„I Am the Night/ Eu sunt noaptea” este disponibil pe HBO GO
https://www.ziarulmetropolis.ro/i-am-the-night-eu-sunt-noaptea-este-disponibil-pe-hbo-go/

Patty Jenkins regizează primele două episoade din drama inspirată de viaţa Faunei Hodel, scrisă de Sam Sheridan, cu Chris Pine în rolul principal.

Un articol de Liliana Matei|8 februarie 2019

Primele două episoade ale dramei I Am the Night, regizate de Patty Jenkins (Wonder Woman, Monster), după un scenariu de Sam Sheridan (A Fighter’s Heart, The Disaster Diaries), în care Chris Pine (Wonder Woman, Star Trek) interpretează rolul principal, sunt disponibile pe HBO GO. Premiera la HBO va fi pe 4 martie.

Inspirat din evenimente reale, serialul original TNT I Am the Night spune povestea captivantă a Faunei Hodel (India Eisley), o adolescentă abandonată la naștere, care crește lângă Reno, Nevada. Fauna trăiește confortabil cu misterul originii ei, până când o descoperire o face să pună totul sub semnul întrebării. În timp ce Fauna începe să investigheze secretele trecutului ei, întâlnește un reporter (Pine), bântuit de un caz din trecut. Împreună, cei doi urmează o pistă sinistră care îi duce aproape de George Hodel (Jefferson Mays), un ginecolog din Los Angeles, implicat în câteva dintre cele mai întunecate depravări de la Hollywood și, posibil, una dintre cele mai dezgustătoare crime nerezolvate.

Pe lângă Pine (foto), din distribuția serialului mai fac parte India Eisley (Underworld Awakening, Look Away), care o interpretează pe Fauna Hodel, câștigătorul premiului Tony Jefferson Mays (The Americans, Law&Order: SVU) în rolul lui George Hodel, Leland Orser (Berlin Station) îl interpretează pe Peter Sullivan, Yul Vazquez (Last Flag Flying), care îl interpretează pe Billis, Dylan Smith (Maze Runner: The Death Cure, Lemonade) este Sepp, Golden Brooks (Girlfriends) îl interpretează pe Jimmy Lee, Justin Cornwell (Trening Day, We are Boats) apare ca Terrence Shye, Jay Paulson (Mad Men), în rolul lui Ohls, și Connie Nielsen (Wonder Woman) o interpretează pe Corinna Hodel.

Jenkins regizează I am the Night, dramă scrisă de Sheridan. Serialul este produs de Studio T, Turner, iar Jenkins, Michael Sugar (13 reasons why, Spotlight), Pine și Sheridan sunt producători executivi. Carl Franklin (House of Cards, Homeland) și Victoria Mahoney (Claws) au regizat fiecare două episoade.

Primele două episoade din cele 6 ale miniseriei I Am the Night/ Eu sunt noaptea sunt pe HBO GO, iar apoi va fi disponibil câte un episod în fiecare săptămână. Miniseria va fi difuzată la HBO din 4 martie.

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.

27
/11
/13

Între 29 noiembrie-3 decembrie, noua ediţie a festivalului de film românesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema, pune stăpânire pe Film Society of Lincoln Center, iar între 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

27
/11
/13

Marea Britanie a fost marea câştigătoare anul acesta la Gala Emmy, la New York, primind trei trofee, inclusiv pentru cel mai bun actor (Sean Bean), dar şi cel pentru excelenţă (J.J. Abrams).

26
/11
/13

În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“ (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.