Înainte și după. Cum arăta și cum arată noua sală a fostului cinematograf Gloria
https://www.ziarulmetropolis.ro/inainte-si-dupa-cum-arata-si-cum-arata-noua-sala-a-fostului-cinematograf-gloria/

Teatrul Metropolis din Bucureşti a deschis noua sală de spectacole multifuncţională „Gloria”, cu spectacolul „Podu’ ” în regia lui Horaţiu Mălăele, avându-i în distribuţie pe Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Meda Victor. Sala a fost amenajată în cadrul cinematografului „Gloria”, modernizat şi consolidat în ultimii doi ani.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2017

„În urmă cu doi ani, clădirea aceasta era rezemată de niște grinzi de lemn ca să nu se prăbușească, fiind un real pericol. În interior aerul era irespirabil, mirosea puternic a mucegai. Toate acestea ne-au determinat să începem de urgență lucrările. Investiția, cu extindere, consolidare, cu tot, a costat mai puțin de trei milioane de euro, cu TVA inclus. Ca termen de comparație, Teatrul Național fără extindere, doar consolidare, a costat 60 de milioane de euro. Deci avem satisfacția nu doar de a fi realizat așa ceva, dar și de a face-o cu bani foarte puțini. Am făcut deja înștiințare către Primăria Generală pentru că dăm această clădire Institutului de Cultură al Primăriei Generale pentru a intra în circuitul institutelor de teatru din București, iar în această sală va fi program atât de teatru, cât și de spectacole,  fără a pierde în același timp destinația de cinematograf”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

„Începând de astăzi, fostul cinema Gloria, care a fost închis din cauză că nu s-a mai investit în el, se redeschide pentru toți bucureștenii. Este o sală multifuncțională cu 406 locuri, iar în fața clădirii, pe parcursul verii, se vor organiza evenimente culturale deosebite. Mă bucur foarte mult că locuitorii Capitalei și turiștii vor putea să vină aici pentru piese de teatru și proiecții de filme românești. Vă doresc cât mai multe evenimente de o înaltă ținută artistică în Sectorul 3”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

PicMonkey Collage

Cei doi primari au ținut să prezinte în câteva cuvinte proiectele culturale comune pe care cele două instituții pe care le conduc le-au dezvoltat sau intenționează să le realizeze împreună, menționând sala multifuncțională Gloria și Hala Laminor.

„Este un moment de mare satisfacție de a vedea noua sală a cinematografului Gloria așa, cu publicul prezent, cu reflectoarele aprinse și instalația de climatizare funcțională, așteptând ca actorii să urce pe scenă”, a mai spus primarul Robert Negoiță pe scena sălii Gloria, aflată pe strada Bucovina nr. 9.

A fost nevoie de consolidarea acoperișului și de asigurarea unei bune hidroizolații a terasei, refacerea pardoselilor, placarea treptelor, tratamente fonoizolante, fonoabsorbante și acustice. A urmat refacerea instalațiilor electrice, termice, de ventilație, la care s-a adăugat reamenajarea grupurilor sanitare. La fel de importante pentru transformarea acestei clădiri au fost sistemul de detecție și avertizare la incendiu, sistemul de sonorizare și nu în ultimul rând supravegherea video a întregului ansamblu.

Clădirea în sine face parte dintr-un ansamblu arhitectural care cuprinde și zona din imediata vecinătate. Astfel, a fost amenajată în fața cinematografului și o piațetă urbană ce cuprinde o fântână arteziană, un amfiteatru și pergole.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.