În mai la Warner TV: Maraton „Invazia rechinilor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-mai-la-warner-tv-maraton-invazia-rechinilor/

Patru dintre cele cinci filme ale francizei „Invazia rechinilor/ Sharknado”, regizate de Anthony C. Ferrante, vor fi difuzate de Warner TV în fiecare seară de vineri din luna mai.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2022

Cover foto: Sharknado 

„Invazia rechinilor/ Sharknado” (2013), primul film din această serie a producțiilor pentru televiziune, a fost regizat după un scenariu scris de Thunder Levin.

Acțiunea începe după ce un ciclon lovește Los Angeles, iar în urma inundațiilor mii de rechini ajung în oraș și terorizează populația.

Ian Ziering, care a devenit celebru odată cu rolul din serialul „Beverly Hills 90210”, este protagonistul Fin Shepard, iar din distribuție fac parte Tara Reid, John Heard, Mark McGrath și Cassandra Scerbo.

Filmul va fi difuzat de Warner TV pe 6 mai, de la ora 21:25.

Sharknado

Continuarea lungmetrajului a fost lansată în 2014, iar Ian Ziering și Tara Reid și-au reluat rolurile.

Acțiunea se mută în New York, unde personajul principal ajunge pentru promovarea unei cărți despre supraviețuirea în fața invaziei. El se găsește din nou în ipostaza de a face eforturi să oprească mai multe grupuri de rechini care atacă.

„Invazia rechinilor: New York/ Sharknado 2: The Second One” va fi difuzat pe 13 mai, de la ora 21:20.

În a treia vineri din luna mai, de la ora 21:10, Warner TV va difuza a treia parte din serie, „Invazia rechinilor: Florida/ Sharknado 3: Oh Hell No!” (2015).

Actorii Ian Ziering, Tara Reid, Cassandra Scerbo și Mark McGrath își reiau rolurile din filmele anterioare, iar distribuției se alătură Davis Hasselhoff, Bo Derek, Ryan Newman și Jack Griffo.

În acest film, protagonistul – recent recompensat cu Medalia Prezidențială a Libertății – și aliații lui încearcă să oprească o invazie de rechini în Florida.

Al patrulea lungmetraj din serie, „Sharknado 4: The 4th Awakens” (2016), va putea fi urmărit pe 27 mai, de la ora 21:05.

După cinci ani de la cea mai recentă invazie de rechini, timp în care o companie de tehnologie a folosit reactoare ieftine pentru a stabiliza atmosfera și pentru a preveni formarea de invazii de rechini, Fin Shepard, jucat tot de Ian Ziering, ajunge din Kansas în Las Vegas, iar acolo se declanșează din nou dezastrul. Tara Reid, David Hasselhoff și Ryan Newman își reiau de asemenea rolurile.

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.