În Parisul lui Ismail Kadare
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-parisul-lui-ismail-kadare/

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăţi propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineţi la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecţia „Raftul Denisei”.

Un articol de Liliana Matei|11 ianuarie 2021

„Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare este un memorabil volum de memorii și reflecții asupra unor subiecte care țin atât de viața reală și de biografia subiectivă a scriitorului, cât și de procesul de creație. Descoperirea orașului e o temă predilectă, volumul debutând chiar cu evocarea primei vizite la Paris a lui Kadare, la începutul anilor 1970.

Împărțindu-și timpul între Tirana și Paris în ultimele decenii, scriitorul și-a făcut un ritual zilnic al vieții sale pariziene, diminețile petrecute la Café Rostand, având ân față Jardin du Luxembourg. Ele sunt catalizatorul acestor texte care evocă experiențele autorului la Tirana și Moscova, prieteniile literare și iubirile de tinerețe într-o Albanie apăsătoare și cenușie, dar și Premiul Nobel, Academia Franceză, tragedia greacă sau Macbeth, deambulările pe străzile Parisului, intâlnirile cu personalități literare.

Mai presus de toate, Dimineți la Café Rostand este o declarație de iubire față de Paris, Parisul visat în anii tinereții și Parisul real, unde Kadare și-a creat o mare parte a operei sale, și în același timp o profesiune de credință a scriitorului albanez, francez, european.

Foto: Financial Times

15
/12
/21

Joi, 16 decembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează online, live, pe paginile de Facebook Polirom, Librăria Humanitas de la Cișmigiu și Librăriile Humanitas, romanul „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom din acest an. Lansarea va prilejui un dialog al autorului cu Ovidiu Șimonca.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.