Începe Retrospectiva TIFF la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-retrospectiva-tiff-la-bucuresti/

Între 15 şi 18 iunie, o selecţie de filme din programul Festivalului Internaţional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|15 iunie 2017

Cinefilii vor avea ocazia să vadă inclusiv două dintre filmele câștigătoare: Familia mea fericită / My Happy Family, r. Nana Ekvtimishvili, Simon Gross – distins cu Trofeul Transilvania, și Piatră pe inimă / Heartstone, r. Gudmundur Arnar Gudmundsson, care și-a adjudecat Premiul pentru regie și pe cel al publicului.

Printre titlurile care au avut succes și la Cluj se numără mult-așteptatul documentar Safari, proiectat recent în prezența lui Ulrich Seidl,  Dumnezeu să ne ierte / QueDiosnosperdone, r. Rodrigo Sorogoyen, filmul de închidere al festivalului, O femeie fantastică Una MujerFantástica, prezentat chiar de Sebastian Lelio la Cluj, sau Roar – Sub asediul fiarelor, r. Noel Marshall, considerat „cel mai periculos film realizat vreodată”.

Cei mici se vor bucura de trei filme special alese pentru ei din programul EducaTIFF: Sânge de lapon, Micul port și O familie fabuloasă.

Biletele pot fi achiziționate de pe  www.elvirepopesco.ro, de la casa de bilete Elvira Popescu (Bd. Dacia, nr.77), precum și de la librăriile partenere Eventbook, în timpul programului de lucru al acestora, în limita locurilor disponibile

* * *

PROGRAM

JOI, 15 IUNIE

16.00 – În sânge (In theBlood), r. RasmusHeisterberg | 105′, Danemarca

18.15 – În umbra femeilor (L’Ombre des femmes), r. Philippe Garrel | 83′, Franţa

20.00 – Dumnezeu să ne ierte (QueDiosnosperdone), r. Rodrigo Sorogoyen | 124′, Spania

22.30 – Safari, r. Ulrich Seidl | 90′ Austria, Danemarca, Germania

VINERI, 16 IUNIE

14.30 – Legenda lui Michael Kohlhaas (Michael Kohlhaas), r. Arnaud des Pallieres | 122′, Franţa, Germania

17.00 – Cercul roşu (Le Cercle Rouge), r. Jean-Pierre Melville | 140′, Franţa, Italia

19.30 – Lansare de carte „Filmat în România, 2010-2014”, de Bujor T. Rîpeanu, Dinu Ioan Nicula. Editura Meronia (cu sprijinul UPFAR)

Sange de lapon

20.15 – Filmul câștigător al Premiului Publicului Piatră pe inimă (Heartstone), r. GudmundurArnarGudmundsson | 129′, Islanda, Danemarca

22.30 – Incidentul de la Hilton (The Nile Hilton Incident), r. TarikSaleh | 110′, Suedia, Danemarca, Germania

SÂMBĂTĂ, 17 IUNIE

10.00 – Sânge de lapon (SamiBlood), r. Amanda Kernell | 108′ Suedia, Norvegia, Danemarca (EducaTIFF)

16.00 – Toate nopţile albe (AllTheseSleeplessNights), r. Michal Marczak | 100′, Polonia, Marea Britanie

18.00 – Frantz, r. Francois Ozon | 114′, Franţa, Germania

20.15 – Tăcerea mării (Le silence de la mer), r. Jean-Pierre Melville | 86′ Franţa

Micul port

22.15 – Animale (Animals), r. GregZglinski | 95′ Elveţia, Austria, Polonia

DUMINICĂ, 18 IUNIE

10.00 – Micul port (Little Harbour), r. IvetaGrofova | 86′ Slovacia, Cehia, Ungaria (EducaTIFF)

12.00 – Roar – Sub asediul fiarelor, r. Noel Marshall | 94′ SUA

14.00 – O familie fabuloasă (Cigarettes et chocolatchaud), r. SophieReine | 98′ Franţa (EducaTIFF)

16.00 – Austerlitz, r. SergeiLoznitsa 94′ | Germania

18.00 – O femeie fantastică (Una MujerFantástica), r. Sebastian Lelio | 104′, Chile, Germania, Spania, SUA

20.15 – Filmul câștigător al Trofeului Transilvania – Familia mea fericită (My Happy Family), r. Nana Ekvtimishvili, Simon Gross | 119′, Georgia, Germania, Franţa

22.30 – Criminali de provincie (Small Town Killers), r. Ole Bornedal | 88′, Danemarca

Foto: Retrospectiva TIFF la București – facebook

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.