Însemnările unei regine
https://www.ziarulmetropolis.ro/insemnarile-unei-regine/

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Naţional din Bucureşti şi cum îşi petrecea dimineţile familia regală – aflăm din jurnalul pe care îl ţinea zilnic Regina Maria a României.

Un articol de Corina Vladov|2 august 2013

Regina Maria a României (1875-1938), nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, a fost soţia Regelui Ferdinand şi mama Regelui Carol al II-lea. A început să-şi scrie jurnalul în decembrie 1918 şi de atunci şi-a aşternut aproape zilnic pe hârtie memoriile, până în 1938, cu puţin timp înaintea morţii.

În anul 1925, Carol a renunţat la „toate drepturile de moştenitor al tronului”. Începea astfel ceea ce în istorie s‑a numit „criza dinastică”; ulterior, adversarii familei regale au declanşat o campanie de denigrări la adresa reginei şi a prim-ministrului Brătianu.

Mai jos sunt câteva fragmente din jurnalul reginei (al VIII-lea volum al „Însemnărilor zilnice’’, apărut la Editura Polirom), de la începutul anului 1926:

Miercuri, 6 ianuarie 1926, Cotroceni

„Durere, durere totul este durere. Zilele noastre trec într-un fel de ceață. Este o prăpastie între viața veche și cea nouă. Nici Maiestatea Sa, nici eu n-am găsit încă o punte peste această prăpastie. Ne simțim incapabili să facem față acum vieții celei noi. […]

După prânz, am călărit, pe o vreme urâtă, pe un teren pe care nu m-aș fi gândit să galopez. Mi-a făcut însă bine să fiu în bătaia vântului, să simt pe față înțepăturile fulgilor de nea înghețați. Kiralif a fost agitat, nervos, greu de călărit. A fost o ușurare să mă lupt cu calul și cu natura, pentru că, din păcate, de data aceasta nu mă pot lupta cu evenimentele.”

Joi, 7 ianuarie 1926, Cotroceni

„Multe povești oribile circulă în jurul suferinței noastre. Continuă, se amplifică, devin fantastice. Nu există nimic care să nu fie născocit într-un fel sau altul. Groaznic!

Maiestatea Sa și cu mine l-am văzut pe Mugur (*ofițer, apropiat al principelui Carol, n.tr.). El a petrecut la Milano șapte zile îngrozitoare, bătând la ușa lui Carol, scriindu-i de cel puțin două ori pe zi, fără să reușească să-l vadă. Carol stătea cu iubita lui, ca un animal în bârlogul său. Nu a vrut să iasă. Timp de trei zile, n-au dat voie nici măcar să li se facă curățenie în cameră.

În cele din urmă, Mugur i-a scris o scrisoare foarte serioasă. Scrisoarea lui, la fel ca aceea pe care i-am trimis-o eu, în final l-a mișcat. A răspuns la ea, dar a declarat din nou că nu din cauza femeii a lăsat totul, ci pentru un motiv pe care-l ține ascuns în sufletul său și pe care nimeni nu-l va ști vreodată. Totul e zadarnic, nu se poate face nimic. «Mă veți aduce acasă doar în sicriu», a spus – sau, mai degrabă, a scris – el.”

Vineri, 8 ianuarie 1926, Cotroceni

„Aceeași viață tristă pentru noi, în timp ce afară toate pasiunile politice se dezlănțuie în jurul sărmanului nostru băiat. Ura pe care toate partidele o nutresc față de Brătianu a ajuns atât de mare, încât ele susțin chiar că Maiestatea Sa și cu mine am fost obligați să-l înlăturăm pe fiul nostru pentru că i se opunea. Ce mizerie adăugată suferinței, dar cred că așa trebuia să fie, pentru că un eveniment atât de îngrozitor nu putea decât să împrăștie cu noroi peste tot. […]

Am ieșit să călăresc, ca să-mi destind nervii. Asta mă ajută cel mai mult acum, așa cum m-a ajutat și acum treizeci și doi de ani, când am venit ca tânără mireasă și eram aproape moartă de dorul de casă… Să ies pe un cal bun, singură, fără conveniențe, cu pământul bun sub mine, cu cerul vast deasupra – și să galopez cât de mult și de tare poarte rezista calul meu. Acum, la 50 de ani, pot galopa la fel de tare, dacă nu chiar mai tare decât la 17 ani.”

Duminică, 17 ianuarie 1926, Scroviște

„Incredibilă ninsoare în timpul nopții. N-am văzut niciodată asemenea zăpadă. Este moale și cam apoasă, dar într-o cantitate imensă. Am cerut să fie scos Glandevon și am călărit pe o întindere albă inimaginabilă, o lume total diferită, departe de zgomot, tăcută, imensă, misterioasă, o pădure de basm adormită sub o mantie imaculată.

Singură cu cei doi câini ai mei, mi-am croit cale prin ea, și încă mai ningea, ningea mult, ca într-un vis silențios.”

Luni, 25 ianuarie 1926, Cotroceni

„După cină, concertul Weingartner. […] Nicky și Ileana urmau să meargă amândoi cu mine, dar Nicky a avut o migrenă cumplită, așa că l-am scuzat și m-am dus numai eu cu Ileana. A fost prima mea ieșire oficială după toată povestea asta și a însemnat un efort pentru mine. Ateneul era arhiplin, concertul frumos, dar eu am fost necăjită la sfârșit pentru că, în loc ca Weingartner să fie ovaționat așa după cum merita, toți s-au întors spre mine să mă vadă aplaudând. Am reprezentat, în acel moment, un interes mai mare pentru public.”

Vineri, 12 februarie 1926, Cotroceni

„Seara am văzut Secretul la Teatrul Național, cu Ventura. O excelentă reprezentație. În pauză, Maiestatea Sa, Sophie, Nicky și cu mine ne-am dus să cinăm.

Teatrul Național a făcut, în general, un mare progres. Detaliile se văd. Lumina este bună, actorii au evoluat mult. Mai trebuie, desigur, puțin rafinament când se interpretează oameni din societatea aristocratică, adică atunci când este nevoie de distincție, pentru piesele plasate dans le grande monde. Toate celelalte tipuri de piese sunt însă cu adevărat bune.

Moldoveanu este acum directorul teatrului și are o viziune realistă a lucrurilor. Acum poți realmente să petreci o seară agreabilă la teatru, care este întotdeauna plin.”

Marți, 6 aprilie, 1926, Scroviște

„Ce încântare să mă trezesc în draga mea căsuță! Încă este cam frig, dar cât de mult iubesc locul! M-am trezit în tihnă, făcându-mi timp să scriu, să citesc și să meditez. Micul dejun în pat și apoi am călărit singură pe Happy Taste, care este cel mai amuzant cal de călărie, nu chiar nărăvaș, foarte sigur, foarte îndrăzneț și cu o ușoară încăpățânare neașteptată, dar atât de iubitor și cu atât de multă personalitate. […]

Micky (n.red. – viitorul Rege Mihai) a apărut la dejun. Este prea dolofan ca să fie drăguț acum, dar arată bine și este solid. Firește că-i plac bărcile și apa.”

Foto credit: Polirom, Wikipedia

27
/02
/20

Fragmente esențiale dintr-o carte-monument „Balcanii. De la sfârșitul Bizanțului până azi”, de Mark Mazower (profesor de istorie la Columbia University).

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

05
/02
/20

Pentru că februarie este luna iubirii (veți constata atât pe 14 februarie, cât și pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).

02
/02
/20

În cea mai nouă carte a sa, „Suntem dezrădăcinate” (Editura Polirom, 2019), Malala Yousafzai (Premiul Nobel pentru Pace, 2014) aduce laolaltă povești impresionante ale fetelor refugiate din întreaga lume.