Scrisoare către John le Carré
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-john-le-carre/

Cartea „Spionul care a ieşit din joc” (traducere din limba engleză de Michaela Tache) a fost publicată în acest an la Editura Rao (tot în 2017, romanul, publicat iniţial în 1963, a fost ecranizat de BBC).

Un articol de Andrei Crăciun|16 Noiembrie 2017

Scumpe domnule le Carré, trebuie să vă fac această confesiune: sufeream, până la domnia voastră, de un handicap. Nu puteam citi cărți de spionaj. Și nu e un moft de literat, vă asigur, fiindcă nu sunt moftangiu. Nu am considerat niciodată că există ierarhii între genuri, nimic nu îmi repugnă mai mult decât granițele în literatură.

A fost – sunt două decenii de atunci – un timp în care am citit tot ce a scris Sir Arthur Conan Doyle, cum a fost și un timp în care am citit tot ce a scris Agatha Christie. E drept că detectivii nu sunt spioni, dar – până la urmă – e vorba tot de o literatură care pune mai presus de orice altceva inteligența. Vă asigur că am admirat întotdeauna scriitorii inteligenți. Eram convins că, atunci când nu sunt simple slujbe pentru mediocri care câștigă un ban urmând o rețetă, cărțile care abundă în spioni sunt expresia unei inteligențe superioare.

Totuși, nu puteam să le citesc. Nu mă consider un snob, și nici un sentimental pe care tot ce iese dincolo de romantism l-ar răni. Era un blocaj interior la care m-am gândit, dar pe care nu știu să îl explic. Un mister, dacă preferați.

Apoi s-a întâmplat să vă găsesc printre lecturile la zi ale celui mai bun dintre prietenii mei, un om născut în Interbelic. Nu mă așteptam să vă întâlnesc acolo, nu îmi dăduse niciodată de înțeles cât ține la dumneavoastră.

Apoi s-a mai întâmplat să văd că Graham Greene, pe care îl iubesc (și pe care nu îl asociam cărților cu spioni, deși până la urmă…), a spus anume despre Spionul care a ieșit din joc așa: cea mai bună poveste de spionaj pe care am citit-o vreodată.

Fascinat de lecturile prietenului meu, urmând îndeaproape cuvintele domnului Greene, am început să vă citesc.

Sunt în măsură să spun, la fel ca Graham Greene, dar pe de altă parte ar trebui să luați această mărturisire sub rezerva că nu am niciun alt termen de comparație.

Domnule le Carré, am găsit la dumneavoastră bucuria sinceră de a încerca înțelegerea istoriei. Mai știu câte ceva despre Zidul de la Berlin și anii de atunci.

Cartea dumneavoastră m-a dus în inima înțelesurilor, în adâncurile unei profesii apreciate (și disprețuite) și dincoace, și dincolo de Cortina de Fier, într-un timp cât oamenii contau mai mult decât mașinile.

E adevărat că nu povestea în sine (fascinantă, e drept) m-a făcut să vă declar neîndoielnic un mare scriitor. Ci forța personajelor dumneavoastră. Felul în care urmăriți căderea agentului Leamas e magnifică, nu e cu nimic mai prejos de orice mare cădere din literatură. Povestea sa de iubire cu Liz, o bibliotecară comunistă din Anglia Războiului Rece… Felul în care oamenii caută cu disperare un ideal de care să se agațe pentru a-și îndura existența… Viziunea dumneavoastră lucidă, necesară, despre iubire…

Nu pentru agentul Mundt și pentru agentul Fiedler mi-am lovit fruntea cu palma, citindu-vă, ci pentru adevărurile de care nu v-ați ferit.

Adevăruri ca acesta: (…) în timp ce un șarlatan, un actor de teatru sau un jucător de cărți se poate întoarce după ce își joacă rolul, în rândul admiratorilor săi, agentul secret nu se bucură de un astfel de refugiu salvator. Pentru el, înșelăciunea este, înainte de toate, o problemă de autoapărare. Trebuie să se protejeze nu numai de pericolele din afară, ci și de cele dinăuntru, și împotriva celui mai firesc impuls; deși poate câștiga o avere, se întâmplă ca rolul său să-l împiedice să cumpere un aparat de ras; deși poate fi erudit, e posibil să fie nevoit să nu mormăie decât banalități; chiar dacă ar fi un soț și un tată afectuos, trebuie, în orice situație, să se abțină față de cei în care, în mod firesc, ar trebui să se încreadă.

Scumpe domnule le Carré, trebuie să vă fac această confesiune: sufeream, până la domnia voastră, de un handicap. Nu puteam citi cărți de spionaj. Și nu e un moft de literat, vă asigur, fiindcă nu sunt moftangiu.



23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

Page 1 of 9112345...102030...Last »