Încă o scrisoare către Gabriel García Márquez
https://www.ziarulmetropolis.ro/inca-o-scrisoare-catre-gabriel-garcia-marquez/

Gabo a murit acum şase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinţi) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

Un articol de Andrei Crăciun|27 aprilie 2020

Scumpe domnule Marquez,vă scriu dintr-o lume care și-a închis porțile, ferestrele, lăsând, din loc în loc, inimile deschise.

Stăm, stăm, stăm în casele noastre, așteptând cu groază și cu speranță deznodământul, ca și cum acela care ar fi scris povestea a uitat ce urmează cu noi, ne-ar fi abandonat și nu are nici măcar regrete.

Viața, chiar și așa, fără noi, totuși continuă, a venit primăvara, a trecut primăvara, și eu m-am întors la nuvelele dumneavoastră de acum o jumătate de secol, ca la un miracol, ca la un nesfârșit număr de magie, pentru a-mi lua, din nou, puterea de a îndura.

Nu cred că am greșit, acum douăzeci de ani, când v-am socotit cel mai original și mai puternic poet cunoscut din secolul XX, și nu cred că greșesc nici acum, când reiterez această idee deja veche.

Literatura dumneavoastră este o magnifică defilare de imagini, născute din strălucirea care doar în Caraibe există pe pământ și în cer.

Felul în care oamenii vorbesc, mor, învie, mor din nou, călătoresc în adâncul mărilor și în deșert – toate acestea nu se puteau naște altundeva.

V-ați moștenit, desigur, bunica în această superputere de a povesti și a repovesti legende, mituri, întâmplări nemaiauzite, fantastice și atât de adevărate. Iar bunica dumneavoastră este, bineînțeles, cel mai original și mai puternic poet necunoscut al secolului XX.

În ceea ce vă privește, nu știu niciun alt scriitor în stare să arunce în mijlocul unui text, ca un foc de artificii, această dorință legitimă a unui personaj: Vreau să fiu îngropată de vie!

Și numai nuvelele acestea de le-ați fi scris și tot ați fi fost cel mai însemnat scriitor în trecerea timpului, de la Cervantes încoace și de la dumneavoastră încolo.

Domnule Marquez, nu aș vrea să închei înainte de a vă mai face o scandaloasă confidență: viața pe pământ fără cărțile dumneavoastră, fără toate cărțile dumneavoastră, ar continua desigur să existe, dar ea ar fi zadarnică și dureroasă și goală, ca un bâlci părăsit. Acela care nu v-a cunoscut a pierdut frumusețea.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.