Încă o moarte indimenticabilă la Veneția
https://www.ziarulmetropolis.ro/inca-o-moarte-indimenticabila-la-venetia/

Se joacă pe scena Naţionalului din Bucureşti “Anonimul veneţian”, spectacol-studiu coordonat de însuşi Ion Caramitru. Doar doi actori – Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, o splendidă ilustraţie muzicală (de Vasile Manta) şi, mai ales, indimenticabilul text al lui Giuseppe Berto (vă este cunoscut, poate, pentru “Il male oscuro”).

Un articol de Andrei Crăciun|18 iunie 2014

Anonimul venetian” este o piesă de teatru căreia nimic nu-i lipsește. Povestea este simplă, dar puternică: un el și o ea, care încă se iubesc, deși de mult s-au despărțit, un el care moare și o ea care va trăi, o ultimă întâlnire la Veneția, oraș care moare și el de atâtea secole – moare frumos, cu demnitate, sub cupola inevitabililor săi porumbei.

El a fost un despot pentru cei din jur, ea i-a fost supusă, s-a eliberat, și-a refăcut viața cu un altul, unul obscen de bogat.

El nu e bogat, el e sărac, el este un muzician sărac. Muzica este, de altfel, fundamentală pe tot parcursul spectacolului. Muzica Veneției, muzica morții și acea arie a unui Anonim venețian (istoricii muzicii l-au identificat, dar nu e ca și cum ar conta).

Giuseppe Berto nu face greșeli: scriind despre un bărbat murind, face totodată o excelentă demonstrație de supraviețuire – “Anonimul venețian” i-a supraviețuit deja autorului cu treizeci și șase de ani și îi va mai supraviețui cât pe pământ oamenii vor continua să se iubească incurabil și să se despartă absurd.

Anonimul venetian

Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, într-o scenă din „Anonimul venetian“

“Anonimul venețian” este ceea ce eu numesc “un spectacol de replică”. Fluxul și refluxul textului este încântător, decorul Naționalului trebuie, de asemenea, apreciat și – iată – îl apreciez.

Ilinca Goia, învingându-și, înțeleg, vechi suferințe personale, e memorabilă în rol. Ioan Andrei Ionescu devine, pe măsură ce timpul se scurge și personajul său pierde din clepsidră, tot mai bun.

Dar dacă există un Cezar căruia să i se cuvină profunzimea aplauzelor finale, acesta rămâne Giuseppe Berto.

Înțelegerea naturii umane este, la Berto, exactă, deplină – în parte matematică, în parte pictură. Berto e riguros în sondarea acestor chestiuni umane: speranța, iubirea, vina, trădarea, remușcarea, violența, moartea.

Berto pictează din cuvinte adevăruri pe care spectatorul, o dată ieșit din magia sălii de spectacol, nu le poate uita.

În cazul meu, rezistă această replică teribilă care mă tot urmărește, ca o umbră inepuizabilă, de când în acea duminică am ieșit de la Național în noaptea bucureșteană ornată cu orbitoare paiete de lună plină: “Pe Socrate l-a împiedicat nevastă-sa să ajungă Socrate?”.

Răspunsul, atât de evident, era că nu, nu l-a împiedicat. Acesta ar trebui să fie un contraargument care să-i adâncească în deznădejde pe toți cei față de care mă simt atât de solidar – toți ratații lumii.

E, însă, un contraargument fals. Despre nevasta lui Socrate, Xantipa, se știe că era o femeie arțăgoasă, insuportabilă. Au avut împreună trei copii. Niciunul nu l-a moștenit, în inteligență și caracter, pe Socrate.

Foto din spectacolul „Anonimul venetian“ – Tudor Predescu



23
/02
/17

Reîntors recent la Teatrul Național din Iași, Radu Afrim pune în scenă spectacolul Măcelăria lui Iov, un text provocator, semnat de Fausto Paravidino, unul dintre cei mai în vogă dramaturgi europeni ai momentului. Măcelăria lui Iov se va juca la Naţionalul ieşean, în premieră pe ţară, sâmbătă, 25 februarie, și duminică, 26 februarie, de la ora 19.30, la Sala Teatru³. Următoarele reprezentații ale spectacolului (nerecomandat persoanelor sub 16 ani) vor avea loc pe 7 şi 12 martie, de la ora 19.00.

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

22
/02
/17

Cu 30.000 de bilete individuale epuizate în primele ore de la punerea în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10, în rețeaua Eventim, și un total de 34.000 de bilete epuizate în primele 24 de ore, Festivalul Internațional George Enescu a înregistrat și pentru ediția 2017 noi recorduri de vânzare. Abonamentele pentru ediția 2017, puse în vânzare pe 5 decembrie, s-au epuizat, de asemenea, într-un timp record.

22
/02
/17

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a cărui ediție cu numărul 16 va avea loc între 2 și 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârșit de an ale criticilor, primele titluri anunțate din programul festivalului prefigurează o selecție eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinți ale momentului - politică, religie, societate - , dar și filme de gen cu cârlig la marele public.

22
/02
/17

Într-o zi de 22 februarie se năștea actrița italiană Giulietta Masina, al cărei destin a fost legat de o altă biografie celebră din lumea filmului, cea a regizorului Federico Fellini, soţul ei. Tot într-o zi de 22 februarie se năștea poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care va consacra în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira, și se stingea din viață Andy Warhol, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

21
/02
/17

Foștii membrii Beatles Paul McCartney și Ringo Starr au avut prima lor colaborare după șapte ani. Veteranii muzicieni, singurii membri în viață ai celebrului grup din Liverpool, s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru o colaborare de studio la ultimul album al lui Ringo Starr.

21
/02
/17

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

La împlinirea a 165 de la naşterea lui I.L. Caragiale, Casa de Producţie TVR prezintă în această seară, de la ora 20.10, la TVR2, spectacolul „Al matale, Caragiale”, în regia lui Mircea Cornişteanu. Din distribuție fac parte regretații actori Radu Beligan, Mircea Albulescu și Șerban Ionescu.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.