Îl iubiți pe Alex Tocilescu?
https://www.ziarulmetropolis.ro/il-iubiti-pe-alex-tocilescu/

Se joacă la POINT spectacolul „Bun de export”. În regia Catincăi Drăgănescu. Cu actorii: Silvana Negruţiu, Crina Ene, Constantin Dogioiu şi Alexandru Zob. După un text despre Alex Tocilescu scris de Alex Tocilescu (din care rezultă că e foarte greu să nu îl iubeşti pe Alex Tocilescu – şi aşa e, e foarte greu).

Un articol de Andrei Crăciun|12 Martie 2018

Pe mine m-a chemat Zob. Pe Zob l-am întâlnit în parcare, căci suntem vecini (stă cu un etaj mai sus). Am un autoturism proprietate personală care stă în parcarea din fața unui bloc din mahalaua Teilor, mai trec din când în când pe acolo, să mă uit la el (n-are baterie, nu mai pleacă).

Așa m-a găsit și Zob, mă uitam la mașina mea mică și îmi aminteam de anul 2005, când și eu, și ea eram tineri.

Actorul avea un ghiozdan în cârcă. L-am întrebat unde pleacă și mi-a zis că în America de Sud. Aha, am zis. Bravo, să ai grijă pe acolo, am zis.

Câteva luni mai târziu, când eu încă îl credeam în America de Sud, îmi scrie Zob: vrei să vezi spectacolul ăsta după piesa lui Tocilescu?, e cu mine. Bine, am zis.

Strict textual, Bun de export este un splendid delir autobiografic, narcisist și amuzant.

Tocilescu dramaturgul relatează povestea a trei generații de Tocilești – Alecu, bunicul, doctor în boale interne (specializare în sifilis), care a învățat carte pe la Paris, Alexandru, tatăl, marele nostru regizor, și el, Alex, copil crescut în Germania, însurat apoi cu o poloneză și ajuns la maturitate să trăiască pe banii nevestei pe la New York.

Din fericire, Alex lasă poloneza, lasă New York-ul, se întoarce la el în bloc (pe Dr. Felix) și trăiește aici. Printr-o campanie inteligentă de ademenire a locatarilor în etate și nu numai devine chiar președintele asociației de proprietari.

Intră în publicitate și, dovedindu-se deștept pe internet (cu pisicile personale și nu numai), atinge o oarecare faimă, cu formația lui (Aeroport) dă chiar un șlagăr (Simona Ionescu), își reface și viața, mai scrie niște cărți.

Intră și în politică (în Partidul Bun), se visează primar și încearcă să înțeleagă ce e în capul tinerilor români care tot vor să plece din țara noastră și să umble de nebuni prin lume după cai verzi pe pereți. Și cam asta ar fi viața lui Alex Tocilescu (ajuns, când?, deja la patruzeci de ani).

Ar fi bine și atât, dar la Tocilescu teatrul începe abia înspre epilog, încolo. Are ceva gogolian scrisul dumnealui. Adică, na, am mai auzit autobiografii (foarte puțin) romanțate, am mai auzit povești cu oameni care pleacă, se întorc, pleacă iar și tot așa.

Arta începe însă abia când Tocilescu, președintele asociației de proprietari, închide blocul și nu mai lasă pe nimeni să iasă din el. Arta începe când Tocilescu dramaturgul se refugiază în imaginar și creează acolo.

Spectacolul, acum. Catinca Drăgănescu are de ani de zile o direcție în teatrul românesc, întâmplare rară în această lume haotică. Ne pune în fața ochilor (dar și în spatele lor, desigur) oglinda care ne arată problemele importante ale societății noastre aflată într-o criză care nu mai trece și într-o tranziție către nu-mai-știm-ce.

Actorii: Zob – nu că e vecin cu mine, că știți cum sunt vecinii în secolul XXI, avem doar relații de bărbie (după o frumoasă expresie a poetului Arghezi), bună ziua-bună ziua, bine? – bine! – îl întrupează credibil mai ales pe conu’ Alecu Tocilescu (cel cu boalele interne, cu sifilisul) în scurtul său exil parizian. Are farmecul discret al burgheziei actorul Zob, are, are.

Alexandru Zob, în „Bun de export” (regia: Catinca Drăgănescu), la Point.

Crina Ene – duce entuziasmul la un alt nivel. Constantin Dogioiu – la el e mai greu, pentru că îl joacă pe însuși Alex Tocilescu. Și e greu să joci un personaj ca Alex Tocilescu (că nu e doar scriitor, e și el – mai ales – personaj). Dar se achită: îi reușește acest Tocilescu autoironic și fals grandoman.

Iar Silvana Negruțiu, care are o înaltă știință a jocului de teatru, aduce farmec spectacolului. Nu e greșit să consemnăm că femeile din lumea Tocileștilor au făcut, de fapt, totul îndurabil.

Bun de export te întreabă de la obraz de ce nu faci efortul de a mai rămâne, totuși, și în România. Că e efort, e chin.

Dar dacă o să mergeți să vedeți spectacolul înseamnă că încă mai sunteți pe aici, ceea ce, până la urmă, cum să vă spun?, vă privește.

Mno.

Strict textual, Bun de export este un splendid delir autobiografic, narcisist și amuzant.



13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

13
/07
/19

Serialul documentar spaniol „El Pionero/Pionierul” despre Jesús Gil, politician de origine spaniolă, mogul al fotbalului și magnat al proprietăților imobiliare – una dintre cele mai fascinante și controversate personalități din ultimele decenii, are premiera pe 14 iulie pe HBO GO.

12
/07
/19

A intrat în cinematografele din țara noastră filmul artistic italian „Notti magiche” (regia Paolo Virzi). Specialiștii - și aici putem lăsa un hohot binefăcător de râs – îl descriu „comedie întunecată”.

12
/07
/19

HISTORY® marchează aniversarea istorică de 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, prin lansarea în premieră și exclusivitate, a documentarului „Aselenizarea: Înregistrările pierdute.” Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria omului pe Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio și video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum.

12
/07
/19

44 de filme de scurt-metraj fac parte din selecția Filmul de Piatra #12 – Camp Edition! Dintr-un număr-record de 210 filme înscrise în festival, criticul de film Flavia Dima și directorul festivalului Andrei Dăscălescu au selecționat cele mai bune filme de scurtmetraj din România și Republica Moldova ale ultimului an.

11
/07
/19

Între 12 și 14 iulie,  200 de artiști internaționali vin la București pentru trei zile de festival, cu 17 spectacole și peste 60 de reprezentații în zone cheie din capitală. Din agenda festivalului fac parte spectacole premiate, numere interactive, ateliere pentru copii, acrobații, jonglerii, parada B-FIT in the Street!, reprezentații de dans contemporan și, în premieră, demonstrații de freerunning pe acoperișurile Bucureștiului. Intrarea este liberă.

11
/07
/19

„Cum nu veţi citi aceste rânduri decât când nu voi mai fi eu, pot să-mi permit o sinceritate pe care, oricum aş vrea-o, n-aş putea s-o ajung, ştiind că veţi citi jurnalul acesta fiind eu în viaţă. (…) Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale.”

10
/07
/19

Seria de concerte acustice Backyard Acoustic Season revine vara aceasta la Timișoara pe terasa ”În spatele casei”. Din line-up fac parte The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec, E.M.I.L., alături de trupele timișorene Melting Dice, The Case, Allover și The Different Class.

10
/07
/19

Cea de-a treia ediție Cantus Mundi București Fest, cel mai mare eveniment național de educație și integrare socială prin muzică, se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, 11-14 iulie, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, între orele 10:00 - 00:00. Intrarea este liberă la toate activitățile și concertele din cadrul festivalului. 

Page 32 of 841« First...1020...3031323334...405060...Last »