Inside Llewyn Davis – Carey Mulligan, în duet cu Justin Timberlake
https://www.ziarulmetropolis.ro/inside-llewyn-davis-carey-mulligan-in-duet-cu-justin-timberlake/

Inside Llewyn Davis, cea mai recentă producţie a fraţilor Coen, îi aduce împreună pe Carey Mulligan şi pe Justin Timberlake pe marele ecran, într-un duet de zile mari.

Un articol de Andrada Văsii|28 noiembrie 2013

Inside Llewyn Davis, cea mai recentă producţie a  fraţilor Coen,  îi aduce împreună pe Carey Mulligan şi pe Justin Timberlake pe marele ecran, într-un duet de zile mari. 

În film, cei doi sunt căsătoriți  şi cântă împreună pe scena muzicii folk a anilor `60. Filmul echilibrează delicat drama şi comedia, având premiera în România pe 6 decembrie. Ocupaţi un loc la cinema şi lăsaţi-vă cuceriţi de farmecul lor!

Carey Mulligan trece de la fermecătoarea Daisy din „Marele Gatsby”, la rolul lui Jean,  în cel mai așteptat lungmetraj al regizorilor Ethan și Joel Coen.  Ambele filme își desfășoară acțiunea în New York, dar la o distanţă de 30 de ani.

Mulligan nu este la primul său rol care îmbină pasiunea ei pentru muzică şi pasiunea pentru actorie. Unul dintre cele mai marcante momente din filmul „ Shame” a fost  interpretarea uluitoare a celebrei piese „ New York, New York “.

Pentru Inside Llewyn Davis, actriţa a trebuit să le trimită regizorilor o înregistrare pentru audiţie. Ethan şi Joel s-au speriat de modul în care Carey a interpretat-o pe Jean: „A fost distractiv să o auzim cum intră în pielea personajului. Era foarte nervoasă, dar amuzantă în acelaşi timp. Ea a fost cea mai potrivită pentru rol şi ce este frumos la ea este faptul că nu suferă de vanitate.” Deşi s-a simţit la început intimidată să cânte împreună cu Oscar Isaac şi Justin Timberlake, până la urmă a reuşit să se simtă confortabil.

Poveste despre muzică prin Inside Llewyn Davis

În Inside Llewyn Davis, actrița britanică interpretează o tânără artistă, Jean, care formează un cuplu cu  Jim (Justin Timberlake).

Relaţia lor este doar aparent perfectă, ea fiind însărcinată cu prietenul soţului său, Llewyn Davis (Oscar Isaac). Nervoasă pe situaţia în care a ajuns, Jean are  mereu înjurăturile la îndemână. Ascunde sarcina de Jim şi îi cere ajutorul lui Llewyn, la rândul său un cântăreț în căutarea succesului.

Citiţi şi: Inside Llewyn Davis – pe 6 decembrie în cinematografele româneşti

Carey a declarat că a fost încântată de colaborarea cu Justin şi că datorită lui a fost chiar amuzant la filmari şi s-a putut relaxa în timpul scenelor în care au cântat. Fără nicio ezitare i-a recunoscut abilităţile actoricești şi vocale ale lui Justin :„La prima repetiţie făcută împreună, el a venit cu chitara, am stat toţi în jurul lui şi încercam să vedem cum este mai bine să cântăm. Este un actor minunat şi ajută că are o voce uimitoare. Este multitalentat. Poate să facă orice.”

Inside Llewyn Davis

Carey – Inside Llewyn Davis 

Pe parcursul filmărilor, Carey a ajuns fană a muzicii folk americane : „Nu am un bagaj mare de cunoştinţe în nicio zonă a muzicii, dar cât timp am petrecut pe platourile de filmare alături de aceşti oameni, am început să iubesc acest gen muzical”.  La rândul său, Justin declară că a fost atras din prima de proiect și că  îndrăgește muzica folk, chiar dacă în mod uzual cântă altceva și spune cu modestie că este un interpret mediocru, față de marile voci ale genului.

Pentru rol, ea nu a luat lecţii de canto, chiar dacă este căsătorită cu un muzician în viaţa reală.  Carey este împreună cu solistul formaţiei Mumford&Sons. Inclusiv soţul ei, Marcus Mumford, a lucrat cu T Bone Burnett pentru coloana sonoră a filmului.

Foto credit: Cinemagia, Inside Llewyn Davis

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

12
/07
/16

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani.

11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

07
/07
/16

Programul intitulat „Revoluție în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecții suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secțiuni speciale a Cinematecii românești. Astfel, în 7, 11 și 14 iulie vor avea loc proiecțiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

07
/07
/16

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă „Legenda lui Tarzan”, un film cu Alexander Skarsgard, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent şi Oscar Christoph Waltz.

06
/07
/16

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au avut cele mai mari încasări de-a lungul timpului. Potrivit portalului Box Office Mojo, filmele în care Johansson a jucat au generat încasări de peste 3,3 miliarde de dolari în cinematografele nord-americane.

06
/07
/16

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

05
/07
/16

Regizorul iranian Abbas Kiarostami a decedat la Paris la vârsta de 76 de ani. Kiarostami, care a câștigat Palme d'or la Cannes în 1997 pentru filmul Taste of Cherry , a părăsit Teheranul săptămâna trecută pentru a se trata în Franța. Agenția oficială de știri iraniană IRNA a anunțat că rămășițele sale vor fi repatriate în Iran pentru a fi înhumate.

04
/07
/16

Comedia de succes „Două lozuri”, de Paul Negoescu, thriller-ul german „Victoria”, de Sebastian Schipper, care a încântat publicul şi critica la Festivalul de la Berlin în 2015, şi „Belgica”, noua dramă a belgianului Felix van Groeningen, se numără printre surprizele celei de-a treia ediţii Ceau, Cinema! (14-17 iulie).

02
/07
/16

Sâmbătă, pe 2 iulie, are loc Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul care pune pe acelasi ecran scurtmetraje premiate la Oscar, Cannes, Sundance sau Cesar, mai exact 28 de povești din 15 colțuri ale lumii. În București maratonul va aduce la viață Pavilionul Central Romexpo, devenit astfel cel mai mare spațiu cinematografic neconvențional, cu 10.000 de metri pătrați dedicați filmelor scurte. Accesul la eveniment se face începând cu ora 20.00 iar proiecțiile încep la ora 21.00.

01
/07
/16

A 89-a ediție a galei premiilor Oscar se va desfășura în 26 februarie 2017 la Los Angeles, a anunțat joi Academia care organizează marea sărbătoare a filmului. Lista completă a nominalizărilor va fi dezvăluită în 24 ianuarie, după un vot deschis între 5 și 13 ianuarie celor circa 6.200 de membri ai Academiei de arte și științe cinematografice.

01
/07
/16

Din 22 iulie, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România Francofonia, cel mai recent film al renumitului regizor rus Alexander Sokurov. Câștigător al Premiului Fedeora pentru Cel mai bun film european la Festivalul de la Veneția și proiectat la Toronto, San Sebastian, Londra, Salonic sau Göteborg, Francofonia explorează un episod controversat din timpul celui de-al doilea război mondial: soarta operelor de artă din Muzeul Luvru, în timpul ocupației naziste.