-->

Începe HipTrip Travel Film Festival 2017!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-hiptrip-travel-film-festival-2017/

Cea de-a treia ediţie a HipTrip Travel Film Festival debutează în această seară, de la ora 19,00, la Cinemateca Eforie cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival şi trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival. Proiecţia de la Bucureşti a filmului va avea loc în prezenţa regizorului Halkawt Mustafa.

Un articol de Petre Ivan|27 octombrie 2016

Timp de 4 zile, în perioada 27-30 octombrie, la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București, bucureștenii vor avea ocazia de a vedea peste 20 de filme din toate colțurile lumii, majoritatea în premieră în România.

Festivalul are 4 secțiuni:

Focus: On the Road – secțiune dedicată genului de film road-movie, ce cuprinde anul acesta 7 filme din țări precum Norvegia, Irak, Argentina, Olanda, Qatar, Franța, Germania, China, Brazilia. Printre ele, amintim – L’Avenir / Things to Come, premiat la Berlinale cu Ursul de Argint, docu-drama Paths of the Soul selectată și premiată la festivaluri din întreaga lume: Toronto IFF 2015, Rotterdam IFF 2016, Glasgow FF 2016, Vilnius FF 2016, etc, Latitudes, selectat la Festivalului Internațional de Film de la Locarno sau This Summer Feeling din selecția Festivalului Internațional de Film hiptripde la Rotterdam.

Exploratorii – o secțiune ce își propune să inspire și să încurajeze spectatorii în a se transforma din visători în călători. Secțiunea „Exploratorii” aduce la București 8 filme provocatoare, printre care amintim: Standing on Wather, un documentar premiat la Llanberis Mountain Film Festival, ce va rula în prezența regizorilor Peter Alsted și Kristoffer Hegnsvad. Regizorul britanic Leon McCarron revine la HipTrip cu o nouă călătorie extremă, The Last Explorers on the Rio Santa Cruz. HipTrip aduce în România două documentare realizate de cineasta franceză Marianne Chaud: Himalaya, Land of Women (un film despre Sking, unul dintre cele mai izolate sătuce din regiunea Zanskar, aflat la peste 4000 de metri altitudine) și Noaptea Nomadă / Nomadic Nights, un film care ne poartă în ținutul îndepărtat Ladakh. Cu 5 premii ale publicului în festivaluri internaționale și numeroase alte trofee, documentarul Solidream spune povestea a trei prieteni care își urmează visul de a străbate lumea pe bicicletă și se aventurează într-o călătorie de 54.000 de kilometri.

Social Trip, secțiune ce aduce la București filme despre aventuri urbane, din care amintim documentarul macedonean STUDaNTS, despre studenții din sud-estul Europei, care își părăsesc căminele pentru a găsi ceva mai bun în Statele Unite și Urban Escape, o călătorie în părțile abandonate ale

Americii, din New York până în San Francisco.

HipKids, o secțiune dedicate părinților și copiilor, ce cuprinde scurtmetraje de animație și un Film-eveniment, Frații / Brodre – un documentar care îi urmărește pe Markus și Lukas Holm de-a lungul întregii lor copilării, alternând perioadele petrecute acasă și la școală cu vacanțele.

Frații / Brodre

Frații / Brodre

Festivalul propune și două workshopuri – unul de fotografie, susținut de către tânărul fotograf Gabriel Alexe, specializat în ultimii ani în fotografie stradală și un workshop de producție video interactiv prezentat de Leon McCarron, membru al Royal Geographical Society

Pentru că anul acesta motto-ul HipTrip este „Ia-ţi viza de cinefil”, spectatorii care vin la proiecțiile din festival şi pot pleca de la cinematograf direct într-o aventură cu destinație necunoscută.

Primii aventurieri vor fi decişi prin tragere la sorţi din rândul spectatorilor proiecției El Clasico (joi, 27 octombrie de la 20:30 la Cinema Eforie), iar tot ce vor afla iniţial sunt detaliile despre starea vremii la destinaţie şi ce haine trebuie să-şi pună în bagaje, iar la aeroport vor afla şi destinaţia către care vor decola.

HipTrip Travel Film Festival (27-30 octombrie, Cinema Eforie și Cinemateca Union) este un festival dedicat cinefililor dependenți de călătorii, precum și celor care caută inspirație pentru viitoare călătorii. Este un mod de a ne aminti că filmul în sine este o călătorie deschisă oricui, care ne poartă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin viziunea cineaștilor care l-au creat.

Biletele pentru HipTrip Travel Film Festival se găsesc pe eventbook.ro. Detalii suplimentare pe hiptrip.ro şi pe pagina de facebook a evenimentului.

Foto: HipTrip Travel Film Festival 2017 – hiptrip.ro

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)