„Inimi cicatrizate”, în competiția celui mai mare festival de film din America Latină
https://www.ziarulmetropolis.ro/inimi-cicatrizate-in-competitia-celui-mai-mare-festival-de-film-din-america-latina/

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, câştigător al Premiului Special al Juriului, dar şi Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, a fost inclus în competiţia oficială a celui mai important eveniment cinematografic din America Latină – Festival Internacional de Cine de Mar del Plata (Argentina). Ajuns la cea de-a 31-a ediţie, evenimentul se va desfăşura între 18 şi 27 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|10 noiembrie 2016

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va fi proiectat în prezența actorului din rolul principal, Lucian Teodor Rus, pe 25 noiembrie, ora locală 22, și pe 26 noiembrie, de la ora 11:20.

În România pelicula va avea premiera săptămâna viitoare, pe 18 noiembrie, lungmetrajul fiind distribuit de microFILM.

Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

Inimi cicatrizate” este o producție Hi Film în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociați Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, PROGRAMUL MEDIA – Europa Creativă și EURIMAGES.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.