Horia Gârbea, vicepreşedinte ICR: „Nu îmi dau demisia pentru că nu mă ştiu cu nimic vinovat“
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-garbea-vicepresedinte-icr-nu-imi-dau-demisia-pentru-ca-nu-ma-stiu-cu-nimic-vinovat/

Horia Gârbea, vicepreşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a cărui revocare din funcţie a fost cerută luni de Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, a declarat pentru MEDIAFAX că nu intenţionează să îşi dea demisia din funcţie, pentru că nu se simte cu nimic vinovat.

Un articol de Corina Vladov|17 iunie 2013

Horia Gârbea, vicepreşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a cărui revocare din funcţie a fost cerută luni de Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, a declarat pentru Mediafax că nu intenţionează să îşi dea demisia din funcţie, pentru că nu se simte cu nimic vinovat.

„Nu mă ştiu vinovat cu nimic. Noi suntem nişte individualităţi, care am făcut mai binele sau mai răul nostru. Eu mă aşteptam şi mă aştept să fiu întrebat, audiat, să ni se analizeze activitatea şi să răspundem de ea. Când am fost votaţi pentru numire, am fost votaţi individual.

Când suntem votaţi pentru revocare, găsesc potrivit să fim votaţi la fel. Eu unul nu îmi dau demisia, nu mă ştiu cu nimic vinovat. Am făcut tot ce am putut mai bine şi mai departe să evalueze cine are calitatea. Eu nu îmi dau demisia din proprie iniţiativă. Dacă mă dau ei afară, să fie sănătoşi. Dar ar fi bine să îmi spună pentru ce, cu ce am greşit”, a declarat Horia Gârbea.

Gârbea: „Nu am făcut nimic rău“

El a precizat că rămâne la latitudinea comisiilor din Senat să-şi spună punctul de vedere. „Dar eu mă aşteptam ca, atunci când iei o astfel de măsură, să îi întrebi şi pe preopinenţi. Adică, mă aştept la nişte acuzaţii precise, la care pot să răspund. Mai departe mai vedem. Aştept votul, dacă va fi negativ, asta este situaţia, dar nu este un lucru pe care să-l recunosc. Eu, în sinea mea şi faţă de propria mea conştiinţă, sunt cu totul liniştit. Nu am făcut nimic rău, nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am încălcat nicio lege”, a spus Gârbea.

Acesta a precizat că şi celălalt vicepreşedinte al ICR – Vladimir Simon – are acelaşi punct de vedere cu al său.
„Din câte ştiu eu, este în aceeaşi situaţie. Aşteaptă şi dumnealui să aibă un rechizitoriu, nişte imputări precise, cu ce ne-am făcut vinovaţi. Din punctul meu de vedere, am acţionat, nu sunt membru de partid, am acţionat absolut echidistant din punct de vedere politic, nu am nicio problemă.

Competenţele mele sunt în domeniul cultural, mi le-am folosit. Restul, când a fost de lege sau de Finanţe, am cerut opinia experţilor noştri, care de asta sunt angajaţi. Aşa că realmente nu am nimic să-mi reproşez. Dacă decizia asta vizează anumite nemulţumiri globale, era bine să le ştim, să discutăm, să negociem, aşa cred eu că era civilizat (…) Aştept votul, dacă va fi negativ, asta e situaţia (…) Eu am acţionat cu echidistanţă, mi-am folosit competenţele culturale”, a mai spus Gârbea.

Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut, luni, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, precum şi a vicepreşedinţilor ICR Horia Gârbea şi Vladimir Simon.

Foto: Editura Cartea Românească

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

27
/10
/16

Noiembrie 1938. Kristallnacht. Pogromul anti-evreiesc lansat de naziști lasă în urma lui, pe ruinele sinagogilor, un nou tip de ură. Mor oameni, se nasc obsesii – e începutul Holocaustului, sfârșitul umanității, propagarea răului.

27
/10
/16

Cea de-a doua ediție a celui mai antrenant eveniment cinematografic al toamnei, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 9-13 noiembrie 2016. Evenimentul este dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume.

27
/10
/16

Cea de-a treia ediție a HipTrip Travel Film Festival debutează în această seară, de la ora 19,00, la Cinemateca Eforie cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival și trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival. Proiecția de la București a filmului va avea loc în prezența regizorului Halkawt Mustafa.

27
/10
/16

„La Muse et le Poète”, „Pour un tombeau sans nom” și seria de concerte aMUSE bouche sunt cele care deschid săptămâna aceasta cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, o ediție în care este celebrată eterna muză și eternul poet, o ediție tribut poeziei pe care arta o aduce în viețile noastre.

27
/10
/16

Cea de treia ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în București, între 16 – 20 noiembrie 2016, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie.

26
/10
/16

Cea de-a patra ediţie a Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care a debutat astăzi, 26 octombrie, aduce în faţa publicului, până pe 30 octombrie, profesionişti din domeniul cărţii, atât din ţară cât şi din străinătate. În cele cinci zile de FILIT, la Iaşi vor fi prezenţi scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.