In memoriam Marin Moraru: ”Suntem ce sunt amintirile noastre”
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-marin-moraru-suntem-ce-sunt-amintirile-noastre/

Teatrul Naţional ”I. L. Caragiale” din Bucureşti lansează o serie de evenimente dedicate oamenilor de teatru ce au ales să-şi dedice viaţa scenei şi publicului spectator. Un prim eveniment de acest gen va avea loc vineri, 31 ianuarie 2020, când se împlinesc 83 de ani de la naşterea actorului Marin Moraru.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2020

Se amuza când cineva se referea la el ca la un monstru sacru. Toți prietenii din copilărie îi spuneau Marinuș.  A muncit din convingere și a considerat meseria aleasă ca fiind cea mai frumoasă. Nu a lipsit niciodată de la o repetiție iar dovada dragostei sale pentru meseria de actor a constat în cei 55 de ani oferiți scenei și ecranului.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa doamnei Dina Cocea, în anul 1961. A performat pe scena Teatrului Tineretului în perioada 1961-1964, la Teatrul de Comedie 1965-1968, apoi la Teatrul ”Lucia Sturdza Bulandra ” între anii 1968-1971, iar la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București  a activat în perioada 1971-1974, după care a predat în Institut în calitate de conferențiar universitar, până în 1980. În același an, se reîntoarce pe scena Naționalului unde va juca până în 2014.

A fost decorat în 2008 de președintele României cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce. În același an, primea titlul de Doctor Honoris Causa al „Universității de Artă Teatrală și Cinematografică.

În competiție directă doar cu sine însuși, cariera sa teatrală a fost de multe ori dublată de cea cinematografică. Marin Moraru a fost o personalitate unică ce a lăsat ca moștenire un număr impresionant de roluri în teatru și film.

Avea un simț al umorului propriu și privea căsătoria ca fiind și un act de voință, admițând apariția tentațiilor mai degrabă pentru colegii distribuiți în rolurile de june prim decât pentru el, care interpreta, cu precădere, roluri de compoziție.  A fost căsătorit 52 de ani cu Lucia Popescu-Moraru, realizator de programe si redactor muzical la Radio România Actualități.

Poate că nu ar trebui să ne fie teamă să folosim timpul trecut, în special atunci când reușim să descoperim în el resurse pentru viitor.

Vă așteptăm vineri, 31 ianuarie, de la ora 18.00 la Librarium ( librăria din spatele Casei de Bilete TNB) să reconstruim amintiri. Avem și costume și obiecte de recuzită din muzeul Teatrului Național. La eveniment vor participa Lucia Popescu Moraru, Dorina Lazăr, Marian Râlea, Mihai Călin, Monica Davidescu, Vladimir Găitan, George Mihăiță, Constantin Cotimanis, Simona Bondoc, Traian Stănescu. Discuția va fi moderată de jurnalista Maria Capelos.

Intrarea este liberă.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.