Începe Next 2016! Cinci zile de filme, dezbateri și evenimente speciale
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-next-2016-cinci-zile-de-filme-dezbateri-si-evenimente-speciale/

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România, ajuns la ediţia a zecea, se deschide oficial mâine, 7 aprilie, la ora 19.30, la Clubul Țăranului. Ediţia aniversară durează până pe 11 aprilie şi propune publicului din Bucureşti 140 de filme scurte recente, inventive şi inovatoare, în nu mai puţin de 16 secţiuni, zeci de invitaţi speciali, seminarii şi petreceri de proporţii cosmice.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2016

Out in Space, Oscars Night, Avant-garde, NexT is Feminist, LGBT și Hanky Panky sunt doar câteva dintre programele de neratat ale ediției.

La gala de deschidere Ada Solomon, inițiatoarea Societății Culturale NexT, și Yvonne Irimescu, coordonatoarea festivalului, vor prezenta cele mai importante momente ale ediției. Deschiderea va fi urmată de scurtmetrajele din secțiunea aniversară 10 ani de NexT.

Cinci filme ambițioase, ale unor voci originale și curajoase. Printre acestea, filmul lui Laszlo Nemes, care a câștigat anul acesta Oscarul pentru cel mai bun film străin, cu Son of Saul.

În aceeași seară, la Cinema Elvire Popesco, de la 19.30, are loc prima proiecție a programului Video Essays, în prezența lui Kevin B. Lee,  unul dintre cei mai reputați autori de eseuri video  și membru al juriului Competiției Internaționale NexT 2016.

A zecea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT are loc între 15 și 19 aprilie, la Clubul Țăranului, Cinema Elvire Popesco și la CinemaPRO, Institutul Cultural Român, Club Control, J’ai Bistrot, Cărturești, Terra Events Hall, DESCHIS Gastrobar.

Biletele și abonamentele pentru cea de a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT se pot achiziționa online de pe eventbook.ro.

Foto: Next 2016 – facebook.com/NexTFilmFestival

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.