Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul „Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul „Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. „Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

„Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

„INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul „Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, „Vițelul de aur la ArCub, „Bullets over Lipscani” și „Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și „Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: „Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și „Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

24
/08
/16

Filmul lui Cristian Mungiu "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", câștigătorul premiului Palme d'Or în 2007, ocupă, în opinia criticilor consultați de BBC Culture, locul al 15-lea, într-un sondaj al celor mai bune 100 de filme ale acestui secol. Pe primele trei locuri s-au clasat: "Mulholland Drive" - David Lynch, "In the Mood for Love" - Wong Kar-wai şi "There Will Be Blood" - Paul Thomas Anderson.

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Compozitorul și organistul german din perioada barocă, Johann Sebastian Bach, este unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Familia și muzica au fost universul vieții lui.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

Cinematografia românească va fi prezentă în perioada 1-3 septembrie la Roma, în celebrul parc Villa Borghese, cu proiecții de filme în premieră, în cadrul ultimei etape a Romania Film Festival ediția 2016.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

22
/08
/16

„Nu există cuvinte...a plecat un actor și un Om de Geniu! Marin Moraru. Dumnezeu să-l odihnească. Marinuș.." - Oana Pellea. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Marin Moraru va fi depus luni seară la Biserica Colțea din Capitală. Înmormântarea artistului va avea loc miercuri, în jurul orelor prânzului, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor.

22
/08
/16

Între 14 și 18 septembrie, va avea loc prima ediție a festivalului PELÍCULA – LATIN AMERICA FILM & EXPERIENCE. Iubitorii filmului vor putea viziona pelicule conectate puternic cu 8 țări din America Latină: Argentina, Brazilia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, Venezuela și Uruguay. Sunt în total 15 filme care pot fi văzute la Cinema Elvira Popescu, Instituto Cervantes de Bucarest, POINT sau Journey Pub.

22
/08
/16

Fundaţia Geo Barton prezintă spectacolul „Aici nu-i de joacă” după Pauline Daumale, regia Catrinel Dumitrescu, duminică 4 septembrie, de la ora 20.30, în Grădina Televiziunii Române, în cadrul proiectului „Teatru în TVR”.

22
/08
/16

Cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, a câștigat două premii la Festivalul de la Sarajevo, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa. Sâmbătă seara, la gala de închidere, Gheorghe Visu a urcat pe scenă pentru trofeul Heart of Sarajevo acordat celui mai bun actor. Un al doilea premiu oferit filmului a fost Mențiunea Specială a Juriului. Din 23 septembrie, Câini intră pe ecranele din România, distribuit de Transilvania Film.

21
/08
/16

„Suntem ce sunt amintirile noastre.” - Marin Moraru. Cunoscutul actor a decedat duminică după-amiază, la Spitalul Elias. În vârstă de 79 de ani, actorul Marin Moraru (Marinuș, pentru prieteni) a fost unul dintre cei mai mari actori români ai generației sale. Înmormântarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor.