Înţelegeţi mai bine teatrul, cu Liviu Ciulei
https://www.ziarulmetropolis.ro/intelegeti-mai-bine-teatrul-cu-liviu-ciulei/

Unul sau mai mulţi actori, pe o scenă. Aşa se naşte teatrul. Dar ştiţi care este istoria scenei, care este alcătuirea ei şi prin ce diferă un „arlechin” de un „lambrochin”? Vă povesteşte unul dintre cele mai importante nume ale teatrului românesc, Liviu Ciulei.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2014

În anul 1957, regizorul, actorul și scenograful Liviu Ciulei publica în Revista Teatrul, nr.1 (anul II), un articol despre scenă, în capitolul „Mic dicționar teatral”. Mai jos sunt fragmente din acest text:

SCENA

În dramaturgie:

a) locul geografic, imaginat de autor, unde se desfășoară actiunea piesei. (În Furtuna lui Shakespeare: scena, marea, cu o corabie; după aceea, o insulă nelocuită. În Avarul lui Molière: scena e la Paris, în casa lui Harpagon);

b) o diviziune a acțiunii dramatice, determinată fie de schimbarea numărului de personaje care apar în fața publicului, fie de modificarea locului sau timpului de acțiune.

În tehnica teatrală: suprafața de joc, locul din teatru, unde – în timpul reprezentației teatrale – joacă actorii.

În sensul acesta, „a intra în scenă” înseamnă a apărea în câmpul de vedere al spectatorilor. Nu întotdeauna această „suprafața de joc” a fost rezervată exclusiv actorilor. Prin 1467, sub domnia lui Ludovic al XI-lea, „Les Confrères de la Passion” au dat câteva spectacole – primele manifestari de teatru laic amintite la Paris – pe o mare masa de marmoră din palat.

Chiar în clădiri special destinate reprezentațiilor teatrale, scena a devenit un loc rezervat numai pentru actori abia din 1759, când contele de Lauragais a scos băncile și scaunele spectatorilor care mărgineau stânga și dreapta scenei, fapt care l-a costat 12.000 livre, plătite ca despăgubire societarilor Comediei Franceze. În tot teatrul italienesc și franțuzesc, ca și în cel elisabetan, parterul avea locuri în picioare. Abia în 1794 a fost amenajat cu bănci, evitându-se astfel gălăgia și mișcarea necontenită a spectatorilor.

Delimitarea scenei

în față, printr-o denivelare (între 0,90 si 1,10 m) care formează o buză cu lumini, numita rampă. Distanța dintre linia cortinei și rampă se numește avanscenă. Unele scene sunt despărțite de sală printr-o fossă de orchestra, care – astupată mecanic prin lifturi sau acoperită cu capace – poate deveni proscenium. Scena e despărțită de sală de una sau mai multe cortine, mărginite de două panouri mobile, îmbrăcate în același material, numite arlechine, care se unesc, sus, prin mantoul de arlechin (vizibil când dispare cortina). Denumirea exista din epoca commediei dell’arte: pe acolo, își făcea intrarea în scena personajul Arlechin. În fata mantoului de arlechin, mascându-l, se află o draperie orizontală, numită lambrochin;

în spate, de așa numitul fund al scenei – un zid neutru care, uneori, e întrebuințat ca „orizont” (suprafața netedă, vopsită în albastru, luminată anume pentru a da impresia unui cer), iar alteori prezintă o deschizatură mare care unește scena cu arierscena.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

lateral, spre stânga și dreapta, de spatii de degajament ale actorilor si decorurilor, numite culise. Pe pereții laterali, sunt dispuse contragreutăți care ajută la depozitarea decorurilor în podul scenei. De multe ori, există deschizături spre scenele laterale (Seltenbühnen) sau buzunarele scenei, cum se mai numesc. Pereții laterali și fundul scenei sunt tăiați orizontal, la o anumită înălțime, de două sau mai multe pasarele, necesare manevrării decorului;

în sus, de ceea ce numim podul scenei – spațiu de trei ori mai mare ca scena (la Opera din Paris, construită de Garnier, podul scenei ajunge la 47 de m înălțime) folosit ca depozit de decoruri.

Topografia scenei

Partea stângă (privind din sală) se numește grădină, iar partea dreapta curte (denumiri datând din timpul revoluției franceze, când – înlocuindu-se vechiul repertoriu, în care apăreau regi, regine, prinți etc., cu piese de actualitate – orice aluzie la regalitate a fost suprimată); ele corespund așezării Teatrului regal, care avea în stânga gradina Tuileries, iar în dreapta „la Cour du Carroussel” și s-au substituit denumirilor clasice, după lojile respective, „cotê du roi” și „cotê de la reine”.

Deoarece pâna la începutul secolului al XX-lea, scena era construită în pantă (4 cm la un metru), urcând de la rampă spre fund, mișcarea spre partea dindărăt a scenei „urcă”, iar înaintarea spre public „coboară”. Panta era tăiată, din metru în metru, de drumuri pe care alunecau „catargele” și „chasis”-urile, de care se fixau culisele și care se schimbau cu ajutorul unui cărucior de sub scenă.

Azi, decorul construit tridimensional, ca și cel liber, nu mai îngăduie această panta, care își are originea în primele decoruri ale teatrelor italiene construite de Rafael, Bramante, Palladio, etc.

Între drumuri, scena era prevazută cu trape (1 x 2 sau 1 x 1 metri), capace care permit aducerea eroului de sub scenă în orice parte a suprafeței de joc.

Acestea sunt elementele scenei asa-zise clasice. În realitate, scenele teatrelor variază în privința construcției, adăugând, eliminând sau interpretând unele din aceste elemente, în funcție de scopul artistic urmărit.

scena

1 – Sala; 2 – Spațiul scenei; 3 – Serviciile teatrului (cabine, depozite, etc.); 4 – Podul scenei;

5 – Dedesubtul scenei; 6 – Avanscena; 7 – Trapa; 8 și 9 –Drumuri;

10 – Primul dedesubt; 11 – Al doilea dedesubt; 12 – Al treilea dedesubt; 13 – Fossa orchestrei; 14 – Cadrul scenei;

15 – Lambrochin; 16 – Cortina metalică (contra incendiului); 17 – Cortina; 18 – Mantou de arlechin (orizontal), arlechinii (vertical); 19 – Orga de lumini (tabloul de comanda al luminilor scenei);

20 – Locul contragreutăților; 21 – Fundul scenei; 22 – Primul pod; 23 – Al doilea pod; 24 – Prima pasarelă; 25 – A doua pasarelă.

*Intertitlurile aparțin redacției

FOTO cu Liviu Ciulei: cinemagia

17
/11
/17

“Nu există lucru simplu. Simplu înseamnă dificil.” - Martin Scorsese. Cineast, cinefil, om de cinema, considerat alături de Steven Spielberg, liderul generației de regizori americani lansați la începutul anilor '70, Martin Scorsese împlinește, astăzi, 75 de ani!

16
/11
/17

Cartea „Spionul care a ieșit din joc” (traducere din limba engleză de Michaela Tache) a fost publicată în acest an la Editura Rao (tot în 2017, romanul, publicat inițial în 1963, a fost ecranizat de BBC).

16
/11
/17

Grupul Librarium anunță deschiderea unei noi librării în București în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național I.L. Caragiale. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 16 noiembrie, începând cu ora 18:00. Vor fi prezenti la eveniment Ion Caramitru, directorul Teatrului Național, scriitorii Marius Chivu și Alex Tocilescu și Laura Câlțea, blogger cultural.

15
/11
/17

Intră din 17 noiembrie în cinematografe „Tărâmul binecuvântat” / „God's Own Country”, un film cu 11 nominalizări la British Independent Film Awards, cele mai importante premii din industria independentă de film din Marea Britanie. Regizat de Francis Lee, filmul este considerat de publicul și de presa internațională unul dintre succesele cinematografice ale lui 2017.

15
/11
/17

„Maestrul și Margareta” este una dintre cărțile mele de căpătâi, așadar am așteptat cu nerăbdare (și emoție) să văd spectacolul Bulgakov 17, oferit de Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”.

15
/11
/17

Spectacolul de dans contemporan DORIANse întoarce la Teatrul Odeon, pentru încă o reprezentație, pe 19 noiembrie, de la ora19:30, la Sala Studio. După această reprezentație, DORIAN continuă turneul național pe scena Teatrului Național din Tîrgu-Mureș, unde spectacolul este programat pe 27 noiembrie.

15
/11
/17

„Tinerețe fără bătrânețe: artiști și producători culturali români contemporani între 30 și 100 de ani” este un proiect editorial online care prezintă creativi români, prin intermediul unor „portrete” video, foto sau audio. Proiectul se înscrie în seria „modernism art documentaries” lansată de platforma Modernism.ro în 2012, care cuprinde până în prezent 190 de episoade video-documentare.

15
/11
/17

Într-o comedie romantică și total anapoda, cinci personaje din Bucureștiul interbelic își caută perechea ideală. Cu un umor delicat, actorii Oana Pellea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki și Istvan Teglas revin în luna noiembrie, la ARCUB, într-o nouă reprezentație excepțională a spectacolului de teatru „Idolul și Ion Anapoda”, scrisă de George Mihail Zamfirescu și adaptată de regizoarea Mariana Cămărășan.

14
/11
/17

Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, grație și energie debordantă. În 8 ianuarie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național București Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elvețian Manrico Padovani.