Începe Spotlight #2
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-spotlight-2/

În această seară, de la ora 20.30, în Piaţa George Enescu, începe cea de-a doua ediţii Spotlight – Bucharest International Light Festival. Zoli Toth Project şi britanicii de la Lords of Lightning sunt primii artişti care te vor face să vezi Capitala într-o altă lumină, din centru şi până-n cartiere.

Un articol de Petre Ivan|5 mai 2016

După ce a marcat, în 2015, Anul Internațional al Luminii prin Festivalul Internațional al Luminii, Spotlight, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București cheamă bucureștenii la a doua ediție a acestui eveniment grandios, care se va desfășura între 5 și 8 mai.Spotlight

Evenimentul va debuta printr-un show captivant al artiștilor de la Lords of lightning (Marea Britanie). Inspirați de geniul lui Nikola Tesla, britanicii de la Lords of lightning aduc la București un spectacol ce pune în scenă puterea magică a electricității, la limita dintre realitate și fantezie.

Timp de patru zile, între orele 20:30 și 23:30, Calea Victoriei se va transforma într-o expozitie itinerantă în aer liber, pe traseul dintre Biblioteca Centrală Universitară și Piața Națiunilor Unite.

Instalațiile interactive, spectacolele de lumini și sunet, sesiunile de video mapping și proiecțiile pline de culoare vor schimba peisajul urban al Capitalei și vor pune intr-o lumină complet nouă locurile deja cunoscute ale orașului. Trecătorii sunt invitați să descopere treptat creațiile surprinzătoare ale artiștilor români și internaționali, în ritmul relaxant al parcurgerii unei galerii de artă.

Concomitent, iluminatul arhitectural și zonele de proiecție ale logo-ului ARCUB vor semnaliza traseul pe care participanții sunt invitați să-și continue promenada. Festivalul Internațional al Luminii, Spotlight, menține Bucureștiul conectat și în 2016 la cele mai actuale trenduri europene în materie de evenimente urbane.

Foto: Spotlight – ARCUB

01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.