ICR Stockholm şi Muzeul Nobel prezintă literatura de limbă germană din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/icr-stockholm-si-muzeul-nobel-prezinta-literatura-de-limba-germana-din-romania/

Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Muzeul Nobel organizează pe 20 noiembrie, programul ‘Când tăcem, suntem dezagreabili. Când vorbim, suntem ridicoli’, despre literatura de limbă germană din România. Denumirea evenimentului este inspirată din romanul Animalul inimii de Herta Müller, informează ICR Stockholm. Programul va avea loc în sala de festivităţi a Academiei Suedeze, avându-i […]

Un articol de |19 octombrie 2012

Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Muzeul Nobel organizează pe 20 noiembrie, programul ‘Când tăcem, suntem dezagreabili. Când vorbim, suntem ridicoli’, despre literatura de limbă germană din România. Denumirea evenimentului este inspirată din romanul Animalul inimii de Herta Müller, informează ICR Stockholm.

Programul va avea loc în sala de festivităţi a Academiei Suedeze, avându-i ca invitaţi pe laureata Premiului Nobel pentru Literatură Herta Müller, scriitorul şi traducătorul Ernest Wichner, criticul literar Monica Nagler şi actriţa Stina Ekblad. Discuţia se va purta în limba germană şi va fi tradusă în suedeză de Elisabeth Geiger-Poignant. Pentru acest program, reputata traducătoare Aimée Delblanc a tradus în limba suedeză o selecţie din scrierile lui Rolf Bossert, Roland Kirsch, Anemone Latzina, Johann Lipett, Oskar Pastior, William Totok, Richard Wagner şi Ernest Wichner.

Evenimentul este organizat cu ocazia expoziţiei ‘Podoaba rece a vieţii’, deschisă la Muzeul Nobel din Stockholm până pe 27 ianuarie 2013. ‘Podoaba rece a vieţii’ este o expoziţie itinerantă care documentează, în fotografii şi obiecte, viaţa Hertei Müller şi a membrilor Aktionsgruppe Banat. Expoziţia a fost concepută de Literaturhaus din München şi itinerată până în prezent în mai multe oraşe din Germania. Muzeul Nobel a decis să prezinte această expoziţie la sugestia ICR Stockholm.

 

Sursa: AGERPRES

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.