… Într-o zi de 17 iunie (1889), Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, era condus pe ultimul său drum. Din singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului – un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi – se poate observa că Eminescu a fost înmormântat pe o vreme ploiasă şi mohorâtă, unii dintre cei prezenţi având în mână umbrele.
Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2015
În poemul „Mai am un singur dor”, poetul și-a prevestit sfârșitul în singurătate, iar într-una din însemnările sale anticipa că va trăi 78 de ani. Din nefericire, Eminescu s-a stins din viaţă la vârsta de 39 de ani, fiind înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București
Apropiații, puținii prieteni, dar și cei închipuiți, mulți studenți și elevi ai Școlii Normale de Institutori din București, precum și nelipsiții curioși au înțesat biserica și curtea acesteia în ziua înmormântării. Presa vremii scria că o doamnă din Moldova – cel mai probabil Veronica Micle -, îmbrăcată în negru, a aşezat pe pieptul poetului un buchet de flori „nu mă uita”! Șapte coroane, din partea Academiei Române și a câtorva cotidiane, străjuiau sicriul, pe una din ele fiind scris: „din partea amicilor”.
Sicriul, acoperit într-o pânză neagră, purta către căpătâi volumul de poezii îngrijit de Maiorescu. Slujba înmormântării a fost oficiată de un singur preot care, la final, nu a rostit obişnuitul necrolog. La finalul slujbei, corala a interpretat o melodie pe versurile poeziei Mai am un singur dor, asistența fiind profund marcată de melodie, dar mai ales de stihuri.
După încheierea cuvântării, cortegiul funerar a pornit către Cimitirul Belu. Sicriul a fost așezat într-un dric simplu, tras de doi cai. În fruntea mulțimii care însoțea pe Eminescu pe ultimul drum se aflau: Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetii (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și alți reprezentați de marcă ai vieții culturale și politice a vremii.
„Şi când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de v e c i.” – Mihai Eminescu
Trista adunare a pornit apoi pe Calea Victoriei către locul dinainte pregătit în cimitirul Bellu, parcela 9, unde, în timp ce soarele cobora către amurg, Eminescu era coborât în pământ pentru somnul veşnic.
Sursa: doxologia.ro, wikipedia
Foto: Înmormântarea lui Mihai Eminescu, desen de Constantin Jiquidi – wikipedia
