IN MEMORIAM George Alexandru, în această seară, pe TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-george-alexandru-in-aceasta-seara-pe-tvr-2/

La un an de la moartea lui George Alexandru (1957-2016), Televiziunea Română şi Teatrul Nottara îi aduc un omagiu celui care, între copertele primelor şi ultimelor sale spectacole, a interpretat zeci de roluri în teatru şi film. Astfel, iubitorii teatrului pot vedea în această seară, de la ora 21.20, pe TVR 2, spectacolul IN MEMORIAM George Alexandru.

Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2017

A trecut un an de când actorul George Alexandru nu mai este cu noi.

George Alexandru (1957-2016) a fost absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, specializarea actorie. În primul an, i-a avut profesori pe Amza Pellea şi Dan Micu. În următorii ani de studenţie a lucrat sub îndrumarea lui Gelu Colceag şi Ion Cojar.

Debutul pe o scenă profesionistă bucureșteană s-a petrecut în 1982, la Teatrul Foarte Mic, în montarea lui Cristian Hadji-Culea, Nu pot să dorm, de Ion Brad.

Timp de doi ani a fost în trupa Teatrului de Stat V.I. Popa din Bârlad, unde a lucrat la două spectacole semnate de Cristian Nacu (1987). A urmat Teatrul Nottara, unde a jucat începând din anul 1987, până la final vieții sale.

george alexandruPortretul  George Alexandru  a fost realizat  cu mărturiile prietenilor actori şi regizori, şi cu fragmente din arhiva de filme și spectacole în care a fost protagonist.

Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Alexandru Repan, Diana Lupescu, Constantin Dicu, au rememorat perioade de timp în care au fost parteneri de scenă sau au colaborat în proiecte teatrale alături de Jorjac.

IN MEMORIAM George Alexandru – INFO

montajul – Constantin Marciuc

operatori – Mihai Buzura și Cristian Glodeală

producător – Cătălin Mireuţă

realizator – Daniela Ciolan

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Foto:  George Alexandru – tvr.ro

07
/09
/15

“Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.” - Angela Gheorghiu. Soprana română împlineşte, astăzi, 50 de ani.

06
/09
/15

Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort. Site-ul Uniunii Teatrale din România, www.uniter.ro, i-a prezentat în ultima lună pe tinerii calificați în marea finală, printr-o serie de interviuri. Ziarul Metropolis vă arată ce au răspuns zece dintre ei, la întrebarea: „de ce te-ai făcut actor/actriță?“

04
/09
/15

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 - 2016, Opera Brașov oferă spectacolul „Opera rediviva!”, desfășurat în aer liber și care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului, ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 19.00, în Piața Sfatului.

04
/09
/15

Circuitul SoNoRo Conac 2015 continuă cu 5 concerte de excepție în luna septembrie. Iubitorii de muzică de cameră își dau întâlnire la Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie), Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015), Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015), Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad (11 septembrie 2015) și Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015).

04
/09
/15

Unul dintre cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes, ,,Dheepan”, în regia lui Jacques Audiard, distins cu Palme d’Or și elogiat de presa internațională, va fi proiectat în premieră în România, la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

03
/09
/15

CRONICĂ DE FILM „Secretul nasturelui de sidef”, cel mai nou documentar, extrem de ambiţios, al regizorului chilian Patricio Guzmán este un film-eseu în care traume ale trecutului sunt puse într-un dialog neaşteptat ce chestionează însăşi sănătatea civilizaţiei moderne.