Începe Stagiunea de marţi seara, la Ateneu
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-stagiunea-de-marti-seara-la-ateneu/

Pentru a şaptea oară, Stagiunea de marţi seara deschide un nou sezon. Înainte de a pleca din nou la Viena, pianistul Ioan-Dragoş Dimitriu va susţine marţi, 13 octombrie, ora 19, un recital în Sala mică a Ateneului Român, cu un program alcătuit din lucrări de Beethpoven, Prokofiev, Ceaikovski şi Liszt.

Un articol de Liliana Matei|10 octombrie 2015

Ioan-Dragoș Dimitriu a început studiul pianului la vârsta de șase ani și a fost îndrumat pe căile artei de către pianista Corina Ibănescu. Din 2010 este student la Universitatea de muzică și arte dramatice din Viena, la clasa profesorului Martin Hughes, unde a intrat pe unul dintre cele zece locuri oferite celor peste 120 de pianiști care s-au prezentat. De atunci a ajuns să concerteze pe scene cunoscute ale Europei, cum ar fi sala Filarmonicii din Berlin (unde în 2011 a interpretat Imperialul de Ludwig van Beethoven), dar și în alte săli de renume din Austria, Japonia, Italia, Elveția, Franța etc. ajungând să colaboreze cu Radiodifuziunea austriacă (ORF) și cu diverse instituții de cultură de prestigiu cum ar fi Muzeul Leopold din Viena.

Pe lângă cariera sa de solist, are o bogată activitate în domeniul muzicii de camera, concertând alături de violoncelistul elveţian Michael Michitaro Luginbüh în formaţia ”Duo Nobile” în Italia, Austria, Elveția, România, Japonia și obținând cu trio-ul său ”Avante Trio” , alături de Seongmin Park clarinet şi Pauline Kempf vioară, în primăvara anului 2015 premiul întâi la concursul internațional de muzică de cameră din Udine (Italia) și un contract pentru înregistrarea unui CD, tot în Italia.
Stagiunea de marţi seara

Marti, 13 Octombrie, 19:00 – 20:00
Sala mică

Recital de pian
IOAN DRAGOŞ DIMITRIU

Program

Ludwig van Beethoven
Sonata în mi bemol major, op. 31, nr. 3
Serghei Prokofiev
Sarcasme, op. 17
Piotr Ilici Ceaikovski
Temă cu variaţiuni în fa major, op. 19, nr. 6
Franz Liszt
Studiu de execuţie transcendentală nr. 10, în fa minor
Studiu de execuţie transcendentală nr. 12, în si bemol minor, „Chasse neige”
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

26
/11
/15

Vineri, 4 decembrie (19.00), Radio România în colaborare cu Institutul Francez București prezintă la Sala Radio un eveniment conceput în special în jurul muzicii compozitorului francez CLAUDE DEBUSSY, concert derulat cu participarea MIHAELEI MINGHERAŞ – COUTURE, soprană stabilită în Franţa unde susţine o importantă carieră artistică, pe scene cum ar fi cea a Operei Comice din Paris sau la Théâtre du Châtelet.

26
/11
/15

La un secol şi jumătate de la lansare, "Alice în țara minunilor" este transformată într-un spectaculos music-hall plasat sub semnul digitalului, cu ajutorul rockerului Damon Albarn. Inspirat din capodopera lui Lewis Carroll, spectacolul de aproape două ore și jumătate, intitulat "wonder.land", în stilul unui e-mail, se joacă de la începutul săptămânii la National Theatre din Londra, urmând să fie prezentat și pe scena Theatre du Chatelet din Paris, în iunie 2016

25
/11
/15

Sâmbătă 28 noiembrie, Mariana Nicolesco va împlini 67 de ani, prilej pentru marea noastră soprană să prezinte, pentru prima oară în Bucureşti, un florilegiu extraordinar de lieduri enesciene.

25
/11
/15

În 2 decembrie se împlinesc 65 ani de la trecerea în eternitate a pianistului-simbol pentru arta interpretativă românească, Dinu Lipatti, prilej pentru Radio România Muzical de a-i dedica acestei mari personalități o serie de evenimente: o emisiune-maraton, un recital și un simpozion de muzicologie.

24
/11
/15

Marți, 24 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, va putea fi auzit în premieră sunetul unic al Violei organista. Un instrument aproape fantastic, extrem de inedit, existența lui fiind, în sine, un act artistic. Recuperat din schițele lui Leonardo da Vinci, instrumentul a fost salvat de la condiția de proiecție teoretică și adus la cea de realitate „consumabilă”.

23
/11
/15

Vineri, 27 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio prezintă Concertul dedicat Zilei Naționale a României, eveniment ce va reuni pe scenă patru artiști români sau născuți în România, care se bucură de o frumoasă carieră atât în țară, cât și în străinătate. Printre aceştia se vor număra dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, violonistul RAFAEL BUTARU, pianista REBECA OMORDIA şi violoncelistul RĂZVAN SUMA.

20
/11
/15

Actriţa americană Gwyneth Paltrow a înregistrat un single cu fostul ei soţ, Chris Martin, care va fi inclus pe următorul album al trupei acestuia, Coldplay. Vedeta hollywoodiană a făcut backing vocals pentru single-ul "Everglow", care va fi inclus pe noul album al trupei Coldplay, intitulat "A Head Full of Dreams".

20
/11
/15

Atentatele teroriste de la Paris au transformat "La Marseillaise", poate cel mai cunoscut şi admirat imn din lume, într-un imn al solidarităţii lumii civilizate împotriva terorismului. Marseieza a fost intonată de un înteg stadion, zilele trecute, la meciul amical Anglia - Franţa, de pe Wembley, şi va fi cântat înaintea tuturor meciurilor din prima ligă engleză din acest weekend. În Premier League evoluează un număr de 72 de jucători francezi.

20
/11
/15

Cu prilejul conferinței de toamnă a rețelei internaționale Opera Europa care se desfășoară la București în perioada 18 - 21 noiembrie 2015, pe scena Operei Naționale București va avea loc, pe 20 noiembrie, premiera spectacolului ,,Oedipe” de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco.

19
/11
/15

Soprana Angela Gheorghiu va susține un concert extraordinar pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, evenimentul fiind dedicat strângerii de fonduri necesare pentru tratamentul victimelor incendiului de la clubul Colectiv. Alături de îndrăgita soprană pe scenă se vor afla Corul și Orchestra Filarmonică "George Enescu", sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

19
/11
/15

Concertul Orchestrei de Cameră Radio ce se va derula miercuri, 25 noiembrie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, este conceput în jurul a doi dintre cei mai mari compozitori ai repertoriului simfonic german: Beethoven și Mendelssohn.

17
/11
/15

Joi, 19 noiembrie, ora 19.00, la Marele Salon de Recepție al Muzeului Național Cotroceni va avea loc concertul „Royal Fantasies” susținut de ansamblul elvețian „The Little Light Consort”. Concertul este programat în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (ed. a X-a).