Începe TEEN-FEST 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-teen-fest-2019/

Sub genericul Cine sunt EU?, TEEN-FEST (29 septembrie – 6 octombrie 2019) îşi propune să fie, şi în acest an, un pol de atracţie pentru tânăra generaţie prin tot ceea ce oferă în cele opt zile de efervescenţă şi creativitate.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2019

Deși derulat într-un format mai restrâns decât de obicei, Festivalul va include spectacole care ating teme relevante pentru publicul său țintă, completate de evenimentele din secțiunile speciale: Maratonul Adolescenței Teens in the Spotlight – un showcase pentru creațiile artistice ale liceenilor, Atelierele de artă fotografică și #teatruînlicee, #teatruincurteascolii, Ieri vs. Azi – care propun formule interactive de comunicare cu tânăra generație.

Se alătură și secțiunea #împreună, dedicată tinerilor cu dizabilități senzoriale, prin care se dorește să se demonstreze că teatrul poate fi un eficient vehicul al incluziunii sociale.

Încercând să provoace (auto)interogarea, principalele secțiuni ale Festivalului
(Reborn Classics și Teen Attitude) propun 12 spectacole care îi pot ghida pe tineri în a afla răspunsul la o întrebare „fierbinte” pentru această vârstă: Cine sunt EU?

Secțiunea Reborn Classics aduce o perspectivă modernă asupra unor texte clasice. Personajele din Noaptea furtunoasăcaragialiană sunt privite printr-o lentilă nouă și colorată de regizorii Andrei și Andreea Grosu la unteatru, același cuplu de creatori propunând, la Teatrul Excelsior, o viziune inedită asupra dramei Năpasta de I.l. Caragiale: o dezbatere pe tema Adevărului într-un joc al intro și retrospecției. Pe scena Teatrului Național București, Revizorul lui Gogoldevine oradiografie a grotescului din realitatea contemporană, în lectura lucidă a regizorului Slava Sambriș, cum, de altfel, MOLIÉRE. ERÉILOM este o perspectivă actuală asupra renumitului comediograf francez Molière, într-un spectacol original, pus în scenă de regizorul rus Roman Feodori, la Teatrul „Nottara” din București.

La Teatrul Mic, actorul și regizorul Radu Iacoban face o vivisecție a absurdului din raportul elev-profesor, într-o versiune scenică a piesei Lecția de Eugène Ionesco, aflată la limita dintre comedie și dramă. Schimbând un pic registrul, în adaptarea plină de ludic și prospețime semnată de Vlad Trifaș la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, comedia shakespeariană Cei doi tineri din Verona se transformă într-o poveste de astăzi despre adolescenții dintotdeauna, aflați cu un pas în copilărie și cu celălalt în viața adultă.

Prin spectacolele din Secțiunea Teen Attitude, semnate de regizori din tânăra generație, adolescenții sunt confruntați cu transformările alerte ale lumii noastre. Trucul lui Patrick de Kristo Šagor, în regia Ancăi Maria Colțeanu, este o poveste despre inițiere, maturizare și acceptare într-un periplu revelator de la copilărie la preadolescență. Monster, de Duncan Macmillan, analizează procesul de responsabilizare a adolescentului captiv între copilărie și presiunile vieții adulte; într-un

spectacol regizat de Nae Constantin Tănase la Centrul de Teatru Educațional Replika. Tot la Replika, liceeni și profesorii se vor întâlni cu Limite – un one woman show comic și acid despre școala românească, într-un scenariu inspirat dintr-un caz real. Băiatul cu șosete roz de Alexandru Gorghe, regizat de Andreea Ciocîrlan la Teatrul Excelsior, va aduce în atenția adolescenților una dintre cele mai nocive tare ale omului contemporan: grija excesivă acordată propriei imagini în spațiul public.

Așadar, pentru această ediție a Excelsior TEEN-FEST, propunem o temă provocatoare care așteptăm să incite și să atragă tinerii dornici de a afla prin teatru… cine sunt ei!

Detalii despre cea de-a V-a ediție a Excelsior TEEN-FEST sunt disponibile pe website-ul Teatrului EXCELSIOR http://www.teatrul-excelsior.ro/teen-fest/ și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Teatrul-Excelsior-Bucuresti.

Foto: TEEN-FEST – facebook

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.