”În spatele blocului”, de Mara Wagner, Piața Sfatului din Brașov
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-spatele-blocului-de-mara-wagner-piata-sfatului-din-brasov/

Scriitoarea Mara Wagner, autoarea romanului În spatele blocului, apărut la editura Nemira în colecţia Cuaternar, le dă întâlnire cititorilor din Braşov, miercuri, 17 mai, de la 19.00, la Librăria Humanitas din Piaţa Sfatului. În spatele blocului este un roman despre copilăria şi adolescenţa petrecute în comunism, cu toate jocurile şi micile ritualuri care colorau viaţa într-o epocă gri.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2017

În carte, imaginile gri ale ultimei perioade comuniste, cea ținută minte mai ales pentru lipsa de alimente, căldură și curent, sunt străbătute de culori vii și o doză sănătoasă de optimism.

Un roman pentru tinerii de atunci și pentru tinerii de azi, pentru reamintire și pentru ținere de minte, despre viața obișnuită a unei adolescente ce se descoperă pe sine într-un univers care pare să-i scape de sub control.

Este o carte despre noi toți cei care am copilărit în anii ’80 în oricare dintre orașele României comuniste și care avem încă imprimate în memorie și în felul nostru de a fi și lipsurile, și micile plăceri de atunci. Mara Wagner ne oferă o madlenă – e de ajuns să mușcăm din paginile cărții și amintirile și senzațiile dau năvală. – Mihaela Buruiană

Mara Wagner s-a născut în 1975 la Brașov, unde și-a petrecut copilăria. A absolvit Liceul German Johannes Honterus din Brașov și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, oraș care a și adoptat-o și unde locuiește în prezent, cu partenerul ei și cei doi copii. Lucrează în presa scrisă ca redactor-șef la o revista pentru femei și uneori scrie pe blogul personal meandmymonkeys.ro.

Foto: În spatele blocului – nemira.ro

21
/01
/20

Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediția 2020, secțiunea Proză. Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi atașate unui e-mail, creat cu acest prilej, și trimise la adresa: adrian.botez@polirom.ro, până pe data de 20 martie 2020.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

Pagina 10 din 108« Prima...89101112...203040...Ultima »