Încep înscrierile pentru Bursa de Spectacole de la Sibiu 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-inscrierile-pentru-bursa-de-spectacole-de-la-sibiu-2020/

Organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu anunţă deschiderea sesiunii de înscrieri pentru cea de-a XXIV-a ediţie a Bursei de Spectacole de la Sibiu, care are loc în perioada 15-20 iunie 2020, în cadrul FITS.

Un articol de Liliana Matei|21 decembrie 2019

Înscrierile rămân deschise până la data de 31 martie 2020, iar cei care se înregistrează până la data de 29 februarie 2020 beneficiază de o reducere la taxa de participare. Evenimentul, organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, reprezintă o importantă rețea culturală, singura de gen din România, care se adresează tuturor profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului și care mijlocește legătura dintre festivaluri și artiști, companii independente și instituții de stat.

Informații complete despre perioadele de înregistrare, tipurile de pachete de participare și recomandările organizatorilor sunt disponibile pe site-ul oficial FITS, secțiunea Bursa de Spectacole. Ghidul Participantului oferă tuturor celor interesați de prezența la Bursă informații complete și recomandări cu privire la completarea corectă a formularului de înscriere, dar și la realizarea unui kit profesionist de prezentare a ofertei culturale. Cei interesați să stabilească noi conexiuni profesionale cu participanții naționali și internaționali sau să își prezinte activitatea în fața unui public de specialitate, se pot înregistra prin completarea formularul, în limba română sau engleză, disponibil pe site-ul oficial al festivalului.

„Festivaluri în dialog”, „Conferința Capitalelor Culturale Europene”, „Întâlniri cu mari coregrafi” și sesiunile de „Speed networking”, unele dintre cele mai căutate evenimente de la Bursa de Spectacole de la Sibiu, sunt organizate și pentru ediția din 2020.

Bursa de Spectacole de la Sibiu – eveniment unic în Centrul și Sud-Estul Europei

Bursa de Spectacole de la Sibiu este o ocazie de întâlnire a profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului, producători, organizatori de evenimente, finanțatori și promotori ai creațiilor artistice de calitate și, nu în ultimul rând, un bun prilej de explorare a posibilităților de cooperare și realizare a turneelor internaționale. Prin activitățile organizate – prezentări, conferințe, ateliere, întâlniri, activități de socializare – se creează oportunități de a cunoaște artiști locali și internaționali, de a promova producțiile proprii și de a extinde lista de contacte.

Bursa de Spectacole de la Sibiu a reușit de-a lungul timpului să pună Sibiul și România pe harta celor mai importante burse de spectacole din lume, fiind unică în Centrul și Sud-Estul Europei. Valoarea culturală a Bursei este reflectată de colaborarea internațională și parteneriatele pe care le-a avut și le are cu cele mai importante burse sau rețele de artele spectacolului din lume, precum: CINARS (Canada), Tokyo Performing Arts Market (Japonia), Performing Arts Market Seoul (Coreea de Sud), Rideau (Canada), International Society for Performing Arts Hong Kong (Hong Kong), The Performing Arts Market in Singapore, Australian Performing Arts Market (Australia), Freiburg Bourse (Germania), Thun International Directory of Performing Arts Collections and Institutions (Elveția), Zurich Performing Arts (Elveția), La Red – asociația burselor din America Centrală și de Sud, Market for African Performing Arts Market (Abidjan, Coasta de Fildeș), Performing Arts Network of South Africa (Africa de Sud), Moscow International Performing Arts Market (Rusia), Western Alliance of Arts Administrators (WAAA, SUA), Northeast State Performing Arts Centre (SUA). Alpha Bank este partener al Bursei de Spectacole de la Sibiu.

FITS 2020 are loc în perioada 12-21 iunie și se desfășoară sub genericul „Puterea de a crede/Empowered”.

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

05
/03
/15

L-am întâlnit pe Otto la un vernisaj... pură întâmplare. S-a apropiat timid şi m-a întrebat dacă poate trimite un portofoliu pe adresa galeriei mele. Nimic din prezenţa tânărului aflat în faţa mea nu trăda forţa şi determinarea cu care pictează, pofta cu care caută subiecte şi relaxarea cu care îşi expune lucrările.

04
/03
/15

Clipe de viaţă 2015 - un spectacol-eveniment al destăinuirilor, în unică reprezentaţie, ce reuneşte renumiţi artişti ai scenei, artişti care conving cu sufletul că teatrul înseamnă mai mult decât metodă, muncă şi talent. Luni, 23 martie, de la ora 19.30, la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio.

04
/03
/15

Duminică, 29 martie, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, violonistul Remus Azoiței și pianistele Mara Dobrescu și Diana Ionescu vor cânta la cea de-a II-a ediție a evenimentului „Suflet în culori” – concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

Angela Gheorghiu, cea mai strălucitoare și mai recunoscută soprană la nivel mondial, debutează mâine pe scena Operei din Viena în rolul Charlotte, din opera ”Werther”, de Jules Massenet. Spectacolul va avea numai trei reprezentații - toate vândute deja integral.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Spectacolul "Femeia, eterna poveste", în care vor fi reunite refrene nemuritoare, în interpretări mai vechi sau mai noi - romanţe, tangouri celebre, muzică de petrecere, cântece vechi româneşti -, va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş.

03
/03
/15

Astăzi, 3 martie 2015, debutează înscrierile la cea de a IV-a ediție a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”. Profesionişti ai cărţii – editori, autori, traducători, graficieni, tipografi, librari, bibliotecari sau specialiști în vînzări, marketing și comunicare – vor avea ocazia să se bucure de recunoaşterea colegilor de breaslă şi a publicului în această gală dedicată excelenţei editoriale.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.

03
/03
/15

Editura Univers vă propune o nouă colecție, dedicată tuturor celor care vor să-şi recucerească micul lor moment special de la Ora 11. Este timpul vostru, nu uitaţi, şi merită apărat de invazia zgomotului, a scandalului cotidian, a stresului de peste zi.

03
/03
/15

Miercuri, 4 Martie, în Sala Mare a Ateneului Român, la orele 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner, şi pianistul Andrei Licareţ vor susține un concert cu un program alcătuit din lucrări de Johann Sebastian Bach.

03
/03
/15

O ediţie de coleţie a poeziilor lui Mihai Eminescu, lansată la editura Humanitas, precum şi un audiobook cu poeme selectate şi citite de Andrei Pleşu vor fi prezentate miercuri, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti.

03
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Sandina Stan s-a născut şi a crescut la Iaşi într-o familie de artişti: “mama avea darul cântului şi un frate - pe cel al mânuirii arcuşului”. După ce a terminat liceul şi anunţând că vrea să se înscrie la Conservator, părinţii i-au spus că lucrul acesta poate să fie admis doar dacă îşi mai ia o licenţă. Astfel, a urmat în paralel cursurile de la Conservator şi pe cele de la Drept.