În chestiunea Nobelului
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-chestiunea-nobelului/

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranţă.

Un articol de Andrei Crăciun|17 noiembrie 2015

Nu îi citisem Svetlanei Aleksievici cărțile, știam despre autoare strict că este, la bază, jurnalistă și că s-a ocupat în ultimele decenii cu recuperarea istoriilor mici din necruțătoarea balenă care este istoria mare, că a ascultat oameni, sute, mii, și că le-a dat o voce. I s-ar fi cuvenit deci un Nobel pentru Jurnalism? Este o ipoteză privată de logică.

Jurnalismul este despre adevăr. Adevărul dă cea mai crudă literatură. Nici nu e nevoie să existe un Nobel pentru Jurnalism.

Am făcut – ani de zile – la București același lucru, cu mai puțin talent, dar nu cu mai puțină credință în nevoia disperată de adevăr. Am căutat supraviețuitori ai secolului XX  și i-am ascultat. Le-am scris viețile în sute de mii de semne (caractere!) în articole de ziar, și nu am avut înțelepciunea de a le aduce în aceeași carte. Eram foarte tânăr pe atunci.

Întâlnirile cu oamenii aceștia –  fiecare ducând cu sine lagărul personal, Auschwitz-ul personal, Gulag-ul personal și nenumărate fronturi – sunt cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. De la ei am învățat curajul baricadelor, și tot de la ei am înțeles că toate războaiele sunt inutile și că, totodată, prea puține războaie pot fi evitate. De la ei am învățat, așadar, ce este omul. Poveștile lor erau groaznice. Poveștile lor erau încă mai groaznice pentru că erau adevărate.

Am deschis, de aceea, cartea ”Dezastrul de la Cernobîl” (Corint, 2015, în excelenta traducere a Antoanetei Olteanu), ca pe o inimă încă sângerândă. Toți știm ce a fost Cernobîlul, de fapt toți credem că știm. Eu, până la Svetlana Aleksievici, nu știam, de fapt, nimic. Pentru că istoria este, mai ales, suma vieților oamenilor care au parcurs-o.

Istoria e brutală, istoria e nedreaptă și se înalță pe uitare. Svetlana Aleksievici ia toate vocile acestor oameni pe care îi înregistrează și le preface într-un monument cu care provoacă timpul viitor. Aceasta este, de altfel, și cea mai înaltă cupolă la care literatura poate ajunge.

Dezastrul-de-la-Cernobil_Nobel-2015

Eu nu am știut ce este Cernobîlul până nu i-am citit, ascultându-i, pe acești oameni, care au purtat nume, au avut neveste sau bărbați și copii sau n-au avut pe nimeni.

Eu n-am întâlnit, de când citesc litere pe pământ, o mărturie mai cumplită despre singurătate ca aceea a Zinaidei Evdokimovna Kovalenka, o bătrînă care n-a plecat de acasă, în ciuda reactorului explodat, în ciuda tuturor radiațiilor, dincolo de Apocalipsă, o bătrână – singură, singură, singură – căutând o pisică pe care să o ia cu ea, o bătrână – singură, singură, singură – vorbind morților aidoma viilor.

Nu, n-am știut ce este singurătatea, într-o pagină de carte, până la Zinaida Evdokimovna Kovalenka, rămasă pe loc pentru a vedea cum soarele a continuat să strălucească și în zorii zilei de 27 aprilie 1986.

Am plâns citind singurătatea Zinaidei Evodkimovna Kovalenka, rămasă pe loc. Am citit într-o viață doar trei cărți care m-au dus până la asemenea lacrimi. Nobelul pentru Literatură este – vedeți bine – doar un detaliu. Svetlana Aleksandrovna Aleksievici  a scris – vedeți bine – pentru mult, mult mai mult.

A fost Hiroshima. A fost Cernobîlul. Dar în istorie, oameni, a fost și Zinaida Evdokimovna Kovalenka, o bătrână care nu și-a părăsit casa. Și soarele a strălucit, a strălucit, a strălucit pentru ea.

Foto: aktuelno.net

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.