Imaginea unei fetiţe din Honduras plângând, desemnată fotografia anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginea-unei-fetite-din-honduras-plangand-desemnata-fotografia-anului/

Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ”fotografia anului” în cadrul World Press Photo. Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Un articol de |12 aprilie 2019

Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează „o altfel de violenţă, care este psihologică”.

În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.

John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.

„Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor”, a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.

El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. „Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit”, a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.

„Voiam să spun o altă poveste”, a declarat acesta cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. „A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici”, a adăugat fotograful.

Juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă.

Foto: fotografia anului, John Moore – facebook

18
/10
/21

Căutați inspirație? Jamie vă oferă soluția! Sărbătorind cele mai iubite 18 ingrediente în peste 120 de rețete captivante, noua sa carte, „7 feluri”, apărută recent la Curtea Veche Publishing, cuprinde feluri cu aromă maximă și efort minim, accesibile oricui indiferent de experiența din bucătărie.

16
/10
/21

După ce a publicat jurnalul lui Dostoievski și o parte din scrisorile lui Cehov, Editura Polirom a tipărit recent o a doua ediție a scrierilor extraliterare ale lui Bulgakov, sub titlul „Corespondență. Jurnale”, în traducerea semnată de Ana-Maria Berzuleanu și cu prefața lui Ion Vartic.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

14
/10
/21

Marţi, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe va avea loc premiera spectacolului de un umor tragic, pe un text de maximă actualitate, „Familia Tót”, de István Örkény, în regia lui László Bocsárdi. Textul spectacolului este o variantă scenică a romanului şi a piesei de teatru cu același titlu – „Tóték ”/ „Familia Tót”.

14
/10
/21

„Nunzio”, cea mai nouă montare de pe scena ARCUB, va fi prezentată publicului bucureştean, în premieră, pe 15 şi 16 octombrie, la Sala Mare din Strada Lipscani 84-90.

14
/10
/21

Stagiunea de Teatru Politic 2021-2022 a început în septembrie la Centrul de Teatru Educațional Replika din București și continuă cu premiera spectacolului RAFINA, în regia Irinei Gâdiuță. Primele două reprezentații vor avea loc pe 18 și 25 octombrie, orele 19:30, la Centrul Național al Dansului din București (Bulevardul Mărășești 80-82).

13
/10
/21

Publicul larg și iubitorii muzicii clasice sunt invitați să vadă online filmele care documentează felul în care au fost organizate Concursul Internațional George Enescu 2020/2021 și Festivalul Internațional George Enescu 2021 în timpul pandemiei, stabilind adevărate recorduri în domeniu, și reacțiile unor artiști care au fost implicați în cele două evenimente. Filmele sunt postate pe canalul Youtube al Festivalului Enescu.