Liviu Ciulei, despre câteva măşti ale actorilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-ciulei-despre-cateva-masti-ale-actorilor/

MEMORIA CULTURALĂ Într-un articol publicat în februarie 1957 în revista „Teatrul“, Liviu Ciulei arăta câteva dintre secretele care îi făceau pe actori să strălucească pe scenă. Reproducem integral „micul dicţionar de măşti“ al lui Liviu Ciulei.

Un articol de Corina Vladov|18 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ Într-un articol publicat în februarie 1957 în revista Teatrul, Liviu Ciulei arăta câteva dintre secretele care îi făceau pe actori să strălucească pe scenă. Reproducem integral „micul dicţionar de măşti“ al lui Liviu Ciulei.

„Machiajul. Noţiune din argoul teatral, care indică rezultatul acţiunii prin care un specialist, sau actorul însuşi, realizează — pe chipul sau corpul interpretului — faţa sau aspectul general al personajului interpretat, colorîndu-l cu farduri, pentru a nu părea livid în lumina puternică de scenă, şi amplificîndu-i trăsăturile, pentru a fi vizibile din orice punct al sălii.

Baza de plecare în machiaj o formează însuşi chipul actorului. Acest chip este colorat şi modelat cu ajutorul a două grupe de elemente: fardul şi postişele.

Fardurile cuprind: 1) fondul de ten, adică culoarea de bază, acoperind o gamă cromatică complexă de la alb la negru; 2) culori de retuş, menite să creeze umbre sau lumini; 3) culori pentru accente, care au rostul de a corecta detaliile feţei; 4) dermatografe, cu ajutorul cărora se trag pe faţă linii care contribuie la definirea caracterologică; 5) pudre, care acoperă, întîi fondul de ten, apoi întreaga mască, pentru a-i lua luciul cremei; 6) fondul de ten lichid (numit şi transparent) pentru restul corpului, cuprinzind culori de la aur la negru.

Postişele sau aplicele sînt elemente care se lipesc pe faţă pentru a corecta anumite defecte ale interpretului sau pentru a realiza tipul personajului. Ele sînt de două feluri: cu păr (sprîncene, mustăţi, barbă, perucă, negi etc.) şi fără păr (nas, guşă, urechi, pomeţi etc), confecţionate dintr-un fel de plastilină numită chit de nas, din cauciuc sau din papier-mâche. Aceste aplice se fixează de faţă cu eter mastic sau cu spirt de santarac.

În teatrul antic se proceda la o amplificare mult mai pronunţată a trăsăturilor personajelor, utilizîndu-se masca, procedeu folosit şi azi, în mod curent, în teatrul extrem-oriental. Machiajul are cîteva funcţii bine stabilite: integrează personajul unei anumite categorii (rasă, clasă, regiune a globului, sex, vîrstă etc.) sau marchează o evoluţie în timp (îmbătrînirea, de pildă), ori o durată interioară (urmele unor succesive stări sufleteşti).

Liviu Ciulei

Liviu Ciulei (1923-2011) a fost actor, scenograf, regizor, arhitect şi profesor

În sensul acesta, se poate vorbi de cîteva tipuri de machiaj. Există un machiai realist, care tinde să evidenţieze trăsăturile fireşti, veridice, ale personajului; există un machiaj grotesc, în care este evidentă tendinţa de caricaturizare prin sublinierea exagerată a trăsăturilor caracterului. Din contra, machiajul simbolic vizează eliminarea caracteristicilor individuale şi accidentale, prin accentuarea unui singur element, prin folosirea culorilor sugestive, care indică tipul, ideea.

Trăsăturile chipului uman pot fi însă îndepărtate de modelul real, substituindu-i-se acestuia un alt principiu decît cel al vieţii, aşa cum se procedează în machiajul stilizat, unde faţa interpretului poate fi asemănătoare unei statui sau unei figuri geometrice.

În fine, se poate vorbi de un machiaj fantezist, care transformă interpretul într-o fiinţă, reală (animal sau plantă) sau imaginară (centaur, satir, zînă, zmeu. etc.) aparţinînd altor regnuri. Machiajul este, desigur, unul din adjuvantele importante ale actorului, dar el rămîne o simplă formă goală, dacă trăirea interpretului nu-l umple pe dinăuntru“ – Liviu Ciulei.

Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra, despre teatrul comercial: „Sistemul acela părea de necrezut!“

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto cu Liviu Ciulei – cinemagia

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.

10
/07
/20

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare și coregrafă, spirit curios și neconvențional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

03
/07
/20

E 3 iulie 1883. Într-o casă dintr-un oraș european plin de poezie, de nostalgie, dar și de curiozitate față de un viitor, se naște un băiat. Peste ani, numele lui va figura în nenumărate biblioteci și va fi cunoscut în lumea întreagă.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

Pagina 1 din 3312345...102030...Ultima »