În mintea lui Nabokov
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-mintea-lui-nabokov/

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un şezlong… Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

Un articol de Alina Vîlcan|1 iulie 2019

Șe știe că Vladimir Nabokov (1899-1977) s-a luptat toată viața cu insomnia, iar în ultima perioadă petrecută la Montreux obișnuia să ia somnifere puternice pe timpul nopții, prescrise de medicii elvețieni. Cartea sa „Visele insomniacului” (editura Polirom, 2019) are la bază experimentul demarat de scriitor în 1964, prin care își nota cu conștiinciozitate visele, experiment în care fusese atrasă și soția sa, Vera. În rândurile care urmează am selectat 7 astfel de vise, în care se regăsesc câteva dintre obsesiile scriitorului rus, precum fluturii, trenurile, muzeele…

Nabokov pe terasa de la Montreux Palace (1968)

Alergăm amândoi pe asfalt (al străzii), Ve. (n.r. – soția lui Vladimir Nabokov, Vera Nabokov) în spatele meu. Pe cale să depășim (cu ușurință) o trăsură trasă de cai. Mă întreb, și o întreb și pe ea (dar acum nu mai e în spatele meu) pe care parte depășește un alergător o trăsură? Un necunoscut din taxi (față rotundă, mai în vârstă) mă întreabă în rusă (sau germană?) dacă am o situație bună. Îmi critică hainele (cele pe care le port azi). Explic că petele de pe pantaloni (ceva mai maro decât cei pe care îi port azi) sunt din cauză că m-am stropit într-o băltoacă. Nu pot să găsesc drumul spre o anumită piață din Berlin, nici să-mi amintesc numele ei, unde Ve. (acum, din câte se pare, cumva în față) vrea să viziteze un muzeu*. (Fuseserăm la o expoziție de pictură modernă, în Lausanne, place Beaulieu, cu câteva zile înainte, însă atmosfera din visul meu e diferită.)

În cursul zilei mi-am amintit partea din vis cu „în față – în spate”, când am mers împreună cu Ve., ea în față, eu în spate, pe un trotuar foarte îngust de-a lungul căruia, trecând foarte aproape de noi, ne depășeau mașini în viteză. Dar suntem tracasați zilnic de trafic. (Vis notat: miercuri, 14 oct. 1964, Montreux)

Rusoaică, necunoscută, vorbind într-o cabină telefonică de sticlă. Câteva cuvinte schimbate apoi. Deja trecută, strident machiată, trăsături slave obișnuite. Se miră cum de mi-am dat seama că e rusoaică. Răspund, în logica visului, că doar femeile din Rusia vorbesc așa de tare la telefon. Întreabă dacă îmi place aici, în St. Martin. O corectez: Mentone (un substitut din vis pentru Montreux). Ceas, gălbui, zece și jumătate. (Joi, 15 oct., 8.00 dimineața. Detaliu de vis)

Dansez cu Ve. Rochia ei descheiată, ciudat pătată, de vară. Un bărbat o sărută în trecere. Îl apuc de cap și-l izbesc cu fața de perete așa de violent, încât aproape că rămâne spânzurat, ca un animal la măcelărie, de un accesoriu de pe zid (metal strălucind sugerând o navă). Se desprinde, cu fața plină de sânge, și pleacă împleticindu-se.

Joi seară s-a pomenit la TV de măcelărirea și spânzurarea celor care au participat la complotul de asasinare a lui Hitler cu bombă. (8 dimineața, 16 oct. 1964, vineri)

Vera și Vladimir Nabokov

Mai multe vise care se tot îmbrânceau între ele când am încercat să mi le amintesc; n-am putut recupera decât câteva frânturi. Un petic sau un model din frunze ca de iederă sau din lumini și umbre, cu un efect orbitor după dispariție, suspendat lângă mine, a fost recunoscut ca semn fatidic al disoluției iminente: o senzație de „asta-este”, resimțită frecvent. Un alt vis, tot recurent, a fost coșmarul în care mă pomenesc într-un loc populat cu fluturi interesanți fără să am plasa de fluturi la mine și sunt nevoit să prind și să distrug o raritate cu degetele – în cazul acesta, o insectă spaniolă, un Albastru decolorat.** (18 oct. 1964, 8.30 dimineața)

Vis de călătorie. Abia trezit în compartimentul cu pluș bej dintr-un vagon de dormit, zori încețoșați la geam în dreapta mea, ușa verde din fier a băii în față, separând compartimentul meu de al Verei (amestec de tipuri de trenuri europene & americane). Surprins că am adormit fără ca patul să fi fost făcut, stând așezat într-un colț, complet îmbrăcat și că ușile dintre noi au rămas închise. Pricep brusc, înainte să mă caut prin buzunare, că pașaportul meu a rămas unde stă mereu – în sertarul din stânga al biroului din Montreux. Între timp, trenul se apropie de frontieră (cu Belgia, din câte se pare, pe care am trecut-o de atâtea ori până acum). Mă tot gândesc ce să fac – să sun la portarul nostru de la Palace Hotel, ca să-l rog să mi-l trimită? Să o trezesc pe Ve.?

Într-o a doua parte a visului avem probleme cu găsirea bagajelor în vamă.*** (20 oct. 1964 – 7.00 dimineața)

Două fragmente din visele Verei.

a. Sporturi în Africa. Un colier lung, cu alb și negru alternând, purtat de unul dintre alergători.

b. Eram reprezentanți Fiat. Ne-au întâmpinat cam rece. Au construit pentru noi o casă ca un bungalow. Numărul 29 domina toată povestea.

Eu am prins doar o replică la momentul trezirii, că „Biroul Somnambuli fusese acuzat de malpraxis”. (Notat la 8.30 dimineața – 22 oct.)

Ceaiul cu prietenii (familia Karpovici?)**** pe peluza din fața casei lor. Tolănit într-un șezlong, foarte bătrân, părând bolnav, & transpirat, Lev Tolstoi. Mă întreb dacă „Karpovici” știe că eu nu îl cunosc sau crede că nu mă interesează să-l cunosc. Îl aud zicându-i lui „Karpovici” într-o rusă vehementă: „Nu-mi place Lolita lui, dar cât de bine descrie peisajele rusești!”. O prostie. (8 dec. 1964 9.00 dimineața)

*Vizitarea unui muzeu – pilon esențial în una dintre cele mai importante povestiri ale lui VN, „Vizită la muzeu”, 1939 – este un fel de temă în această serie de vise).

**„Lepidopterolog important”, așa cum l-a numit un alt lepidopterolog profesionist, Nabokov era expert mai cu seamă în familia fluturilor Albaștri.

***Trenurile de lungă distanță erau marea pasiune a lui VN în copilărie – vezi „Vorbește, memorie”.

****Mihail Karpovici (1888-1959), profesor de istorie la Harvard și editor al principalei reviste literare ruse din America, The New Review, și soția sa, Tatiana Karpovici. La moșia lor de la țară, de lângă West Wardsboro, Vermont, soții Nabokov și-au petrecut prima lor vară în America, în 1940 (și au revenit în 1942).

Dansez cu Ve. Rochia ei descheiată, ciudat pătată, de vară. Un bărbat o sărută în trecere. Îl apuc de cap și-l izbesc cu fața de perete așa de violent, încât aproape că rămâne spânzurat, ca un animal la măcelărie… (Vladimir Nabokov – „Visele insomniacului”)

06
/10
/17

Ca în fiecare an, lansările de carte vor reprezenta şi în cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale care se vor derula în Bucureşti între 20 şi 30 octombrie.

05
/10
/17

„A existat o altă viaţă pe care aş fi avut-o, dar o am pe aceasta...” - Kazuo Ishiguro. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro ''pentru romanul său cu puternic impact emoţional''. Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă", conform formulării lui Alfred Nobel.

03
/10
/17

Cine va lua Nobelul pentru literatură după Bob Dylan? Aceasta este marea întrebare care generează polemici serioase în saloanele literare, în contextul în care membrii Academiei suedeze ar putea să facă o alegere mai puțin controversată, lăsându-se tentați în acest an de propriul lor spirit academic, notează AFP.

24
/09
/17

Filip Florian se numără printre finaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, ediţia 2017, cu romanul „Zilele regelui” (Polirom, 2008, 2012, 2013, disponibil şi în ediţie digitală).

21
/09
/17

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia, o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.

17
/09
/17

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la celebra British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei la Londra.

17
/09
/17

Volumul „Ce este populismul?”, semnat de Jan-Werner Müller, a apărut în această săptămână în colecţia „Opus. Ştiinţe politice” a Editurii Polirom, în traducerea Irinei-Mariana Borţoi.

16
/09
/17

Duminică, pe 24 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, Emil Brumaru prezintă conferința „Infernul feminin și îngerii lui Brumaru”.

14
/09
/17

Noul roman al scriitorului american Paul Auster, "4321", este una dintre cele șase cărți finaliste ale ediției din 2017 a prestigiosului Premiu Man Booker (Man Booker Prize), decernat celui mai bun roman original în limba engleză. Câștigătorul acestui premiu va fi anunțat pe 17 octombrie la Londra și va primi suma de 50.000 de lire sterline.

12
/09
/17

Romanul „Mary” (traducere din limba suedeză de Elena-Maria Morogan) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în anul 2017.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.