„În jurul Marii Uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, minorităţi”, de Lucian Boia, la Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-jurul-marii-uniri-de-la-1918-natiuni-frontiere-minoritati-de-lucian-boia-la-humanitas-cismigiu/

Istoricul Lucian Boia îşi va lansa joi, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, volumul „În jurul Marii Uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, minorităţi”.

Un articol de Petre Ivan|1 noiembrie 2017

 „Sărbătorirea Marii Uniri e cu totul legitimă”, spune Lucian Boia.

E legitimă şi o doză de mitologie: toate naţiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorări şi de simbolistica eroică, şi de o istorie făcută fără prejudecăţi, în spiritul unei abordări critice. Cel puţin din partea istoricilor profesionişti! Ne trebuie în tot cazul o istorie europeană. România nu e o insulă, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici în interpretarea istoriei, nici în modul cum ne raportăm la ziua de azi ori de mâine. Dacă privim izolat crearea României Mari, riscăm să facem abstracţie de evoluţiile globale şi totul să ni se pară minunat. În fapt, România Mare a evoluat pe o scenă extrem de fragilă, cu primejdii răsărind la tot pasul – şi, desigur, istoria încă nu s-a încheiat. – Lucian Boia

Istoricul continuă: „Calea europeană nu înseamnă revenirea la vechi frontiere, ci, ca ţel final, dispariţia frontierelor şi transformarea Europei dintr-un continent până nu demult conflictual într-o casă în egală măsură primitoare pentru toţi locuitorii săi. Miza, pentru noi toţi, nu e trecutul, ci viitorul”.

„România e absentă în dezbaterea istoriografică europeană. Pe piaţa ideilor, cum se spune, nu prea existăm. Răspunderea o poartă cei care încă n-au aflat că istoria se face, astăzi, altfel, în orice caz nu reîncălzind la nesfârşit vechiul discurs naţionalist. Centenarul Marii Uniri, în loc să stimuleze cercetări înnoitoare, riscă să se rezume la reafirmarea unor locuri comune. În memoria istorică a românilor a rămas doar o schemă mult simplificată a procesului istoric desfăşurat între 1914 şi 1918. Toţi românii, cu puţine excepţii, ar fi tras atunci într-o singură direcţie. Nu e chiar aşa! Adevărul, pur şi simplu, este mai complex şi mai nuanţat”, adaugă Lucian Boia.

La evenimentul de lansare a cărţii apărute la editura Humanitas vor participa şi politologul Ioan Stanomir şi jurnalistul Marian Voicu.

Foto: „În jurul Marii Uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, minorităţi”,  Lucian Boia – facebook

26
/10
/16

Premiul Femina a fost decernat marți scriitorului francez Marcus Malte pentru romanul „Le garçon”, care face o incursiune la începutul secolului XX prin ochii unui băiat care nu are nume, a anunțat la Paris juriul acestui prestigios premiu literar alcătuit exclusiv din femei. Femina deschide sezonul anual al premiilor literare în Franța, dintre care cel mai prestigios, premiul Goncourt, va fi anunțat la 3 noiembrie.

26
/10
/16

Scriitorul american Paul Beatty a fost desemnat marți seară câștigătorul prestigiosului premiu literar Man Booker, pentru romanul său The Sellout, devenind astfel primul american care primește această înaltă distincție. Câștigătorul Man Booker este recompensat cu 50.000 de lire sterline (61.000 de dolari).

25
/10
/16

Joi, 27 octombrie 2016, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt invitați la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire-eveniment cu Ludmila Ulitkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, prilejuită de lansarea romanului ”Imago”, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“ la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Russo.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

24
/10
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați începând de miercuri, între 26 și 30 octombrie (de la orele 10.00 la 22.00), la ediția de toamnă a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. Evenimentul, la care intrarea va fi liberă, va avea loc la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi.

23
/10
/16

Joi, 27 octombrie, de la ora 16.00, la Cărturești Verona, va avea loc lansarea volumului „Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini”, coordonată de David Esrig, care apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

22
/10
/16

Ediția de toamnă a târgului Kilipirim se va desfășura în perioada 26-30 octombrie, zilnic, între orele 10.00 şi 22.00, la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, oferind reduceri substanțiale la standul fiecărei edituri. Intrarea este liberă.

20
/10
/16

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Yale, persoanele care citesc mai mult de 3 ore şi jumătate pe săptămână au un risc mult mai redus de a muri prematur. În plus, există numeroase beneficii ale cititului, printre care stoparea declinului cognitiv și creșterea gradului de inteligenţă.

14
/10
/16

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuție îndelung ocolită: are literatura granițe - de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au și de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar așa, ba chiar dimpotrivă.

14
/10
/16

De 43 de ani, Petru Popescu trăieşte şi scrie în Los Angeles. Este romancier, scenarist şi realizator de filme americane. A ales să emigreze în Statele Unite ale Americii în 1974 şi asta după o carieră de success în Romania, multe dintre romanele sale făcând vâlvă la acea vreme. „Prins”, „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, „Să creşti într-un an cât alţii într-o zi”, „Sfârşitul bahic”, romane apărute în Anglia şi Suedia, apoi „Copiii Domnului”, toate fiind publicate pâna la plecarea sa din România.

13
/10
/16

Editura Nemira publică în colecția Yorick volumul Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini, concepută și coordonată de David Esrig. Cartea apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

13
/10
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu scrie pe pagina sa de Facebook că Bob Dylan nu ar fi avut nevoie de acest Nobel pentru Literatură, pentru că, deşi el însuşi l-a tradus în limba româna şi nu contestă faptul că este un poet şi un geniu muzical, crede că acest premiu major pentru literatură ar fi trebuit să fie acordat unui “scriitor adevărat”

11
/10
/16

Conceput sub forma unui triptic, impresionantul volum Ulysses, 732. Romanul romanului de Mircea Mihăieş, apărut la Editura Polirom în ediţie cartonată, e prima încercare în România de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cât şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia.