apoi, așa cum spune Horatiu Malaele, “în continuarea vieții dumneavostră să râdeți, pentru că râsul este muzica sufletului, să vă jucați – este secretul tinereții, să citiți – este fântâna înțelepciunii, să gândiți – este izvorul puterii, să fiți calmi – este calea spre fericire, să fiți buni – este cheia succesului și să iubiți – este rațiunea de trăi”…

Biletele pentru cele două spectacole cu Horatiu Malaele au fost puse în vânzare la casieria TNB, la Teatrul Elisabeta, în Unirea Shopping Center (etaj 2) și online pe bilete.ro, vreaubilet.ro, bilet.ro sau în oficiile Poștei Române.

Foto cu Horatiu Malaele – TNB

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

12
/06
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.