Începe Berlinala 2019. Fatih Akin, Andie MacDowell şi Wim Wenders, printre invitaţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-berlinala-2019-fatih-akin-andie-macdowell-si-wim-wenders-printre-invitati/

Mâine (joi), începe, la Berlinale Palast, Festivalului de Film de la Berlin.Eevenimentul va fi deschis de actriţa Juliette Binoche, preşedinta juriului internaţional de anul acesta, Monika Grütters, ministrul german al Culturii, Michael Müller, primarul Berlinului si Dieter Kosslick, directorului Berlinalei. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 – 17 februarie.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2019

Ceremonia de deschidere va fi găzduită şi anul acesta de Anke Engelke şi va fi transmisă live pe berlinale.de, de la ora locală 19.30.

Alături de Binoche vor sta criticul şi scriitorul Justin Chang (SUA), actriţa Sandra Hüller (Germania), regizorul Sebastián Lelio (Chile), curatorul Rajendra Roy (SUA) şi regizoarea, actriţa şi producătoarea Trudie Styler (Marea Britanie).

Juriul internaţional va decide câştigătorii Ursului de Aur şi Urşilor de Argint dintre cele 17 filme incluse în competiţia de anul acesta.

Filmul care va deschide festivalul este „The Kindness of Strangers” al lui Lone Scherfig, prezentat în premieră mondială. Regizoarea şi echipa filmului ei, din care fac parte Zoe Kazan, Tahar Rahim, Andrea Riseborough, Bill Nighy, Caleb Landry Jones, David Dencik, Nicolaj Kopernikus şi Esben Smed Jensen, îl vor prezenta la Berlinale Palast.

Pe covorul roşu sunt aşteptaţi şi membrii celorlalte jurii, dar şi politicieni germani şi străini, între care ministrul german de Externe, Heiko Maas, şi cel norvegian al Culturii, Trine Skei Grande.

Între invitaţii galei se numără Fatih Akin, Martina Gedeck, Sebastian Koch, Alexandra Maria Lara, Andie MacDowell, Wim Wenders, Johanna Wokalek şi Hanns Zischler.

România va fi prezentă în festival cu „Monştri./ Monsters.”, lungmetrajul de debut al lui Marius Olteanu, care va avea premiera mondială în secţiunea Forum, unde au fost selectate în total 39 de filme. Producţia românească va concura şi pentru premiul ce va fi acordat celui mai bun lungmetraj de debut.

Actriţa britanică Charlotte Rampling va primi Ursul de Aur onorific la Berlinală, unde îi va fi dedicată o retrospectivă alcătuită din zece pelicule.

Câştigătorii Berlinalei 2019 vor fi anunţaţi pe 16 februarie.

Foto: Berlinala – facebook

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.