Ioan Petru Culianu, un destin fabulos curmat de un glonț într-o toaletă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioan-petru-culianu-destinul-curmat-de-un-glont-intr-o-toaleta/

25 de ani s-au împlinit în acest an, pe 21 mai, din acea zi teribilă în care, în toaleta bărbaţilor din clădirea Divinity School a Universităţii din Chicago un glonţ i-a curmat viaţa lui Ioan Petru Culianu. Era ziua Sfinţilor Constantin şi Elena.

Un articol de Monica Andronescu|28 iulie 2016

În jurul orei 1.30, în acea zi de mai a anului 1991, Ioan Petru Culianu intra în toaleta bărbaților a Universității din Chicago. Avea 41 de ani, era profesor de istoria religiilor la această prestigioasă universitate, unde-i urma lui Mircea Eliade, căruia i-a fost discipol. Era ultima dată când a mai fost văzut în viață. Un pocnet scurt a pus capăt unei vieți și unei cariere extraordinare.

Împuşcat în cap cu o armă de calibru mic, un Beretta 25, Ioan Petru Culianu nu a avut nicio şansă de supravieţuire. Traseul lui care se anunța extraordinar a fost curmat simbolic într-o zi care, se pare, nu a fost aleasă întâmplător. Asasinul a tras din cabina de toaletă alăturată. Misterul nu a fost rezolvat niciodată, iar cu cât trec anii, cu atât se adânceşte mai tare… Crima s-a petrecut într-un moment bine ales, după ce tocmai îşi încheiase un curs… Un singur glonţ a fost de ajuns.

„E semnificativ din punct de vedere ritual. Toaleta este un loc care implică umilire simbolică şi fizică, murdărire, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ţi sfârşeşti viaţa. De fapt, m-am întrebat adesea dacă nu a fost un omor religios”, îi spunea Anthony Yu, prieten al lui Culianu, profesor la aceeaşi universitate, jurnalistului american Ted Anton care a investigat cazul mai mulţi ani. „Este o execuţie tipică KGB-ului, o împuşcătură în ceafă”, avea să comenteze mai târziu și Ion Pacepa, oficial din fosta Securitate a României.

Multe zile după ce Ioan Petru Culianu a fost omorât, studenţii au lăsat flori şi bilete în faţa biroului pe care profesorul lor îl avea în facultate. Până acum, nimeni nu a fost acuzat de crimă, din lipsă de probe, căci pistele au fost abandonate una după alta, iar FBI-ul susţinea la un moment dat că instituţii precum SRI-ul au refuzat să colaboraze. S-au vehiculat multe ipoteze despre moartea lui, dar cele mai importante au fost trei dintre ele:

1.Crimă pasională. E vorba de o orientare homosexuală inventată pare-se de Securitate.

2.O crimă generată de logodnica lui, Hillary Wiesner, care ar fi plănuit să încaseze o poliță de  asigurare în valoare de 150.000 de dolari.

3.Asasinat politic, ordonat şi comis de o mişcare neolegionară sau de serviciile secrete din România ori de o combinaţie între cele două, ipoteză susţinută convingător în cartea profesorului american Ted Anton, „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu”.

Însă până azi, la un sfert de secol de la acel moment, moartea lui rămâne în continuare învăluită într-o aură aproape ocultă, întărită, desigur, şi de cercetările lui însuşi în domeniul magiei. Pentru că, întâmplător sau nu, Culianu se bucura de statutul paradoxal de savant clarvăzător, cunoscător al mai multor tehnici de divinaţie, care încerca să-i convingă pe studenţi că „totul e în minte”. În România, opera savantului care părăsise ţara la începutul anilor ’70 a fost descoperită de-abia după Revoluţie, când era deja consacrată în mediul academic şi universitar occidental… Motivele? Nici persoana, nici cercetările lui nu cadrau deloc cu învăţăturile propagate de regimul comunist de care Culianu încercase aproape cu disperare să fugă şi să se salveze.

În ultimele sale zile de viaţă, profesorul de la Chicago corecta spalturile ultimului său studiu, „Arborele gnozei: mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu la nihilismul modern”. De curând renunţase la rubrica pe care o deținea în revista „Lumea liberă românească” de la New York, în care criticase noul regim de la Bucureşti şi exprimase sentimente antiromâneşti. Motiv pentru care primea din ce în ce mai multe bilete şi telefoane de ameninţare şi era urmărit în Chicago, după cum le-a mărturisit mai multor prieteni. Surorii sale îi spusese la telefon că îl ameninţase „Vaca Românească”, adică „Vatra Românească”, revista noii extreme drepte, şi gruparea „Fiii lui Avram Iancu”. Urmaşii Gărzii de Fier – „de Lemn”, aşa cum o numea el ironic – se temeau de el, pentru că era executorul testamentar al lucrărilor nepublicate ale lui Mircea Eliade şi ar fi putut dispune de textele de angajament ideologic din tinereţea acestuia. Avea planuri de viitor măreţe: să scrie o Enciclopedie a Magiei, în trei volume, pentru Oxford University Press, o parte a ultimului volum din „Istoria ideilor religioase”, studiul lui Mircea Eliade, un studiu despre arta memoriei, conectată la inteligenţa artificială, precum şi o carte despre utilizarea eronată a simbolurilor mistice în politică, ce l-ar fi avut pe Vladimir Tismăneanu co-autor. N-a mai apucat. Totul s-a oprit în acea zi de 21 mai 1991, într-o toaletă din Chicago.

Cei care l-au cunoscut spun că Ioan Petru Culianu era întotdeauna presat de timp şi se temea că-l iroseşte. Ba mai mult, le spunea adesea că va muri tânăr. Dacă doar a presimţit ceva sau chiar şi-a „citit” viitorul – căci se pare că pe lângă divinaţie, obişnuia să-şi ghicească viitorul în cărţile de tarot – e greu de intuit. Așa cum se pare că Ioan Petru Culianu a prezis Revoluţia din decembrie 1989… într-o povestire SF, scrisă în 1986, pe care puţini au luat-o în seamă: „Intervenţia zorabilor în Jormania”, o farsă ce anticipează nu doar evenimentele din decembrie, ci şi desfăşurarea şi efectele lor.

Ioan Petru Culianu a plecat din România în secret, fără măcar a-şi anunţa familia de la Iaşi, în 1971. Până să devină un nume incontestabil în lumea academică, să publice în toate limbile de circulaţie internaţională şi să conferenţieze în cele mai prestigioase universități, studentul Culianu, provenit dintr-o cunoscută familie de intelectuali ieşeni, a avut o biografie tumultuoasă, neocolită de frustrări şi interdicţii ideologice: deşi şef de promoţie, a fost repartizat ca profesor într-o şcoală generală dintr-un sat îndepărtat și pierdut undeva în timp. Prin urmare, în anul 1971, când obţinuse o bursă de studiu la Siena, din partea Ministerului de Externe, i s-a refuzat viza şi nu a putut pleca. După 1972, a reuşit, totuși, să plece cu o bursă la Perugia și a descoperit Occidentul, altfel decât cum îl aflase în cărţi. Au urmat lunile petrecute în lagărul de refugiaţi din La Latina, după ce i se terminase bursa, a urmat visul, dorința sau ispita de a se călugări într-o mănăstire din Appia și… o tentativă de suicid. Dar la acel moment mai avea încă timp. Și destinul a hotărât altceva: Ioan Petru Culianu, acest străin necunoscut și lipsit de experiență, a câștigat concursul pentru postul de asistent al marelui Ugo Bianchi, profesorul de istoria religiilor de la „Sacro Cuore” din Milano. Așa a început un drum strălucitor, ce a avea să fie curmat de un glonț, într-o toaletă din Chicago, la doar 41 de ani.

21
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ „Critica să urmărească spectacolele şi după premiere“ este titlul unui articol de opinie scris de Toma Caragiu în decembrie 1959, prin care actorul evidenţia greşelile pe care le fac criticii de teatru atunci când iau în vizor creatorii şi spectacolele lor.

18
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ Într-un articol publicat în februarie 1957 în revista „Teatrul“, Liviu Ciulei arăta câteva dintre secretele care îi făceau pe actori să strălucească pe scenă. Reproducem integral „micul dicţionar de măşti“ al lui Liviu Ciulei.

17
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ Omul de teatru Tony Bulandra, actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă, a trăit între 1881 şi 1943. În cartea „Amintiri... Amintiri...“, actriţa Lucia Sturdza Bulandra a explicat de ce a avut soţul ei atâta succes în carieră.

14
/11
/13

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul artiştilor. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

07
/08
/13

Marina Abramović (66 de ani), un artist performativ cu un destin colosal, vorbeşte despre motivaţiile din spatele artei sale, care a pus pe gânduri milioane de oameni. „Suferința este întotdeauna bună. Niciun fel de operă de artă măreață nu a fost creată dintr-un sentiment de fericire“.

02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.