În vremuri tulburi, să ne amintim de oamenii cei luminoși: Radu Beligan
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-vremuri-tulburi-sa-ne-amintim-de-oamenii-cei-luminosi-radu-beligan/

Când parcă toate merg anapoda, e binefăcător să ne hrănim din frumuseţea şi bucuria pe care au lăsat-o în urma lor artişti uriaşi precum maestrul Beligan. Teatru, film, televiziune, carte – prin toate a înfrumuseţat viaţa publicului. Haideţi să ni-l amintim puţin.

Un articol de Cristina Enescu Aky|27 aprilie 2022

Pe 20 iulie 2016, la vârsta de 97 de ani, părăsea scena acestei lumi unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori români din toate timpurile, Radu Beligan. Născut de sărbătoarea Sf. Filimon, considerat patron al artiștilor, și la două săptămâni după Marea Unire din 1918, maestrul Beligan a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv actor în activitate pe scenă. Mai mult decât acest record, el a rămas în memoria colectivă drept unul dintre cei mai iubiți, talentați și recognoscibili actori români din toate timpurile.

Dacă i-am făcut fericiți pe oameni, am adormit și eu fericit. Mi-am atins scopul. Dacă oamenii au ieșit din sală fericiți, atunci am primit cel mai mare cadou. Iar eu mi-am făcut datoria.

A iubit și a fost atras de teatru încă din copilărie, demonstrând cu adevărat ceea ce se numește vocație: „De mic copil am fost atras de teatru. Ca Dali, care își povestea existența începând cu viața intrauterină, și eu aș putea spune că de când mă știu mi-am dorit să fiu actor. A fost o poveste de dragoste care mi-a cerut și căreia i-am făcut sacrificii.” Așa cum mărturisea în ultimul său interviu (acordat colegei noastre Monica Andronescu în februarie 2016 – citiți interviul integral aici), din puținii bani pe care îi primea de la tatăl său pentru manuale, micul Radu își cumpăra piese de teatru franțuzești pe care le traducea în limba română – „norocul meu cu memoria care mă ajuta să suplinesc din plin lipsa rechizitelor.” Aceeași memorie l-a ajutat apoi decenii la rând să învețe zeci de texte și spectacole.

Ca actor, talentul, carisma dar și inteligența și puterea de muncă l-au făcut să dea totul scenei și publicului – atât de mult încât, după cum el însuși mărturisea, a fost un tată și un soț demisionar: „Marea mea iubire în această „călătorie scurtă”  a fost Teatrul… La vârsta mea îmi pot permite să spun adevărul. Nu a fost vocație, a fost intoxicație. (….) Cei apropiați mi-ar putea reproșa că am fost un tată și un soț demisionar, că n-am trăit decât pentru scândura bătătorită a scenei. Nu îi pot contrazice, dar privind în urmă, dacă ar fi să o iau de la capăt, n-aș schimba nimic.” (din volumul „Între acte” de Radu Beligan)

Radu Beligan la ultimul său interviu, acordat Monicăi Andronescu, pentru Ziarul Metropolis

În 2002, recunoașterea valorii sale a venit o dată în plus din Franța, unde i s-a acordat titlul de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, Radu Beligan fiind primul actor din istoria teatrului românesc onorat cu această importantă distincție.

În 2007, maestrul tăia panglica la inaugurarea Teatrului Metropolis (al cărui director onorific avea să rămână), un proiect născut ca teatru de proiecte modern din ceea ce anterior fusese „o casă de cultură care mirosea a comunism”, așa cum povestea mai apoi actorul și directorul George Ivașcu. La aniversarea primilor 6 ani ai teatrului, Radu Beligan făcea un cadou „de cursă lungă” publicului: spectacolul „Lecția de violoncel” în regia lui Felix Alexa, în care alături de el jucau și fiica sa, Lamia Beligan, Marius Manole și Tania Popa/ Rodica Ionescu.

Spectacolul nu este doar expresia unei echipe de creatori, ci și a publicului. În puterea lui se află nu numai succesul ori insuccesul, ci însăși geneza faptului teatral. Arta fiecăruia dintre autorii spectacolului (dramaturg, interpret, regizor, scenograf) poate corecta în timp verdictul publicului, poate câștiga alte bătălii în această confruntare. Însă produsul lor comun – spectacolul – nu are sorți să se nască viabil și să-și trăiască fie și o existență efemeră fără interesul sau măcar prezența câtorva sute de oameni. („Între acte” de Radu Beligan)

„Lecția de violoncel” s-a jucat mulți ani cu casa închisă, iar aceste rânduri scrise de o spectatoare descriu elocvent ce a oferit această montare publicului: „Cinci actori și o lecție. Lecția de violoncel. După mine, această lecție se aseamănă izbitor cu momentul când viața te pune să alegi. Da. Să rămâi cum ești, ceea ce ești, să ții la principiile tale sau să-ți dorești altceva, să te gândești la altcineva. La acel cineva al altcuiva. Și atunci te întrebi: Ce rămâne de făcut? Cum e bine să reacționezi? Sau nu mai iei în calcul binele? Dar de fapt… ce e binele? Sau ce e răul? Și care e lucrul greșit în toată această ecuație care include iubirea, familia, încrederea, respectul?”

Despre lucrul cu Radu Beligan pentru acest spectacol, regizorul Felix Alexa mărturisea: „Radu Beligan este un actor INTELIGENT. Profund inteligent. Acest lucru se simte în fiecare replică, în fiecare ironie subtilă, în fiecare nuanţă a personalităţii sale. Pe scenă şi în viaţă, e fin şi cultivat, maliţios şi de un cinism periculos uneori. Are o disciplină de fier şi o voinţă depăşite doar de pasiunea sa pentru teatru. Repetiţiile la acest spectacol au fost mult mai mult decât o experienţă teatrală, au fost o lecţie de viaţă pentru noi toţi… cum poţi trăi intens, la orice vârstă, o vocaţie care a devenit sensul unei vieţi. Până la capăt, cu umilinţă şi orgoliu în acelaşi timp… paradox valabil în cazul marilor artişti. Radu Beligan este evident un fenomen în teatrul românesc. De care am avut şansa rară să fiu aproape în timpul repetiţiilor. Îi mulţumesc”.

„Lecția de violoncel”, regia Felix Alexa

Radu Beligan însuși spunea că acest spectacol i-a oferit șansa unor întâlniri profesionale extraordinare: „De la textul scris special pentru mine, cel mai bun text pe care l-am citit în ultimii 20 de ani, la plăcerea de a juca, încă o dată, alături de talentata mea fiica, Lamia, cu care mă mândresc şi pe care o preţuiesc pentru calităţile ei umane şi profesionale, de la întâlnirea pe care mi-o doream de mult cu strălucitul regizor Felix Alexa la bucuria de a împărţi scena cu Marius Manole, de care nu se poate vorbi ca de o speranţă a tinerei generaţii, ci ca de unul dintre cei mai mari actori români ai secolului, fără a uita să le amintesc pe mai tinerele mele colege, Tania Popa şi Rodica Ionescu, care m-au impresionat prin seriozitatea şi profesionalismul lor – pentru toate acestea şi pentru multe altele, pot numi «Lecţia de violoncel» mon chanson de cygne, un cântec pe care sper că o să-l cânt multă vreme”.

Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumuseţea cu care anumiţi oameni o creează.

Pe 27 martie 2011, de Ziua Mondială a Teatrului, la vârsta de 92 de ani, maestrul primea o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, în vecinătatea magazinului Cocor din capitală. Variantă românească a celebrului Walk of Fame hollywoodian, Aleea Celebrităților este un proiect inițiat de Teatrul Metropolis în ianuarie 2011, care găzduiește stelele a 38 de mari personalități ale teatrului și filmului românesc.

Activ până aproape de finalul vieții pe scenă, Radu Beligan vorbea despre bătrânețe cu umorul, lejeritatea și eleganța pe alocuri ghidușă care îl caracterizaseră o viață: „A îmbătrâni”, spunea el, „înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute. Înseamnă a deveni mai ușor, mai liber, într-un anumit sens ești mai tânăr când ești bătrân și mai bătrân când ești tânăr.” Iar despre teatru (sau Teatru, pentru el), vorbea mereu cu reverență și cu o dragoste în care se simțea o dăruire totală: „Am trăit în teatru zile de plenitudine, de lumină, zile de neuitat sub semnul unei permanente și neobosite căutări.” Iar despre trac, eternul prieten-dușman al actorului, spunea că da, îl mai are, de fiecare dată când urcă pe scenă. „Dar nu mi-e frică decât de Dumnezeu”.

Vorbea adesea și despre importanța tinerilor în teatru, spunând într-un interviu din 2015: „Întotdeauna am subliniat importanța tinerilor în teatru – regizori, actori, dramaturgi. Numai cu ajutorul lor fenomenul teatral poate păstra viu interesul publicului.” (Citiți articolul integral aici).

În final (finalul acestui sumar material dedicat lui Radu Beligan, căci posteritatea sa continuă netulburată), un îndemn al acestui artist, om și căutător de viață pe scenă și în afara ei, care ne-a dăruit atât de multe: „Fă-mi o favoare, du-te și îndeplinește-ți dorințele!”

 

 

 

20
/05
/22

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunțat care sunt cei șase artiști ale căror nume se alătură pe Aleea Celebrităților în acest an: Sasha Waltz, Krzysztof Warlikowski (foto), Götz Teutsch, Éric-Emmanuel Schmitt, Claus Peymann și Ion Caramitru.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!